Doxalora SRL şi-a deschis două puncte de lucru în Mamaia

Loredana Gârtone şi Raluca-Iuliana Chiriac, asociaţi în societatea Doxalora SRL, s-au întrunit, în luna mai 2017, în cadrul Adunării Generale a Asociaţilor. Astfel, a fost actualizat actul constitutiv prin completarea obiectului de activitate, conform codului CAEN, astfel: „comerţ cu amănuntul al produselor alimentare, al băuturilor produselor din tutun efectuat prin standuri, chioşcuri, pieţe“.
 
De asemenea, cei doi asociaţi au deschis două puncte de lucru ale societăţii Doxalora SRL, în staţiunea Mamaia. Unul dintre acestea este situat pe un teren de şase metri pătraţi, în zona destinată activităţilor de alimentaţie publică din cadrul Grădinii Majestic, staţiunea Mamaia, fiind utilizat de societatea Doxalora SRL în temeiul contractului de subînchiriere nr. 704/02.05.2017, încheiat cu SC Euro Star Hotels SRL. La acest punct de lucru se vor desfăşura următoarele activităţi comerciale, prevăzute în codul CAEN: comerţ cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun; comerţ cu amănuntul al produselor alimentare, al băuturilor şi al produselor din tutun, efectuat prin standuri, chioşcuri şi pieţe.
 
Cel de-al doilea punct de lucru este situat pe sectorul de plajă Mamaia IV, subsectorul 16, staţiunea Mamaia, fiind utilizat de societatea Doxalora SRL în temeiul contractului de colaborare nr. 7/15.03.2017, încheiat cu SC Rosa Route SRL. La acest punct de lucru se vor desfăşura următoarele activităţi comerciale, prevăzute în cod CAEN: baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor; alte activităţi recreative şi distractive.
 
Deciziile Doxalora SRL au fost publicate în Monitorul Oficial.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Justiție Constanța. Trei persoane fizice și o firmă (Real Nobless Concept SRL), trimise în judecată

19 Nov 2023 878

Plajă turistică, amenajată de Doxalora SRL în Mamaia

28 Nov 2018 1747