Ce dotări vor avea noile achiziţii DRDP Constanţa scoate din conturi peste 23.000 de euro pentru două automobile (document)



Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA, prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa, cumpără două automobile, pentru care este gata să plătească 104.000 de lei, fără TVA, adică 23.111 euro.
 
În acest sens, va fi organizată o procedură publică pentru atribuirea contractului de achiziţii „Autoturisme break - 2 bucăţi“. Aşa cum reiese din anunţul de participare numărul 163212/05.10.2015, publicat pe licitatiapublica.ro, valoarea estimată fără TVA a contractului este de 104.000 de lei.
 
Societăţile interesate de acest contract pot depune ofertele de participare până pe data de 20 octombrie, ora 9.00, urmând ca acestea să fie deschise în aceeaşi zi, la ora 11.00, la sediul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Constanţa. Ofertanţii vor depune o garanţie de participare în cuantum de 1.560 de lei, prin virament bancar sau printr-un instrument de garantare emis în condiţiile legii de o societate bancară ori de o societate de asigurări.

Responsabili de atribuirea contractului

Persoanele responsabile de organizarea, desfăşurarea şi atribuirea procedurii publice sunt: Marin Dima, director regional, ec. Roxana Alexe, director economic, Tudor Gabriela, director adjunct Întreţinere Drumuri, Neculai Hodorca, director adjunct Investiţii, consilier juridic Adrian Tisa - şef Departament Juridic, ing. Victoraş Andrei, şef Serviciul exploatare auto şi utilaje, ing. Teodora Chirică, şef Serviciul Organizare şi Derulare Achiziţii, ing. Aila Ibram, Serviciul exploatare auto şi utilaje.

Ce dotări vor avea automobilele

Potrivit caietului de sarcini, cele două automobile vor avea câte cinci locuri şi vor fi de culoare bleumarin. Automobilul va avea o caroserie cu patru uşi pasageri şi uşă portbagaj, bare de protecţie, oglinzi termovizoare exterioare cu reglaj electric, protectoare ceaţă, faruri de zi, lunetă dejivrantă şi ştergător lunetă. Noile achiziţii vor mai avea airbag frontal pentru şofer şi pasager, airbaguri laterale, tetiere pentru toţi pasagerii, ABS repartitor electronic de frânare şi asistenţă la frânare de urgenţă, aer condiţionat, închidere centralizată cu telecomandă pe cheie, radio CD 2DIN 4 cu satelit de comandă pe volan, priză Jack, USB şi bluetooth, geamuri electrice faţă, computer de bord, cutie de viteză manuală cu cinci trepte de mers înainte, direcţie asistată hidraulic, sistem de alarmă, huse scaune, covor protecţie portbagaj, covor cauciuc protecţie interioară. Automobilele vor avea ca an de fabricaţie 2015, garanţie de trei ani sau 100.000 km, iar norma de poluare - minimum Euro 5.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

DRDP Constanţa, dotat cu două autoturisme 4x4. Ce valoare au acestea (document)

21 Aug 2019 1698

Parcul auto al DRDP Constanţa, îmbogăţit cu zece autoturisme break. Iată cine le va livra! (document)

24 Feb 2018 1553

CNAIR scoate din conturi jumătate de milion de lei pentru zece automobile destinate DRDP Constanţa (document)

15 Nov 2017 1348

Parcul auto al DRDP Constanţa va fi înnoit cu şase automobile (document)

17 Oct 2017 1769

Parcul auto al DRDP Constanţa, înnoit cu şapte automobile, fabricate în 2015 (document)

10 Nov 2015 2871