Au fost identificaţi cei doi şoferi din Constanţa care se şicanau în trafic pe DN1


Polițiștii rutieri au identificat doi conducători auto care efectuau manevre de șicanare, punând în pericol traficul, pe DN1, în zona municipiului Ploiești

Duminică, 26 februarie a.c., polițiștii rutieri s-au autosesizat cu privire la conținutul unui material video postat pe o rețea de socializare, de către un participant la traficul rutier. 

În fapt, din filmare reiese un comportament de șicanare dintre doi conducători auto, care se deplasau pe DN 1, în zona municipiului Ploiești, pe sensul de mers către județul Brașov.

Cei doi, în condiții de trafic intens, ar fi efectuat manevre menite să perturbe confortul și sentimentul de siguranță a celorlalți participanți la trafic.

Cei în cauză, doi bărbați, în vârstă de 31, respectiv 49 de ani, ambii domiciliați în municipiul Constanța, au fost identificați și depistați de polițiștii rutieri.

În urma audierii acestora, polițiștii le-au pus în vedere să manifeste prudență și respect în trafic și li s-a atras atenția asupra obligativității respectării normelor rutiere.
    

Poliția Română vă recomandă să fiți politicoși și civilizați în trafic, iar în cazul în care sunteți martor sau victimă ale unei infracțiuni, să apelați la numrul de urgență 112.

Sursa foto: Facebook

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

manct

01 Mar, 2017 21:04

Politia sa se ocupe si de carutrle de pe DN care pun cu adevarat in pericol vita soferilor! Mulțumesc

Articole asemanatoare

DIICOT, surpriză la percheziții în București! Canabis în borcane de murături (FOTO)

03 May 2024 302

Atenție șoferi! Vor fi restricții de circulație pe Autostrada A2 București Constanța și DN39 Agigea-Mangalia de Sărbătorile Pascale

02 May 2024 582

Știri Constanța Conducător auto, oprit în trafic pe strada Victor Climescu din Mereni! Ce au constatat polițiștii

02 May 2024 527

Șofer beat depistat în trafic pe strada Portului din Mangalia. Ce alcoolemie avea bărbatul

02 May 2024 437

Județul Constanța În noaptea de 1 Mai, Poliția Rutieră a dat amenzi însumate de 10.000 de lei (FOTO)

02 May 2024 392

Județul Constanța Cursă periculoasă pe Autostrada Soarelui – Trei șoferi s-au luat la întrecere (FOTO+VIDEO)

02 May 2024 1282

În Constanța Acțiuni ale polițiștilor pentru prevenirea violenței și a traficului de substanțe interzise

01 May 2024 602

Achitare pentru un brancardier din Spitalul Județean Constanța, acuzat de trafic de influență! Procurorii, nemulțumiți

01 May 2024 596

IGPR InfotraficTrafic întrerupt pe DN 26 Galați-Murgeni

01 May 2024 262

IPJ ClujUrmărit în trafic

01 May 2024 274

Semnalizare inedită în trafic pe o stradă intens circulată din Tomis Nord din Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

01 May 2024 1017

Cererea de arestare, respinsă Trafic de cocaină la Constanța! Ce sume de bani cerea suspectul pentru drogurile comercializate (GALERIE FOTO+VIDEO)

01 May 2024 486

Constanța Daniel Rafte, pus sub control judiciar

01 May 2024 698

Șoferii din județul Constanța, la control. S-au aplicat amenzi

30 Apr 2024 408

Poliția RomânăServiciului de Combatere a Criminalității Organizate Vaslui trafic de droguri

30 Apr 2024 238