Ediţie de top „Expo Apa“ Felix Stroe, preşedintele ARA - „Apa să aibă TVA 0, dacă se poate“ (galerie foto)

La fel ca în fiecare an, şi în 2015, Asociaţia Română a Apei (ARA) şi Patronatul Apei organizează, la Bucureşti - Palatul Parlamentului, o serie de manifestări reunite sub aceeaşi egidă - „Expo APA“ - Forumul Regional al Apei Dunărea - Europa de Est. Începând de luni, 15 iunie, şi până miercuri, 17 iunie, peste 1.500 de reprezentanţi ai operatorilor de servicii publice de alimentare cu apă şi canalizare, autorităţi centrale şi locale, instituţii de învăţământ superior şi de cercetare, organizaţii internaţionale de profil şi cele mai mari companii producătoare de tehnologii şi echipamente de profil îşi expun serviciile şi produsele în cel mai amplu schimb de experienţă organizat în România de ARA. Ediţia din acest an a evenimentului, cea de-a 17-a, este cu atât mai importantă cu cât ARA împlineşte două decenii de la înfiinţare. Ca de fiecare dată, RAJA SA Constanţa constituie o prezenţă de top în rândul expozanţilor.
 
Anul acesta, sesiunea a fost deschisă de preşedintele ARA, Felix Stroe, directorul RAJA SA Constanţa, care a ţinut să precizeze că, în cei 20 de ani de existenţă, această asociaţie profesională şi-a atins obiectivele. Printre cei care au venit să transmită mesajul lor pentru cei care fac performanţă în acest domeniu, s-au aflat şi Eugen Teodorovici - ministrul Finanţelor Publice, Marius Nica - ministrul Fondurilor Europene, Graţiela Leocadia Gavrilescu - ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Helmut Kroiss - preşedintele Asociaţiei Internaţionale a Apei, Marian Ciolacu - secretarul general al Camerei Deputaţilor, precum şi ambasadori şi directori ai asociaţiilor de apă din toate colţurile lumii.
 
„Cea de-a 17-a ediţie din acest an se desfăşoară într-un an aniversar, al 20-lea an de existenţă a ARA. ARA e cea mai puternică asociaţie profesională din ţară, asociaţie ce reprezintă o voce puternică a sectorului de apă din România. Putem spune că ARA şi-a adus anual contribuţia la asigurarea calităţii a ceea ce reprezintă fundamentul vieţii: apa. În acest an, avem o ARA puternică, constituită din trei paliere solide: al operatorilor - constituit într-un patronat modern, funcţional; avem un palier ştiinţific, compus din universităţile tehnice din România, unde se formează cadrele de care are nevoie sectorul de apă, condus de domnul profesor Ioan Bica. Anul acesta, în ARA s-a constituit şi un palier important al producătorilor, importatorilor, distribuitorilor de tehnică şi echipamente, fără de care nu ar putea exista o asemenea manifestare“, a declarat preşedintele ARA, Felix Stroe, directorul RAJA SA Constanţa.
 
Cu toate că în ultimii ani, cu precădere în ultimii cinci, companiile de apă au făcut investiţii uriaşe în domeniu, RAJA fiind, de altfel, fruntaşă la capitolul atragere de fonduri europene prin POS Mediu, operatorii încă se confruntă cu probleme la acest nivel. „În momentul de faţă, principala problemă cu care operatorii de apă se confruntă este finalizarea POS mediu. Este primul proiect major de investiţie în sector post aderare. Trebuia finalizat în 2013, dar, în urma unei analize eficiente, a fost prelungit. Astfel, până la sfârşitul acestui an, localităţile cu peste 10.000 de locuitori ar trebui să aibă finalizate integral proiectele privind branşamentele la reţeaua de apă şi de canalizare şi să fie racordate la o staţie de epurare“, a declarat şeful ARA.
 
Atât ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, cât şi directorul RAJA SA au reiterat ideea că TVA-ul la apă trebuie redus, acest lucru fiind o prioritate pentru dezvoltarea celorlalte ramuri economice. „TVA-ul apei e o discuţie veche, e un proces extrem de important. Impactul reducerii acestei cote la 9% este de 1,8 miliarde de lei pe an, deci nu este un impact extrem de mare, dar eu cred că măsurile care vor fi asigurate pe partea de irigaţii din agricultură reprezintă un stimul foarte important pentru această zonă a economiei şi nu numai. Oriunde în economie folosim apă. Şi nu doar în economie, ci şi la nivelul consumatorilor casnici. Va fi un imbold foarte important. Însă măsura poate fi luată abia când vom găsi şi măsurile compensatorii“, a declarat ministrul Eugen Teodorovici.
 
„Cred că ne putem cumpăra mai rar o cămaşă, ne putem duce uneori pantofii la cizmar, putem să ne plimbăm mai rar cu un automobil, dar putem să trăim fără apă? Nu“, a explicat directorul RAJA SA. „Fără apă nu poate exista viaţă. Apa este cea care trebuie să fie la îndemna noastră zi de zi şi nu este normal ca apa să aibă un TVA la fel ca parfumul, ca haina de blană, ca un autoturism. Sper ca anul acesta să găsim în sfârşit înţelegere. Apa trebuie să aibă un TVA dacă se poate 0, astfel încât populaţia, agenţii economici să aibă acces la apă cu cheltuieli cât mai mici. Nu se poate o agricultură fără apă. Dacă la apă punem 24%, cât o să coste pâinea, cât o să coste grâul?! Fiecare aliment care este necesar populaţiei fără apă nu poate fi preparat. Am găsit sprijin de această dată la premier, la ministrul Finanţelor Publice şi sperăm că vom reuşi anul acesta, în sfârşit, să rezolvăm această problemă privind reducerea TVA la apă“, a conchis şeful ARA, Felix Stroe.
 
La ediţia din acest an a „Expo APA“ participă profesionişti din domeniul apei, reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale, dar şi oameni de afaceri din România şi din străinătate, fiind trasate premisele iniţierii şi dezvoltării unui forum de dezbateri în realizarea schimbului de experienţă necesar asigurării sustenabilităţii dezvoltării sectorului de apă.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

RAJA Constanța Consumatorii din Năvodari, Sibioara și Corbu de Sus rămân fără apă la robinete

28 Apr 2024 1708

RAJA Constanța anunță oprirea apei în muncipiul Constanța din cauza unei avarii

26 Apr 2024 794

RAJA Constanța Se execută lucrări de întreținere a rezervoarelor din Năvodari, Sibioara și Corbu de Sus!

26 Apr 2024 387

RAJA Constanța Se oprește apa în localitățile Poiana, Săcele și Traian!

24 Apr 2024 380

Constanța Ambasadorul Japoniei în România, în vizită la RAJA (GALERIE FOTO)

23 Apr 2024 511

Atenție, se oprește apa în mai multe cartiere din Constanța!

23 Apr 2024 1125

O lucrare programată de RAJA SA în județul Constanța, va fi replanificată. Ce localități erau vizate

23 Apr 2024 2950

Locuitorii din Mihai Viteazu și Corbu, județul Constanța, fără apă la robinete miercuri

23 Apr 2024 423

RAJA Constanța Apa, oprită în Lazu, Agigea și Eforie Nord!

22 Apr 2024 569

RAJA Constanța Atenție, se oprește apa în Corbu și Mihai Viteazu! Vezi când

22 Apr 2024 390

RAJA Constanța anunță întreruperea furnizării apei în Lazu, Agigea și Eforie Nord!

21 Apr 2024 3143

Avarie RAJA în Constanţa. Ce zonă a municipiului este afectată?

19 Apr 2024 656

RAJA Constanța Atenție, se oprește apa în Lazu, Agigea și Eforie Nord!

19 Apr 2024 440

RAJA ConstanțaSe oprește apa în localitățile Mihai Kogălniceanu, Culmea și Oituz!

18 Apr 2024 424

RAJA Constanța UPDATE. Avarie în această după-amiază. Iată consumatorii afectați

16 Apr 2024 881