Proiectul Bazei piscicole de la Medgidia, prezentat în dezbatere publică

Primăria Municipiului Medgidia a organizat miercuri, 13 aprilie 2011, la Casa de Cultură I. N. Roman dezbaterea publică ce a avut ca temă ,,PUZ - Bază piscicolă pentru pescuit sportiv, Medgidia, zona Vest".

Dezbaterea a început la ora 17.00 şi a fost prezidată de domnul primar Marian Iordache şi de domnul Dan Cotârlă, investitorul proiectului ,,Bază piscicolă pentru pescuit sportiv". Domnul primar a prezentat societatea care va face investiţia, precum şi importanţa proiectului: ,,Investiţia propusă prezintă utilitate publică prin amenajarea unei zone de recreere pentru pescuit sportiv, crearea de noi locuri de muncă, creşterea veniturilor la bugetul local, inclusiv amenajări de infrastructură, dar şi creşterea potenţialului turistic", a spus domnul primar Marian Iordache în deschiderea dezbaterii. După această introducere, investitorul a vorbit despre proiect, începând cu expunerea mai multor fotografii cu peisajul din zona Canalului vechi, subliniind faptul că spaţiul este neîngrijit şi plin de gunoaie, iar viitoarea investiţie va schimba cu totul aspectul peisajului, conducând la protejarea mediului, dar şi la dezvoltarea zonei. Dan Cotârlă a prezentat apoi PUZ-ul, explicându-le celor prezenţi ce şi-a propus să realizeze în următoarea perioadă: ,,Pe terenul în suprafaţă de aproximativ 20 de hectare se vor executa 31 de pontoane din lemn pentru pescuit, stăvilare, accese carosabile şi pietonale, precum şi locuri de parcare. De asemenea, se vor planta arbori şi arbuşti de apă pe întreg perimetrul canalului vechi", a precizat investitorul.

14 aprilie 2011

Comp. Relaţii Publice şi Presă

Primăria Municipiul Medgidia


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Achiziții Constanța Primăria Mangalia a cumpărat dotări pentru bazinele de înot din cadrul proiectului „Înființare Bază Sportivă și reabilitare infrastructură rutieră” (DOCUMENTE)

08 May 2024 239

Comuna Castelu anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru amenajare parc și teren de sport

08 May 2024 358

Cine va ridica autovehiculele abandonate din municipiul Mangalia? (DOCUMENT)

07 May 2024 483

CS Victoria Cumpăna Gimnastele, peste 30 de medalii la „Chișinău Rhythmic Stars“. „Ne oferiți motive de mândrie cu fiecare participare!“ (GALERIE FOTO)

01 May 2024 878

Fotbal județul Constanța Unirea Topraisar - Avântul Comana, meci cu 11 goluri. Liga a 5-a, rezultate și clasamente

01 May 2024 1491

Constructorul Sălii Polivante, amendat de Garda de Mediu Constanța! (FOTO)

30 Apr 2024 396

Maarif Instituții Internaționale de Învățământ SA continuă demersurile pentru edificarea campusului școlar din orașul Ovidiu, județul Constanța

30 Apr 2024 437

Simona Halep, acționar la Farul Constanța? Iată ce a răspuns Stere Halep

28 Apr 2024 1867

Investiție de peste 140.000 de euro a companiilor Chimpex și AmeropaGrains Sală de sport, inaugurată la Școala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța chiar de ziua unității școlare (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 674

Ședință CJC Au fost stabiliți câștigătorii proiectelor sportive care vor beneficia anul acesta de finanțări nerambursabile (DOCUMENT)

23 Apr 2024 1054

LIVE TEXT Companiile Chimpex și Ameropa Grains investesc în infrastructura școlară din Constanța. Sală de sport inaugurată la Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 979

Cumpărări directe Constanța Primăria Topraisar dotează sala de sport cu aparatură și echipamente specifice (DOCUMENT)

22 Apr 2024 660

Chimpex și Ameropa Grains - companii cu tradiție în proiecte destinate comunității Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța are o nouă sală de sport, construită integral cu sprijinul grupului de companii AMEROPA

22 Apr 2024 823

Peste 15 milioane lei fără TVA Primăria Constanța încheie un nou acord-cadru pentru toaletarea copacilor şi a spaţiilor verzi din zona II a municipiului Constanța (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 693

Constanța Micii voleibaliști au jucat în amintirea lui Paul Cămui, la memorialul care-i poartă numele (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 966