Spitalul Judeţean va avea un serviciu de asistenţă socială. Vezi cu ce se va ocupa

spital_Daniel_Capatana_2.jpgÎncepând cu luna martie, în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Constanţa va funcţiona un centru social, care va funcţiona 24 de ore. Este vorba despre un serviciu, care va desfăşura anchete sociale.

Toate detaliile au fost la punct de către administraţia Spitalului Judeţean, Consiliul Judeţean Constanţa şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. Scopul înfiinţării acestui serviciu este de a acorda servicii sociale pacienţilor, care se află în situaţii dificile şi au nevoie de protecţie socială. Vorbim aici de copiii abandonaţi, de oameni ai străzii, care rămân internaţi pe patul de spital. „Dacă o mamă îşi va abandona copilul în spital, asistenţii de la acest serviciu, care va funcţiona 24 de ore din 24, vor putea mai repede să demareze o anchetă socială în vederea întoarcerii copilului în familie. De asemenea, la ora actuală, în spital sunt internaţi opt adulţi, care nu au unde să plece. Spre exemplu, la Agigea, avem un pacient cu sechele în urma unui atac vascular cerebral. El este singur, nu are unde să plece şi a rămas internat timp de un an", a declarat, ieri, managerul Spitalului Judeţean Constanţa, dr. Dan Căpăţînă. Prin urmare, noul serviciu va desfăşura anchete sociale, în vederea ajutorării pacienţilor care au nevoie de sprijin.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța caută servicii de pază!

30 Apr 2024 297

IGPR InfotraficTrafic alternativ pe DN 39

30 Apr 2024 197

Accident rutier în Năvodari, județul Constanța. Victima a fost transportată la spital

29 Apr 2024 631

UPDATE Accident rutier în Năvodari, județul Constanța. Ambulanța a intervenit

27 Apr 2024 785

Accident rutier în Constanța! O mașină a intrat într-un stâlp (FOTO+VIDEO)

27 Apr 2024 2127

IGPR Infotrafic Circulație reluată pe centura București

25 Apr 2024 254

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

24 Apr 2024 928

Licitații publice Consiliul Județean Constanța a demarat procedura cu pentru achiziția studiului de prefezabilitate pentru realizarea unui spital cu deservire regională (DOCUMENT)

24 Apr 2024 513

Decizie finală în dosarul Dănuț Căpățînă și Sorin Strutinsky! Proces penal încetat, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale

24 Apr 2024 836

Aproape 160 de misiuni executate de pompierii militari din Constanța, în perioada 19-21 aprilie

22 Apr 2024 349

UPDATE Accident rutier la Sibioara, județul Constanța. Una din victime a fost preluată de elicopterul SMURD (Galerie FOTO)

20 Apr 2024 3058

UPDATEAccident în dreptul Hanului Morilor, județul Constanța. O mașină a părăsit carosabilul

19 Apr 2024 747

O femeie angajată în Armată, arestată preventiv! Și-a bătut crunt fetiţa de două luni

18 Apr 2024 502

A fost a înfiinţat Registrul Naţional Unic al Pacienţilor Arşi

16 Apr 2024 348

Sorin Ciutureanu, revocat din Consiliile de Administrație ale spitalelor aflate în subordinea CJ Constanța (DOCUMENT)

16 Apr 2024 831