Ziua Internationala a Persoanei Varstnice – sarbatorita la Medgidia

Joi, 1 octombrie a.c., cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanei Vârstnice, Primăria Municipiului Medgidia organizează un program de manifestări dedicate bătrânilor din localitate.

Începând cu ora 13.00, în sala de Consiliu, domnul primar Marian Iordache va înmâna diplome onorifice cuplurilor care anul acesta au serbat nunta de aur. Vor ciocni un pahar de şampanie în cinstea longevităţii şi îşi vor împărtăşi emoţia şi bucuria nu mai puţin de 32 de perechi care au împlnit 50 de ani de la căsătorie.

Tot în această zi, domnul primar va acorda şi diplome de recunoştinţă pentru Asociaţia Veteranilor de Război, Clubul Pensionarilor şi Asociaţia Persoanelor Vârstnice.

Primăria Medgidia a pregătit, cu ocazia zilei de 1 octombrie, şi un prânz tradiţional de toamnă, cu must şi pastramă, pentru aproximativ 250 de pensionari. De la ora 14.00, în incinta Clubului Pensionarilor, cuplurile sărbătorite, reprezentanţii veteranilor şi ai asociaţiei persoanelor vârstince, precum şi alţi pensionari sunt aşteptaţi la masa festivă. După-amiază, începând cu ora 17.00, toţi vârstnicii sunt invitaţi în Piaţeta Decebal pentru a lua parte la spectacolul de divertisment susţinut de ansamblul Pandelaşul şi soliştii Casei de Cultură ,,I.N. Roman".


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Vești bune pentru angajați! Încă două zile, declarate zile nelucrătoare de Senat

07 Dec 2022 1765

Palatul Parlamentului va fi iluminat în culorile steagului Ucrainei

23 Aug 2022 1089

Istoric, retrospectivă și prezent Ziua orașului Constanța, la majorat, pe timp de pandemie. Cum s-a sărbătorit în trecut. Cine a fost inițiator (galerie foto)

21 May 2020 4390

Astăzi se sărbătoreşte Sfânta Muceniţă Sofia. Sărbătoare în familia Băsescu

17 Sep 2018 2079

Flori, ciocolată şi cuvinte de încurajare. Pacientele din Constanţa, răsfăţate de echipa Arimex Comexim 2000 SRL

09 Mar 2017 2588

Fotoreportaj Spectacol pe cerul Constanței. Mii de ciori prevestesc vremea rea (galerie foto+video)

10 Jan 2017 4220

Fidelitatea, apreciată şi răsplătită! Zece cupluri din Mihail Kogălniceanu, sărbătorite de autoritatea locală

06 Oct 2016 3454

„Nunta de aur este cea mai impresionantă dovadă de spirit tolerant“ Cuplurile de aur ale oraşului Ovidiu, premiate înainte de Paşte

04 May 2016 2191

Mâine sunt sărbătorite la Constanţa persoanele de 80, 90 şi 100 de ani

26 Apr 2016 1591

Cadoul şefei autorităţii locale, Dorinela Irimia, pentru localnici Ziua Femeii şi Ziua Sfinţilor 40 de Mucenici, sărbătorite cu fast la Saraiu

09 Mar 2015 2240

Avea doar 18 ani când a fost ucisă Mii de femei poartă numele sfintei sărbătorite, astăzi, de creștinii ortodocși

21 Dec 2014 2164