Consultări româno-poloneze

Secretarul de stat pentru Afaceri Globale, Ovidiu Dranga, a avut miercuri, 27 martie, la Varşovia, consultări cu subsecretarul de stat Jerzy Pomianowski. 
Runda de consultări între cei doi secretari de stat face parte din dialogul intensificat româno-polonez pe teme de actualitate.
Discuţiile au reliefat importanţa consolidării parteneriatului strategic româno-polonez în cadru multilateral, cu accent pe dosare precum asistenţa pentru dezvoltare, definirea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă, perspectivele cooperării în cadrul Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei, în contextul marcării a 20 de ani de la aderarea României la organizaţia francofonă şi aspecte ale relaţiilor  dintre UE şi SUA în context global.
Secretarul de stat român a subliniat necesitatea unei mai bune coordonări şi armonizări între poziţiile României şi Poloniei, astfel încât tandemul româno-polonez să devină un model pentru statele din regiune.
În cadrul prelegerii susţinute la Institutul Polonez de Relaţii Externe, cu tema „România şi Polonia - o viziune comună strategică pentru comunitatea euro-atlantică”, demnitarul român a evidenţiat importanţa dialogului periodic cu partenerii polonezi pe teme de actualitate europeană şi globală, precum consolidarea relaţiei transatlantice şi politica europeană de vecinătate.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.