Manifestare cultural-ştiinţifică la Universitatea Andrei Şaguna

Clubul Academic Româno-Rus din cadrul Universităţii Andrei Şaguna organizează, pe 5 noiembrie, începând cu ora 17.00, festivitatea de sărbătorire a 400 de ani de la evenimentele din 1612, care au stat la baza formării statului naţional rus.

Evenimentul este realizat cu sprijinul Consulatului General al Federaţiei Ruse la Constanţa, reprezentat prin Consulul General Mikhail Reva. Invitaţi de onoare la manifestarea cultural-ştiinţifică sunt reprezentanţi ai corpului diplomatic de la consulatele din Constanţa, parlamentari, reprezentanţi ai administraţiei publice centrale şi locale. La acest eveniment vor participa cadre didactice universitare, cadre didactice din unităţile de învăţământ preuniversitar, studenţi şi elevi. Festivitatea va debuta cu alocuţiunea Consulului General al Rusiei la Constanţa, domnul Mikhail Reva şi va fi urmată de comunicarea ştiinţifică „Ziua unităţii naţionale ruse - evenimente şi însemnătate", susţinută de lect. univ. drd. Elena Manea. Programul artistic al evenimentului va cuprinde un moment de poezie rusească susţinut de conf. univ. dr. Marian Zidaru, precum şi momente muzicale în interpretarea studentelor Roberta Badea, Ana Călin şi Iana. Festivitatea va continua cu premierea câştigătorilor concursului de desene, postere şi afişe „Rusia- ieri si azi", la care au participat elevi de la Liceul Teoretic „Ioan Cotovu" şi Liceul Tehnologic „Carsium". În finalul manifesării, ataşatul cultural al Consulatului General al Federaţiei Ruse la Constanţa, Vladimir Nechaev va vernisa expoziţia de fotografie „Ziua unităţii naţionale". Clubul academic româno-rus a fost inaugurat la Universitatea Andrei Şaguna în data de 1 martie 2012, în prezenţa Consulului General al Federaţiei Ruse la Constanţa, Mikhail Reva, care a anunţat debutul parteneriatului între instituţia de învăţământ superior constănţeană şi Universitatea „Prietenia Popoarelor" din Moscova.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpărări directe Universitatea Ovidius din Constanța investește în servicii de mentenanță și asistență tehnică aplicație EMSYS (DOCUMENT)

02 May 2024 302

Fotbalistele de la Farul Constanța, în continuare pe primul loc. În ultimul meci, egal cu Csikszereda Miercurea Ciuc

29 Apr 2024 652

Echipa Under-18 de la Farul Constanța s-a calificat în finala Ligii de Tineret (GALERIE FOTO + VIDEO)

28 Apr 2024 871

Farul Constanța a primit licență pentru participarea la competițiile de club UEFA și UEFA WCL, sezonul 2024 / 2025

26 Apr 2024 833

Universitatea Ovidius din Constanța Conferința „Pământul - planeta noastră cea de toate zilele”, la Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole

26 Apr 2024 343

Întâlnire cu Ambasadorul Japoniei în România, ES Takashi Katae, la Universitatea Ovidius din Constanța

25 Apr 2024 512

Universitatea Ovidius din Constanța și-a prezentat oferta educațională la Târgul TehnoSKILLS (Galerie FOTO)

25 Apr 2024 457

LIVE TEXT Radu Paraschivescu își lansează noul volum la Biblioteca Județeană "Ioan N. Roman" Constanța (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 558

Prima ediție a evenimentului caritabil „Gala Luminilor”, organizată de Universitatea Ovidius din Constanța

24 Apr 2024 510

Filmul „Trei kilometri până la capătul lumii”, regizat de profesorul Emanuel Pârvu de la Universitatea Ovidius din Constanța, la Festivalul Internațional de Film de la Cannes

23 Apr 2024 627

Eveniment caritabil la Constanța „Gala Luminilor” are loc, în acest weekend, la Muzeul de Artă

23 Apr 2024 618

Anunț pierdere legitimație și carnet de student

23 Apr 2024 312

Conferința „Puncte cardinale în dispozitivul social. De la succes la reziliență” are loc la Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța

23 Apr 2024 430

LIVE TEXT Universitatea Ovidius Constanța găzduiește conferința „Identitate românească în comunitatea europeană” (FOTO)

22 Apr 2024 686

Farul Constanța luptă pentru locul doi Dina Grameni - „Am demonstrat că suntem o echipă foarte bună, care merită să fie pe podium“ (VIDEO)

22 Apr 2024 1416