CE răspunde la interpelarea Vioricăi Dăncilă privind protejarea artizanilor şi a micilor societăţi ce produc produse tradiţionale locale

Bruxelles, 23 februarie 2011

Preşedinta Delegaţiei europarlamentare PSD, Viorica Dăncilă, a primit răspunsul Comisiei Europene la întrebarea scrisă privind măsurile pentru protejarea artizanilor şi a micilor societăţi ce produc produse tradiţionale locale în faţa concurenţei marilor lanţuri comerciale, precum şi posibilităţile existente ca aceşti artizani să poată beneficia de sprijin pentru a căpăta competenţe în domeniul inovării şi marketingului, pentru a-şi promova produsele tradiţionale.

Comisia precizează că, unul dintre principiile de funcţionare ale pieţiei unice a Uniunii Europene este cel al liberei concurenţe, motiv pentru care, Comisia nu poate interveni, cu excepţia cazului în care există elemente de probă care să indice existenţa unor practici ilegale - coluziune între concurenţi, practici abuzive ale întreprinderilor dominante sau încercări din partea guvernelor de a denatura concurenţa prin acordarea unui sprijin disproporţionat anumitor întreprinderi, se arată în răspunsul oferit de Comisarul european pentru Industrie, Antonio Tajani.

Potrivit acestuia, micile întreprinderi şi artizanii locali europeni joacă un rol esential în asigurarea creşterii economice şi a creării de locuri de muncă. Din acest motiv, Comisia a adoptat, în iunie 2008, documentul „Small Business Act" pentru Europa, în scopul punerii în aplicare depline a principiului „gândiţi mai întâi la scară mică" în cadrul procesului de elaborare a politicilor la nivel european şi national. Scopul acestuia este de a asigura condiţiile unei concurenţe echitabile pentru toate întreprinderile prin crearea unui mediu de afaceri mai performant pentru întreprinderile cele mai mici.

Comisia subliniază, în răspunsul său, că a introdus un test obligatoriu privind întreprinderile mici şi mijlocii (IMM) în analiza de evaluare a impactului a propunerilor relevante pentru întreprinderi şi acordă o atenţie deosebită nevoilor întreprinderilor celor mai mici. Statele membre sunt invitate să adopte aceeaşi abordare în analizele lor naţionale de evaluare a impactului. În cele din urmă, în cadrul reexaminării actuale a documentului „Small Business Act", Comisia pune accentul pe satisfacerea necesităţilor tuturor tipurilor de IMM-uri, inclusiv a întreprinderilor mici şi foarte mici, se mai spune în documentul citat.

Pe de altă parte, Comisia atrage atenţia că, programele de finanţare comunitare pot oferi un sprijin concret în ceea ce priveşte dezvoltarea competenţelor artizanilor şi ale întreprinderilor mici, contribuind la conservarea şi optimizarea caracteristicilor specifice ale producţiei lor. Fondurile regionale comunitare şi, în special, Fondul social european, ar putea fi utilizate de autorităţile regionale şi/sau locale în acest scop. Pentru completarea acestui proces, Programul pentru competitivitate şi inovare al UE promovează un acces mai bun la finanţare pentru IMM-uri prin furnizarea de garanţii pentru împrumuturi şi capital de risc intermediarilor financiari locali prin intermediul Fondului european de investiţii.

Multe întreprinderi care produc produse alimentare regionale şi utilizează metode tradiţionale de producţie în vederea păstrării tradiţilor gastronomice beneficiază de sistemele de etichetare a calităţii privind denumirile de origine protejate (DOP), indicaţiile geografice protejate (IGP) şi specialităţile tradiţionale garantate (STG), care promovează şi protejează denumirile produselor agricole şi ale produselor alimentare de calitate, se mai spune în răspunsul comisarului Tajani.

În plus, Pachetul privind calitatea al Comisiei propus în decembrie 2010 vizează consolidarea şi simplificarea operării sistemelor prin, printre altele, sporirea vizibilităţii rolului grupurilor de fermieri şi producători şi prin concentrarea sistemului privind specialităţile tradiţionale garantate asupra produselor gastronomice preparate şi prelucrate. Aceste sisteme, precum şi multe alte sisteme de calitate facultative din sectorul privat, protejează calitatea producţiei, asigurându-se că nu se vor aduce prejudicii producătorilor, iar consumatorii nu vor fi induşi în eroare de produse de imitaţie care utilizează denumiri identice sau similare de produse, explică oficialul european, în scrisoarea de răspuns.

Potrivit acestuia, politica de dezvoltare rurală a UE, prin intermediul instrumentului său financiar: Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR), oferă sprijin în zonele rurale ale Europei pentru crearea şi dezvoltarea microîntreprinderilor şi diversificarea economiei rurale. Principalul scop al sprijinului prin aceste măsuri îl reprezintă crearea unor locuri de muncă din afara domeniului agricol şi a unor oportunităţi de venit neagricol, precum şi diseminarea unor practici inovatoare şi creşterea numărului de întreprinderi nou înfiinţate în zonele rurale.

Sprijinul UE, ca parte a programelor de dezvoltare rurală naţională şi regională, poate acoperi, printre alte activităţi, crearea de întreprinderi angajate în prelucrarea secundară, întreprinderi de artizanat, întreprinderi care prestează servicii pentru întreprinderi şi întreprinderi care activează în domeniul turismului. Aceasta poate finanţa, de asemenea, reţele de întreprinderi, precum şi comercializarea şi promovarea produselor de calitate. Statele membre pot opta pentru o punere în aplicare a acestor măsuri prin intermediul abordării „Leader" de către grupurile locale de acţiune, ca parte a strategiilor de dezvoltare locală. În acelaşi sens, în cadrul politicii de dezvoltare rurală de după 2013, se va pune accentul pe acordarea de noi oportunităţi de dezvoltare locală în zonele rurale, cum ar fi canale alternative de distribuţie care aduc un plus de valoare resurselor locale şi sprijinul acordat dezvoltării vânzărilor directe şi a pieţelor locale, mai spune comisarul Tajani.

În încheiere, oficialul european menţionează că, este în curs de realizare un studiu nou - "Identificarea viitoarelor nevoi de competenţe ale microîntreprinderilor şi ale întreprinderilor artizanale până în 2020". Acest studiu va contribui la o mai bună înţelegere a nevoilor actuale şi viitoare de competenţe în cadrul microîntreprinderilor şi al întreprinderilor artizanale de pe teritoriul Europei, concentrându-se pe trei sectoare separate, incluzând sectorul alimentar (celelalte fiind amenajarea interioară şi serviciile personale/de sănătate). Rezultatele finale ale acestui studiu vor fi disponibile în februarie 2011 şi vor fi publicate pe site-ul internet al Comisiei.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#ConstanțaEsteBine Valul 4 de energie – partea a doua - ziua 9 .17 aprilie 2024. Ne aflăm în plin val de lună în creștere

17 Apr 2024 443

ONRC Județul Constanța, în topul celor mai mari creşteri ale numărului de suspendări de firme înregistrate în primele două luni din 2024

14 Apr 2024 2663

Care sunt tendințele sezonului estival 2024

13 Apr 2024 463

Chiriile cresc de la un an la altul. Care sunt prețurile la început de an 2024, în municipiul Constanța?

02 Apr 2024 1595

Vești bune de la Ministerul Muncii! Mai multe indemnizații, majorate de la 1 martie 2024

05 Mar 2024 2929

O fermă de creștere și abatorizare prepelițe, deținută de Ferma Buna SRL din Constanța, scoasă la licitație. Bunul a fost evaluat la peste 5 miloane de lei (DOCUMENT)

01 Mar 2024 838

#ConstantaEsteBine Valul doi de energie – partea a doua – ziua 7. Următoarele șapte zile cu luna în creștere sunt foarte intense

16 Feb 2024 685

Clasamentul celor mai căutate staţiuni la acest moment arată că Mamaia şi Eforie Nord îşi dispută prima poziţie

06 Feb 2024 664

Licitații Constanța Primăria Medgidia, modificări la contractul cu Bau Stark SRL pentru lucrările de la Spitalul Municipal Medgidia (DOCUMENT)

02 Feb 2024 1556

Debitul Dunării va fi în creştere, săptămâna viitoare! Anunțul hidrologilor

28 Jan 2024 720

Ministrul Învățământului „Între iunie 2023-iunie 2024 avem o creştere a salariilor de peste 50% în medie, în învăţământ“

15 Jan 2024 868

Transportul rutier de mărfuri a crescut cu 1,2%, în primele 9 luni din 2023. Situația transportului maritim

13 Jan 2024 669

Modă Pentru 2024. Culori vii, materiale inovatoare și stiluri neașteptate

07 Jan 2024 1433

Premierul României, Marcel Ciolacu, anunţă o creştere economică de 3,4% pentru 2024; peste 7% din PIB, pentru investiţii (VIDEO)

04 Jan 2024 658

Sondaj de opinie Ce obiective personale îți propui să atingi în noul an?

31 Dec 2023 1017