Actualitate

Cristian Boureanu rămâne după gratii. Magistraţii i-au respins contestaţia

Magistrații Tribunalului București i-au respins contestația lui Cristian Boureanu, astfel încât acesta rămâne în arest preventiv în dosarul în care este acuzat de ultraj după ce a agresat un polițist rutier, conform Agerpres.ro. 
  
Cristian Boureanu a fost arestat preventiv pe 10 iunie, în urma unei decizii a Judecătoriei Sectorului 1 București, iar vineri tribunalul i-a respins contestația.
 
Pe 9 iunie, în jurul orei 1,30, Cristian Boureanu se afla într-o mașină condusă prietena lui, fiind oprit în trafic de un echipaj de poliție rutieră pe bd. Aviatorilor.
 
În momentul în care polițiștii i-au solicitat documentele de identitate, Boureanu s-a manifestat violent, a amenințat un polițist și i-a prins acestuia degetele mâinii drepte, prin închiderea portierei autoturismului, i-a rupt cămașa uniformei și l-a lovit cu genunchiul în zona inghinală, provocându-i leziuni traumatice. Polițistul a reacționat și l-a lovit pe Boureanu, acesta căzând la pământ.
 
Boureanu a fost imobilizat, încătușat și condus la sediul Brigăzii Rutiere pentru cercetări. Fiind într-o stare avansată de ebrietate, lui Boureanu i s-a făcut rău, el fiind transportat apoi la Spitalul Floreasca.

Sursa: Agerpres.ro 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Poliția Rutieră București a făcut publică, pe Facebook, filmarea cu incidentul în cazul Cristian Boureanu (video)

11 Jun 2017 7949

UPDATE. Fostul parlamentar Cristian Boureanu a fost arestat preventiv

10 Jun 2017 2208

Cristian Boureanu, urmărit penal pentru rele tratamente aplicate minorului

11 Oct 2016 889

Irina Boureanu, dezvăluiri cutremurătoare. ”Am primit amenințări că voi fi mutilată, violată”

19 Sep 2016 1338

Gigi Becali, lecţie pentru Cristian Boureanu - „Băi, Cristi tată, lasă-te de băutură!“

15 Sep 2016 1237

UPDATE Cristian Boureanu, reţinut în trafic după ce şi-ar fi bătut fiica! „Mă omoară! Mă ia acasă, mă rupe-n bătaie!”

12 Sep 2016 892

Cristian Boureanu a câştigat un proces cu Poliţia Rutieră

03 Apr 2016 1794

Aflat pe litoral Cristian Boureanu, implicat într-un incident, într-un club

03 Aug 2015 1074

Cristian Boureanu a rămas fără permis pe A2

27 Jun 2015 1733

Cristi Boureanu şi Sorin Giurgiucanu, implicaţi într-un scandal, pe litoral

09 Aug 2014 2263

Recepţie la bordul navei americane Mount Whitney Iată lista invitaţilor. Printre ei şi fratele preşedintelui României

17 Nov 2013 2106

Îndemnul lui Blaga pentru femeile din PDL „Să fiţi curajoase, să vă spuneţi punctul de vedere!" (galerie foto)

15 Sep 2012 1559

Potrivit lui Boureanu Constanţa, printre judeţele în care Dragnea ar fi dat ordin ca reprezentanţii PDL să fie daţi afară din secţiile de votare

29 Jul 2012 841

Sloganul PDL în campania pentru referendum „Vara asta se poartă alb“

08 Jul 2012 883

PDL va organiza mitinguri de susţinere pentru Băsescu

07 Jul 2012 993

Lista oficială a vicepreşedinţilor aleşi în Convenţia Naţională a PDL

30 Jun 2012 1376

Cinismul politicienilor şi prostia electoratului

19 Aug 2011 1068

Cinci candidaţi în cursa pentru funcţia de prim-vicepreşedinte PDLVezi cine a rămas şi cine s-a retras

15 May 2011 1115

Cu cine a venit Blaga la Constanţa

14 Apr 2011 1075

Ceartă între reformiştii din PDL şi restul membrilor pe criteriile de integritate, la CNC

05 Mar 2011 810

Boureanu (PDL) Suntem toţi plini de rahat, căutând piatra aruncată de un membru

05 Mar 2011 803

Ceartă în PDL - "Tâmpiţi şi nesimţiţi" versus "hoţi şi corupţi"

01 Mar 2011 807

Cancan Vanati de banci pentru datorii de 8 milioane de euro!

13 Sep 2010 820

Firea reclama la CNA emisiunea "Nasul"

10 Jun 2010 1279

Antena 3, amendata pentru ca Firea a "pierdut controlul" emisiunii

03 Jun 2010 841

Cancan Boureanu, despre scandalul cu Gabi Firea - "Ce se intampa acolo este inadmisibil"

02 Jun 2010 480

Click! Firea - "Ma cunosc si cu Basescu. Pot fi acuzata ca sunt si amanta lui?"

02 Jun 2010 383

Agentia de presa mondena Boureanu - "Firea este amanta lui Tariceanu!"

01 Jun 2010 1165

Gabriela Vranceanu-Firea si Cristian Boureanu s-au certat, in direct, la "Stirea zilei" (video)

01 Jun 2010 3115

Mazare „M-am inteles cu Crin Antonescu, am discutat din vara cu el"

25 Nov 2009 1210

Cancan Boureanu se da cu zmeul la Navodari

17 Aug 2009 539

Libertatea Boureanu se giugiuleste cu sotia la mare

12 Aug 2009 365

Cristian Boureanu si Adrian Paunescu s-au certat in direct

17 Jul 2009 1555

Berceanu Domnul Funar a depus o plangere penala intr-o zi in care a uitat sa-si ia medicamentele

21 Mar 2008 515

Grupul Tariceanu se teme de motiunea de cenzura

24 Sep 2007 366

Pacalicii din politica, pusi cu botul pe labe de Pacala

22 Sep 2007 575

Stolojan "Invatati, invatati, invatati!"

01 Sep 2007 573

Stolojan se intalneste cu tinerii, in Mamaia

24 Aug 2007 474

Gheorghe Dragomir "Mana criminala a Uniunii Federative este Valeriu Stoica"

16 Oct 2006 611

Tinerii liberali saluta suspendarea deputatului Cristian Boureanu

14 Dec 2005 606

"Dintre toti candidatii la functia de primar, Puiu Hasotti este cea mai buna solutie pentru oras" -

19 Apr 2004 389