Amenzi mai mari pentru soferi de la 1 ianuarie

Pentru conducătorii auto care încalcă prevederile Codului Rutier, valoarea amenzilor va creşte odată cu salariul minim pe economie. Astfel, cuantumul acestora se va ridica, începând cu 1 ianuarie, la maximum 1.200 de lei pentru persoane fizice şi 6.000 de lei pentru persoane juridice, faţă de maximum 1.080 de lei pentru persoane fizice şi 5.400 de lei pentru societăţi sau instituţii ale statului. Un punct amendă va ajunge la 60 de lei, reprezentând 10% din salariul minim brut pe economie. De exemplu, şoferii prinşi conducând fără centura de siguranţă riscă, pe lângă cele două puncte de penalizare, amenzi cuprinse între 120 şi 180 de lei, faţă de maximum 162 de lei cât plăteau până acum. Alte sancţiuni: depăşirea cu 30 kilometri/oră viteza maximă admisă sau oprirea fără motiv pe banda de urgenţă a autostrăzilor- între 240 şi 300 de lei (faţă de maximum 270 de lei în prezent); neoprirea la indicatorul „STOP" sau depăşirea cu 40 kilometri/oră viteza maximă admisă- de la 360 la 480 de lei (faţă de maximum 432 de lei acum); blocarea intersecţiilor sau depăşirea cu 50 de kilometri/oră viteza maximă admisă- între 540 şi 1.200 de lei (faţă de 1.080 de lei până acum).

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministrul Energiei „Vești bune pentru milioane de români! Consumatorii casnici vor plăti maxim 71 de bani pe KWh“

18 Oct 2021 1366