Comunicat MAE - Prima zi a vizitei oficiale în Spania a ministrului delegat pentru românii de peste hotare Angel Tîlvăr

Prima zi a vizitei oficiale în Spania a ministrului delegat pentru românii de peste hotare Angel Tîlvăr

Vizita oficială în Spania a ministrului delegat pentru românii de peste hotare Angel Tîlvăr a debutat cu întrevederea pe care demnitarul român a avut-o cu Carlos Izquierdo Torres, ministru pentru politici sociale şi familie în Guvernul Comunităţii Madrid.

Cei doi oficiali au discutat despre importanţa pe care comunitatea românească o are ca liant între cele două ţări, precum şi despre sprijinul pe care guvernul madrilen îl oferă în vederea integrării românilor în societatea spaniolă.

În marja întâlnirii, ministrul delegat a declarat că "integrarea şi păstrarea identităţii naţionale sunt procese complementare, care necesită sprijin şi protecţie. Mă bucur că am căzut de acord asupra necesităţii unei mai bune informări a comunităţii românilor în ceea ce priveşte posibilitatea lor de a primi sprijin, atât colectiv cât şi individual. Împreună cu domnul ministru Carlos Izquierdo Torres am decis iniţierea unui parteneriat care să aibă ca prim obiectiv elaborarea unui studiu aprofundat, bazat pe metodologie sociologică. Acest lucru ne va permite să luăm în continuare cele mai bune decizii, ţinând seama de nevoile reale ale comunităţii de români".

În cadrul întrevederii a fost abordată, de asemenea, tematica traficului de persoane şi s-au stabilit modalităţile de colaborare în acest sens.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.