Comunicat - Universitatea Ovidius

  Miercuri, 5 februarie, de la ora 12.00, la sala Consiliului de Administrație (sediul din Bdul Mamaia nr.124) va avea loc conferința de presă prilejuită de lansarea celui mai mare proiect național de cercetare – CENTRUL DE CERCETARE -DEZVOLTARE PENTRU STUDIUL MORFOLOGIC ȘI GENETIC ÎN PATOLOGIA MALIGNĂ, cu o finanțare de 21,5 milioane lei din fonduri europene (director de proiect - prof.univ.dr. Mariana Aşchie, directorul Școlii Doctorale din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța). Proiectul a obținut locul I, acumulând cel mai mare punctaj, în competiție cu alte proiecte ale celor mai mari și importante institute de cercetare și facultăți de medicină din țară în Programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice (POS CCE), Axa prioritară 2 – Competitivitate prin cercetare, dezvoltare tehnologică și inovare, Domeniul major de intervenție 2.2 – Investiții în infrastructura de CDI, Operațiunea 2.2.1: Dezvoltarea infrastructurii CD existente și crearea de noi infrastructuri CD (laboratoare, centre de excelență).
Proiectul presupune construirea unui centru modern de cercetare în incinta Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei” Constanţa, pe o suprafaţă de 780 de metri pătraţi, care va fi dotat cu echipamente de vârf în domeniul cercetării medicale.
Pentru mai multe detalii privind cel mai mare proiect de cercetare al Universității „Ovidius”, în cadrul conferinței de presă.
 
Biroul de promovare și relații publice,
4 februarie 2014
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Angajări Constanța Primăria Corbu angajează. Ești interesat?

18 May 2024 337

Post vacant la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei” Constanţa

18 May 2024 392

Angajări Constanța Serviciul Public de Gospodărie Comunală Techirghiol angajează șofer! Cine poate participa la concurs

18 May 2024 353

Autorizație de construire pentru o investiție la adăpostul pentru câinii fără stăpân din Constanța

17 May 2024 322

Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța angajează asistent medical generalist. Iată ce trebuie să faci

17 May 2024 346

Angajări Constanța Post vacant la Liceul Tehnologic ”Dragomir Hurmuzescu” din Medgidia. Nu se solicită vechime!

17 May 2024 464

Școala Gimnazială „Ion Ghica”, Tortoman, județul Constanța, angajează. Detalii

15 May 2024 566

Muzeul Naţional de Istorie a României nu va organiza în acest an Noaptea Muzeelor

14 May 2024 434

IJJ Constanța Vino și tu în echipa Jandarmeriei! Sunt ultimele zile de înscrieri

11 May 2024 731

1878 -2024. Pe 9 iunie alegem cel de-al 55 primar al Constanței 14 candidați intră în competiția electorală pentru primărie. Iată ordinea pe buletinul de vot! (DOCUMENT)

08 May 2024 1529

Îți dorești să lucrezi la Pompieri? ISU Dobrogea caută să ocupe prin încadrare directă 12 posturi de execuție

06 May 2024 1553

Începând de azi Oportunitate de angajare în SRI – este vizat un post de ofițer operativ/analist

06 May 2024 1075

Angajări Constanța Ai studii superioare în medicină generală? Primăria Cumpăna angajează

03 May 2024 919

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

03 May 2024 662

Angajări la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea”! Iată ce posturi sunt vacante

03 May 2024 1277