Termen scadent pentru plata taxei de telefonie mobilă

Ref: Termen scadent pentru plata taxei de telefonie mobilă

Serviciul Public de Impozite şi Taxe Constanţa aduce la cunoştinţa operatorilor de telefonie mobilă că termenul scadent pentru plata taxei anuale pentru fiecare staţie de telefonie mobilă, aferent semestrului al-II-lea se împlineşte la data de 30 septembrie 2012.

Având în vedere faptul că, ultima zi de plată se sfârşeşte într-o zi nelucrătoare când serviciul este suspendat, termenul scadent se prelungeşte până la sfârşitul primei zile de lucru următoare. În consecinţă, termenul scadent aferent semestrului al-II-lea va fi prelungit până la data de 1 octombrie a.c..

Pentru neplata la termen a taxei de telefonie mobilă se plătesc majorări de întârziere conform actelor normative în vigoare. Nivelul majorării de întârziere este de 2% din cuantumul obligaţiilor fiscale principale neachitate în termen, calculat pentru fiecare lună sau fracţiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului scadent şi până la data stingerii sumei datorate inclusiv.

Plata taxei de telefonie mobilă se poate efectua la ghişeele instituţiei, la oficiile poştale din localitate, la ghişeele băncii Garanti sau pe Internet prin intermediul cardului bancar accesând site-ul instituţiei www.spit-ct.ro, secţiunea „Plata electronică" .

Director Executiv
Virginia Uzun


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Angajări Constanța Primăria Corbu angajează. Ești interesat?

18 May 2024 273

Post vacant la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei” Constanţa

18 May 2024 385

Angajări Constanța Serviciul Public de Gospodărie Comunală Techirghiol angajează șofer! Cine poate participa la concurs

18 May 2024 349

Autorizație de construire pentru o investiție la adăpostul pentru câinii fără stăpân din Constanța

17 May 2024 322

Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța angajează asistent medical generalist. Iată ce trebuie să faci

17 May 2024 345

Angajări Constanța Post vacant la Liceul Tehnologic ”Dragomir Hurmuzescu” din Medgidia. Nu se solicită vechime!

17 May 2024 463

Școala Gimnazială „Ion Ghica”, Tortoman, județul Constanța, angajează. Detalii

15 May 2024 566

Muzeul Naţional de Istorie a României nu va organiza în acest an Noaptea Muzeelor

14 May 2024 417

IJJ Constanța Vino și tu în echipa Jandarmeriei! Sunt ultimele zile de înscrieri

11 May 2024 730

1878 -2024. Pe 9 iunie alegem cel de-al 55 primar al Constanței 14 candidați intră în competiția electorală pentru primărie. Iată ordinea pe buletinul de vot! (DOCUMENT)

08 May 2024 1528

Îți dorești să lucrezi la Pompieri? ISU Dobrogea caută să ocupe prin încadrare directă 12 posturi de execuție

06 May 2024 1548

Începând de azi Oportunitate de angajare în SRI – este vizat un post de ofițer operativ/analist

06 May 2024 1075

Angajări Constanța Ai studii superioare în medicină generală? Primăria Cumpăna angajează

03 May 2024 919

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

03 May 2024 662

Angajări la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea”! Iată ce posturi sunt vacante

03 May 2024 1277