Constantin Simirad este candidatul UNPR la preşedinţia Consiliului Judeţean, iar Tudor Ciuhodaru la Primăria Iaşi

29 martie 2012

Comunicat de presă

 Constantin Simirad este candidatul UNPR la preşedinţia Consiliului Judeţean, iar Tudor Ciuhodaru la Primăria Iaşi

În alegerile locale din acest an, UNPR îl va susţine pentru preşedinţia Consiliului Judeţean pe Constantin Simirad, cel care şi în prezent ocupă această funcţie. Constantin Simirad are şanse maxime să câştige un nou mandat şi să continue proiectele aflate în derulare în judeţ, bucurându-se de încrederea ieşenilor şi de susţinerea UNPR. De altfel, încă din data de 17 martie a.c., în cadrul unei întâlniri cu organizaţiile din zona Moldovei şi coordonatorii de campanie, preşedinţii Uniunii, Gabriel Oprea, Marian Sârbu şi Cristian Diaconescu, şi-au declarat sprijinul pentru Constantin Simirad.
Pentru funcţia de Primar al oraşului Iaşi, Uniunea îl susţine pe medicul şi deputatul Tudor Ciuhodaru, o personalitate energică şi capabilă să schimbe în bine faţa municipiului. Acesta a primit recent sprijinul “Alianţei pentru Iaşi”, din care fac parte UNPR, PNG, PER, Grupul Asociaţiilor de Proprietari şi Locatari, Camera Taximetriştilor şi mai multe ONG-uri, lista fiind deschisă în continuare.
Echipa pe care UNPR o propune pentru Iaşi reflectă determinarea partidului de a merge pe propriile picioare în aceste alegeri şi de a găsi cele mai bune soluţii pentru cetăţeni. Constantin Simirad la preşedinţia Consiliului Judeţean şi Tudor Ciuhodaru la Primăria Iaşi formează împreună cea mai bună echipă pe care locuitorii judeţului o pot avea în alegerile din acest an. Prin urmare, UNPR este ferm decis să susţină această formulă şi această echipă care, avem convingerea, va fi câştigătoare.

Biroul de presă


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Baschet CSM Constanța trimite seria cu CSU Sibiu în meciul decisiv (GALERIE FOTO)

29 Apr 2024 216

Licitație importantă la Poliția din Constanța! Sunt vizate autospecialele IPJ (DOCUMENT)

29 Apr 2024 419

Gimnastică aerobică Echipa CS Farul Constanța, câștigătoarea Cupei Cetății Deva (GALERIE FOTO)

29 Apr 2024 408

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 785

Rugbyștii de la Tomitanii Constanța au încheiat en-fanfare sezonul regular. Urmează turneul final

29 Apr 2024 499

Fotbalistele de la Farul Constanța, în continuare pe primul loc. În ultimul meci, egal cu Csikszereda Miercurea Ciuc

29 Apr 2024 448

LIVE Text+VIDEO Vergil Chițac își depune candidatura la Primăria Constanța-„Viitorul Constanței stă în proiectele începute” (FOTO+VIDEO)

29 Apr 2024 653

Editorial Predare de ștafetă în Superligă. De la Farul la FCSB

28 Apr 2024 562

Echipa Under-18 de la Farul Constanța s-a calificat în finala Ligii de Tineret (GALERIE FOTO + VIDEO)

28 Apr 2024 711

Candidații PNL, Florin Mitroi și Vergil Chițac își depun luni, 29 aprilie, candidaturile pentru alegerile locale

28 Apr 2024 640

Bărbat decedat pe plaja din Mamaia. Salvamarii fac apel la responsabilitate! (VIDEO)

28 Apr 2024 629

Simona Halep, acționar la Farul Constanța? Iată ce a răspuns Stere Halep

28 Apr 2024 1519

Păstrăv la tavă cu garnitură de cartofi și friptură de pui în sos ostropel Meniu special de Florii pentru pacienții din spitalele constănțene, oferit de Arimex Comexim 2000 SRL

28 Apr 2024 585

Handbal CSM Constanța este vicecampioana României! (GALERIE FOTO)

27 Apr 2024 809

Volei Al doilea succes cu FC Argeș și CSM Constanța s-a clasat pe locul nouă în Divizia A1 (GALERIE FOTO + VIDEO)

27 Apr 2024 677