Copil iniţiat în traficul de droguri de propria mamă

Procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Vâlcea  împreună cu  ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Râmnicu Vâlcea au efectuat la data de 6 martie 2017 16 percheziţii domiciliare pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea precum şi în localităţile Prundeni, Ioneşti şi Milcoiu, în cadrul unei acţiuni vizând  destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc.
 
Din cercetările efectuate s-a stabilit că începând cu anul 2015, pe raza judeţului Vîlcea,  s-a constituit un grup infracţional organizat în scopul cultivării şi comercializării de cannabis, coordonat de către o persoană de sex feminin care şi-a atras în activitatea infracţională proprii copii (doi băieţi dintre care unul minor), în sensul folosirii acestora pentru vânzarea drogurilor.  Destinatarii substanţelor interzise erau în principal tineri de pe raza judeţului Vâlcea, pentru distribuirea lor, liderul apelând şi la alţi participanţi ce aveau un astfel de rol.

Cu ocazia percheziţilor efectuate în cauză au fost identificate peste 7 kg de cannabis, două pistoale şi  86 cartușe, deţinute de liderul grupării fără documente legale, sume de bani – peste 70.000 lei,  cultura de cannabis formată de 120 de plante, în diferite stadii de dezvoltare vegetativă, precum şi multiple instalatii de lumina și caldura (radiatoare, ventilatoare ) folosite la creşterea acesteia.

La sediul DIICOT- Biroul Teritorial Vâlcea  vor fi aduse, în vederea audierii,  un numar de 14  persoane. La activităţi au participat şi ofiţeri de poliţie judiciară   din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti, precum şi jandarmi.

Sursa foto: ZIUA de Constanţa
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

DIICOT, acțiune fulger la Constanța! Ce s-a descoperit la percheziții (FOTO)

25 Apr 2024 479

Bărbat suspectat de trafic de droguri, reținut la Constanța! Ce au găsit polițiștii și procurorii în locuința acestuia (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 522

Poliția RomânăBCCO Târgu Mureș - Percheziții pentru trafic de droguri

10 Apr 2024 361

Poliția Română - BCCO Alba - Percheziții

05 Apr 2024 316

Cocaină Trafic de droguri de mare risc la Constanța! Procurorii fac mai multe percheziții

03 Apr 2024 659

Poliția Română - BCCO Argeș trafic de droguri de risc

22 Mar 2024 367

Percheziții ale procurorilor DIICOT într-un dosar de trafic de droguri! Incredibil cine a fost adus la audieri (GALERIE FOTO)

02 Mar 2024 971

Poliția Română - Activitatea a constat în punerea în aplicare a 8 mandate de percheziție domiciliară

01 Mar 2024 444

Vindea droguri în Constanța! Reținut pentru trafic de droguri de mare risc și operațiuni cu psihoactive. Percheziții la Constanța

15 Feb 2024 1192

Percheziții la Constanța și București! Vizat, un suspect de trafic de droguri! Ce au găsit anchetatorii asupra bărbatului (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Jan 2024 1032

Percheziții DIICOT într-un dosar de trafic de droguri (VIDEO)

24 Jan 2024 729

Poliția Română Droguri, bani și echipamente confiscate într-o operațiune majoră

21 Jan 2024 639

Poliția Română BCCO Satu Mare - Cercetați pentru trafic de droguri

17 Jan 2024 400

Percheziții la persoane bănuite de trafic de droguri de mare risc. Patru suspecți, reținuți

15 Jan 2024 1156

MAI Sute de permise reținute în ultimele 24 de ore. Câte au fost pentru consumul de alcool

15 Jan 2024 700