Comunicat - Punere în mişcare acţiune penală - Conflict de interese - PCA Ploieşti 8 iunie 2015

Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Procurori ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti au pus în mişcare acţiunea penală şi au dispus măsura preventivă a controlului judiciar faţă de inculpatul ENESCU RAREŞ-DAN (consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Prahova), sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conflict de interese.

Din probatoriul administrat până în prezent, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt:
În perioada 2012 - 2015, în condiţiile în care inculpatul era angajat cu contract de muncă atât la Parcul Industrial Ploieşti S.A. cât şi la Primăria Comunei Podenii Noi, judeţul Prahova, acesta a participat la şedinţele Consiliului Judeţean Prahova unde, prin votul exercitat, a contribuit la luarea unor decizii prin care s-a obţinut un folos patrimonial pentru cele două entităţi juridice la care era angajat şi din partea cărora beneficiază şi în prezent de foloase.

Ca urmare a măsurii preventive dispuse în cauză, inculpatului i s-a interzis exercitarea funcţiei de consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Prahova.
 
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de Procedură Penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nici o situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.