Corina Cretu "Nu este justificată încercarea de a echilibra finanţele publice prin apelul la tăieri masive din cheltuielile sociale"

Corina Cretu, vicepresedintele Comisiei pentru Dezvoltare a Parlamentului European, a declarat, luni, la Bruxelles, la Zilele Europene ale Dezvoltarii - in cadrul unei dezbateri consacrate impactului crizei asupra tarilor in curs de dezvoltare si relatiei acestora cu Fondul Monetar International - ca nu este justificată încercarea de a echilibra finanţele publice prin apelul la tăieri masive din cheltuielile sociale. "Programele sociale nu trebuie contrapuse cheltuielilor pentru investiţii. Pentru că vom avea infrastructuri, dar nu va fi cine să le folosească", a avertizat Corina Cretu.

Europarlamentarul roman a atras atentia si asupra capacitatii de rambursare a ţărilor care apelează la banii şi expertiza Fondului. "Din păcate, cu toate intervenţiile statelor dezvoltate, care practic au inundat pieţele financiare cu bani, crearea de locuri de muncă este departe de aşteptări", a evidentiat Corina Cretu. Vicepresedintele Comisiei pentru Dezvoltare a precizat ca păstrarea echilibrelor macroeconomice este indispensabilă pentru a avea o creştere economică sustenabilă şi pe termen lung. "Întrebarea este cum ajungem la aceste echilibre şi cum compensăm costurile sociale. Şi mai este o întrebare: cât de rapid ajungem la aceste echilibre, pentru că un ritm prea rapid de echilibrare poate avea efecte contrare celor aşteptate asupra creşterii economice. Ţările in curs de dezvoltare au destule motive de îngrijorare în faţa lor, dincolo de problemele finanţării dezvoltării, menţinerii echilibrelor macroeconomice şi gestionarea datoriilor interne şi externe. Este vorba despre consecinţele dezastrelor naturale şi ale schimbărilor climaterice", a declarat Corina Cretu, mentionand Haiti ca exemplu pentru complexitatea problemelor cu care se pot confrunta aceste ţări.

"Este evident că în noua arhitectură financiară post-criză, FMI va avea un rol şi mai important de jucat. Dacă ţările care lucrează cu FMI se schimbă, îşi schimbă politicile şi abordările, acestea se întreabă dacă, la rândul său, Fondul îşi schimbă modul în care vede lucrurile. Cred că trebuie să ne schimbăm împreună", a concluzionat Corina Cretu.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Arsene Olivia Ruxandra s-a retras din calitatea de asociat al Planara Building Works SRL! Arsene Alexandru Felix, unicul asociat

02 May 2024 363

Imobiliare Bucureștenii Floriștean și Chirănescu vor să construiască un bloc pe Bulevardul 1 Mai Vechi din Constanța. PUZ-ul a fost lansat în consultare publică (DOCUMENTE)

27 Mar 2024 717

Recurs în dosarul dintre Arhitectura Plus SRL,firma fondată de actualul arhitect șef al municipiului vs. primarul Constanței

14 Mar 2024 758

Imobiliare Constanța PUZ-ul pentru un teren din zona Tomis III din municipiul Constanța, lansat în consultare publică. Până când puteți trimite propuneri și observații? (DOCUMENT)

11 Mar 2024 1046

ICR Apeluri pentru burse destinate cercetătorilor, arhitecţilor şi profesioniştilor din diverse domenii

17 Feb 2024 763

Programul liturgic al Înaltpreasfințitului Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 1-5 februarie 2024

31 Jan 2024 970

Tribunalul Constanța, termen nou în dosarul privind cadastrarea județului Constanța!

27 Jan 2024 963

Tribunalul amână procesul deschis de un investitor imobiliar din Constanța pentru anularea unei hotărâri CLC pentru Tomis Nord

20 Jan 2024 664

Vergil Chițac a delegat atribuții importante Viceprimarul Rusu va evalua activitatea celor mai importanți funcționari din Primăria Constanța (DOCUMENT)

08 Jan 2024 1205

Cimitir nou în municipiul Mangalia. La cât este estimată investiția?

27 Dec 2023 1028

De ce sa apelezi la o agenție de web design?

08 Dec 2023 659

In memoriam Ion Mincu, arhitectul care a elaborat planurile pentru restaurarea Catedralei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Constanța

05 Dec 2023 901

Se întrunește Comisia tehnică de amenajare a teritoriului și urbanism a municipiului Constanța. Ce proiecte imobiliare se află pe ordinea de zi?

20 Nov 2023 1244

UPDATE Muzeul de Artă Constanța, gazdă pentru Bienala de Arhitectură Dobrogeană! Harry Tavitian, invitat special (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Nov 2023 1425

Declarații de avere Averea și interesele lui Dan Petre Leu. Apartamentul din Eforie Nord, achiziționat de când a devenit arhitect șef al municipiului Constanța (DOCUMENT)

31 Oct 2023 1733