Primari neanunţaţi, turişti terifiaţiCoşmar pe podul de la Agigea (Galerie foto)

DESCHIDEREPodAgigea.jpgCosturile reabilitării se ridică la 4.720.606 euro cu tot cu TVA, lucrarea fiind realizată de Bilfinger Berger Baugesellschaft din Austria

Finalul de săptămână a adus, odată cu plecarea turiştilor, cel mai mare blocaj rutier al ultimilor ani. Duminică seară, coada de autoturisme se întindea de la Agigea până la Tuzla, iar motivul pare ilar: limitatoarele de viteză montate pe podul de la Agigea.

Din pricina stării precare a podului rutier s-au impus limitări de greutate şi de viteză. De aici, limitatoarele care au produs haosul. Întrebarea este: chiar şi cu restricţiile impuse, cât va mai sta în picioare podul care traversează Canalul Dunăre - Marea Neagră?

Limite pe drum european

podagigea2.jpgCirculaţia a fost paralizată timp de mai multe ore, iar turiştii păreau captivi pe litoral. Mai mult decât atât, localnicii s-au văzut în situaţia de a nu mai putea ajunge la casele lor, iar primarii se tem că informaţiile privind haosul din trafic vor alunga turiştii. Dar calvarul nu s-a terminat aici. Cei care părăseau litoralul s-au lovit şi de tronsonul pe o bandă şi cu limitare de viteză de pe Autostrada Soarelui. „Să sperăm că nu va fi cazul, nu mă pricep, nu ştiu de ce au pus limitatoarele acelea. M-am lovit şi eu de ele, dar nu am fost anunţaţi de cei de la Drumuri", a declarat Cristian Radu, primarul Mangaliei. La rândul său, Ovidiu Brăiloiu, primarul oraşului Eforie, una dintre cele mai afectate localităţi de situaţia creată la finele săptămânii, nu este deloc mulţumit de situaţie: „Limitatoarele nu sunt semnalizate şi eu nu am mai auzit de drum european cu limitatoare de viteză. Am făcut 45 de minute între cele două Eforii, iar a doua zi am mers cu bicicleta, ca să nu mai stau în trafic degeaba. Rar mi-a fost dat să văd asemenea aglomeraţie. Pe DN se circulă infernal şi, vă spun, am fost prin ţară şi prin străinătate, dar nu am mai văzut nicăieri limitatoare pe un drum european. Să facă un pod de pontoane, să dea rute ocolitoare, să facă într-un fel să evităm aglomeraţia". Brăiloiu a mai spus că nu a fost anunţat de montarea limitatoarelor şi că a mai avut probleme în trecut cu Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri.

Din lac în puţ

Drumul cu pricina este administrat de DRDP, al cărui director, Marin Dima, spune că podul de la Agigea se află în proces de reabilitare de mai bine de un an. Cum lucrările sunt oprite, s-a limitat greutatea şi viteza pe pod, pentru a nu exista niciun risc. Reprezentanţii DRDP spun că podul este predat constructorului pentru reabilitare şi că experţii au decis limitarea de sarcină şi de viteză. Mai mult, în următoarele zile, specialiştii vor mai impune restricţii în acea zonă, cum ar fi reducerea vitezei de la 50 la 30 km la oră şi rute ocolitoare pentru week-end. Cu alte cuvinte, o să dăm din lac în puţ, din rău în mai rău. Traficul va fi deviat, iar turiştii vor fi instruiţi în legătură cu rutele ocolitoare pe care le pot urma. Totuşi, dacă dăm crezare Poliţiei Rutiere, situaţia se va menţine aşa încă o lună. Deci, sezonul este compromis, asemenea podului. Totuşi, vor fi puse indicatoare care să arate existenţa limitatoarelor şi va fi îmbunătăţit sistemul de iluminat din zonă. De asemenea, turiştii vor fi instruiţi cu privire la rutele ocolitoare pe care le pot folosi, cum ar fi Valu lui Traian - Murfatlar -Ciocârlia - Cobadin - Mereni - Topraisar şi de aici înspre Negru Vodă şi Mangalia. Dacă ne gândim bine, bucureştenii sau cei din sudul ţării ajung mai degrabă la destinaţie prin Bulgaria decât prin România.

Cine ia banii

Costurile reabilitării se ridică la 4.720.606 euro cu tot cu TVA, constructorul fiind Bilfinger Berger Baugesellschaft din Austria. Podul are o lungime de 266 de metri şi o lăţime de 20,90 metri. Potrivit contractului, 57,2% din valoarea obiectivului provine de la Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), iar restul de la Guvern. Termenul de execuţie a contractului este de 24 de luni. Obiectivul general al proiectului îl reprezintă efectuarea lucrărilor de consolidare, de reparaţii, înlocuire sistem rutier, parapete şi instalaţii electrice, precum şi consolidarea malurilor. Reabilitarea acestui pod este prevăzută în programul de refacere a unor astfel de structuri încă din 2004, însă finanţarea s-a aprobat abia în 2007.

Corina SAMOILĂ


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

fara nume

14 Sep, 2012 21:04

sa se mire unii :))

aaa

23 Jul, 2012 22:25

in martie ,aprilie ,mai erau 3 oameni care lucrau pe pod ,de ce ?

Articole asemanatoare

Justiție Constanța ABADL Dobrogea Litoral a fost dată în judecată de o firmă din București

10 May 2024 421

CSM Constanța Fetele de la sambo merg la Campionatele Europene, iar triatloniștii se duc la Cupa Europeană de Juniori. Programul complet al săptămânii

10 May 2024 311

Justiție Constanța. Cererea de chemare în judecată formulată de Răsărit de Soare SRL în contradictoriu cu ABADL Dobrogea Litoral, respinsă de magistrați

10 May 2024 323

Județul Constanța Polițiștii Rutieri din Mangalia au aplicat peste o sută de amenzi, însumate la aproape 65.000 lei

08 May 2024 357

INS România Turismul, în luna martie 2024 - Vezi situația în stațiunile de pe Litoral și Delta Dunării (DOCUMENT)

08 May 2024 460

IPJ Constanța Acțiuni de prevenție defășurate de polițiști pe litoral

07 May 2024 486

Aproximativ 200.000 de români au plecat în vacanță într-o stațiune din România în minivacanță

07 May 2024 632

Bilanțul MAI din Constanța Au fost aplicate amenzi însumate de peste 1 milion de lei, în minivacanța dintre 1 Mai și Paști. Vezi declarațiile autorităților (VIDEO)

07 May 2024 1101

În județul Constanța Acțiuni ale specialiștilor antidrog în stațiunile de pe litoral (Galerie FOTO)

06 May 2024 409

Cumpărare Directă Constanța ABADL a atribuit un contract societății Iridex Group Salubrizare SRL. Ce prevede acesta (DOCUMENT)

05 May 2024 552

MAI Pe litoral, jandarmii sunt prezenţi în toate staţiunile aglomerate cum sunt Mamaia şi Costineşti (VIDEO)

04 May 2024 419

CFR Infrastructură Constanța Citește cu CFR! Invitație la lectură, în Gara Constanța

03 May 2024 442

Județul Constanța Acțiuni antidrog, în stațiunile de pe Litoral, în minivacanța de 1 Mai (GALERIE FOTO)

02 May 2024 437

Volei CSM Constanța a învins SCM U Craiova și s-a clasat pe locul șapte în Divizia A1 (GALERIE FOTO + VIDEO)

01 May 2024 868

ANM Ploile și vijeliile se extind în mai multe zone ale țării. Cum va fi vremea pe litoral

01 May 2024 964