Comunicat - Trimitere în judecată - evaziune fiscală - PT Timiş

Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a inculpatului yan aibin sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.

În rechizitoriul întocmit în cauză, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt:
Inculpatul Yan Aibin, în calitate de administrator al S.C. B. S.R.L., a înregistrat în evidenţa contabilă cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, în scopul deducerii în mod nelegal de TVA şi în vederea majorării cheltuielilor, având drept consecinţă diminuarea impozitului pe profit datorat bugetului de stat. Prejudiciul astfel creat bugetului de stat se cifrează la valoarea de  193.508 lei.
Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Timiş.
 
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie. 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.