Sprijin bănesc pentru pensionari şi persoanele cu handicap, la Medgidia

Consilierii locali de la Medgidia au fost convocaţi ieri seară în şedinţa ordinară a lunii octombrie, ce a avut pe ordinea de zi 12 proiecte de hotărâre. Dintre acestea, nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru a fi admis proiectul privind „Aprobarea modificării şi completării documentaţiei privind delegarea serviciului de iluminat public".

La primul punct, consilierii au votat proiectul de hotărâre pentru „aprobarea rectificării bugetului local de venituri şi cheltuieli al Municipiului Medgidia, pe anul 2012". La cel de-al doilea punct, s-a aprobat „Regulamentul de gestionare a populaţiei canine din municipiul Medgidia", ce are în vedere instituirea de norme privind gestionarea câinilor, combaterea abandonului, soluţionarea problemelor generate de prezenţa câinilor fără stăpân ce pot crea probleme, utilizarea de soluţii moderne pentru identificarea şi înregistrarea tuturor câinilor de pe teritoriul municipiului.

În vederea ajutorării persoanelor aflate în dificultate, consilierii locali au votat „proiectul de hotărâre de modificare a procedurii privind acordarea trimestrială a unui sprjin material constând în tichete sociale în valoare de 50 lei/beneficiar/trimestru pentru persoanele defavorizate din Medgidia, aprobată prin HCL nr. 44/2012". Beneficiază de tichete următoarele categorii: pensionarii cu venituri sub 500 lei/lună, persoanele cu handicap grav şi/sau încadrate în gr. I de invaliditate, persoanele cu handicap accentuat şi/sau încadrate în gr. II de invaliditate, cu handicap mediu şi uşor şi/sau încadrate în gr. III de invaliditate, - adulţi şi copii, neinstituţionalizate, ale căror drepturi, obţinute din pensie sau venituri cumulate sunt sub 500 lei/lună(exclusiv). Numărul estimativ al celor ce vor primi aceste tichete este de 3.000 de beneficiari.

În şedinţa de consiliu a lunii octombrie s-au votat şi proiectele „Aprobarea Regulamentului pentru înregistrarea vehiculelor care circulă pe drumurile publice, pentru care nu există obligativitatea înmatriculării" şi Aprobarea reglementării circulaţiei vehiculelor cu tracţiune animală în municipiul Medgidia".

S-a admis şi proiectul de hotărâre de „atribuire în folosinţă gratuită a unor loturi de teren către tinerii sub 35 de ani, pentru construirea de locuinţe proprietate personală, în condiţiile Legii nr.15/2003, cu modificările şi completările ulterioare". În urma adoptării acestui proiect 37 de tineri vor intra în posesia unor loturi de casă, amplasate în cartierul din zona Rotunda.

Consilierii locali au aprobat şi proiectele privind dezmembrarea/apartamentarea imobilului (dispensar medical nr. 6) proprietate privată a municipiului Medgidia, identificat cu nr. cadastral 103541, şi dezmembrarea în trei loturi a imobilului cu numărul 103543, situate în Medgida, str. Scarlat Vârnav, în trei loturi, propunere ce are în vedere procedura privind vânzarea spaţiilor cu destinaţia de cabinete medcale.

Alte două proiecte aprobate au fost concesionarea prin licitaţie publică, a imobilului teren (lot nr.4) ce aparţine domeniului public al municipiului Medgidia, în suprafaţă de 30.000 mp, respectiv a terenului (lot nr. 5) în suprafaţă de 72.138 mp pentru realizarea parcurilor de panouri fotovoltaice. „Crearea acestora va aduce beneficii administraţiei locale, prin încasarea de impozite, crearea de locuri de muncă precum şi redevenţa anuală şi utilizarea unei părţi din energia produsă în interes public, pentru electrificarea grădiniţelor", a precizat primarul Marian Iordache.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Știri Constanța Se va resistematiza traficul pe bulevardul Tomis! Anunțul Primăriei

17 Jun 2024 88

Cumpărări directe Constanța O firmă din Galați va oferi consultanță Primăriei Eforie pentru un pasaj rutier denivelat pe DN 39(DOCUMENT)

17 Jun 2024 254

Știri Constanța S-au reluat acțiunile pentru deratizare în municipiu!

17 Jun 2024 288

Știri Constanța Anunț important despre iluminatul public de pe bulevardul 1 Mai și șoseaua Mangaliei

17 Jun 2024 358

Alegeri locale 2024 Averea și interesele candidaților intrați în cursa pentru funcția de primar la Seimeni, județul Constanța(DOCUMENTE)

16 Jun 2024 473

Lăsat în paragină și uitare, imobilul se degradează pe zi ce trece Niciun investitor nu este interesat de hotelul Palace din Constanța, monument istoric

16 Jun 2024 1078

Vivo Mall din Constanţa se va extinde. Tripont Invest SRL, firma care deține centrul comercial, un nou act de urbanism obținut de la Municipalitate

16 Jun 2024 1580

Alegeri locale 2024 Medgidia Averea și interesele candidaților intrați în cursa pentru funcția de primar la Medgidia (DOCUMENTE)

16 Jun 2024 681

Licitații Constanța Primăria Murfatlar cumpără de la Altex Romania SRL echipamente IT de 210.000 de euro pentru unitățile de învățământ din oraș (DOCUMENT)

16 Jun 2024 431

Licitații Constanța Școala din Tortoman, dotată cu echipamente digitale. Contractul are o valoare estimată de peste 440.000 lei (DOCUMENT)

16 Jun 2024 363

Mesajul Primăriei Cumpăna de sărbătoarea musulmană „Un prilej minunat de a celebra solidaritatea și colaborarea exemplară a comunitații musulmane din România”

16 Jun 2024 449

Cumpărări directe Constanța Primăria Saraiu a cumpărat servicii de cadastru sistematic. Iată de la ce firmă (DOCUMENTE)

16 Jun 2024 311

În Constanța Depozitarea ilegală de deșeuri pe domeniul public, sancționată de polițiștii locali

16 Jun 2024 353

Alegeri locale 2024 Averea și interesele candidaților la Primăria Lumina, județul Constanța (DOCUMENTE)

15 Jun 2024 743

Cumpărări directe Constanța Primăria Vulturu vrea să înregistreze 540 de imobile din extravilan în sistemul integrat de cadastru. Cine a câștigat contractul (DOCUMENTE)

15 Jun 2024 439