Ieri şi-a depus adeziuneaFostul subprefect de Constanţa, Mircea Iustian, membru oficial al Forţei Civice

iustianfortacivica-MirceaIustian03.jpgFostul subprefect al judeţului Constanţa, Mircea Iustian, este, începând de ieri, membru al partidului Forţa Civică, Filiala Constanţa. Potrivit declaraţiilor sale, Iustian şi-a depus ieri cererea de adeziune la partidul lui Mihai Răzvan Ungureanu, condus la Constanţa de fostul prefect Dănuţ Culeţu.

După ce a fost schimbat din funcţia de subprefect, la jumătatea lunii iulie 2010, Mircea Iustian a intrat într-un con de umbră, nemaifiind activ în plan politic. Mai nou, însă, acesta s-a reactivat şi asta datorită faptului că, aşa cum susţine el, este ataşat de mişcarea lui Mihai Răzvan Ungureanu. „Mi s-a propus să fac parte din Forţa Civică pentru că este nevoie de oameni cu experienţă, mai ales în campanie. Este nevoie de cineva care să ştie ce anume presupune o campanie", a declarat fostul înalt funcţionar public.

Este oportun să amintim, în acest context, că numele lui Mircea Iustian este vehiculat în cadrul discuţiilor despre desemnarea unui prim-vicepreşedinte al Organizaţiei Judeţene a partidului. „Forţa Civică e un partid aflat la început, deci nu vor avea loc alegeri, ci va fi desemnat un prim-vicepreşedinte", a afirmat fostul subprefect, lâsând de înţeles că are toată disponibilitatea pentru a ocupa această funcţie. El a menţionat că urmează să aibă, în viitorul foarte apropiat, o discuţie pe această temă cu liderul Forţei Civice de la Constanţa, Dănuţ Culeţu. „Dacă pot fi de ajutor, voi accepta. Am o simpatie, o apreciere deosebită pentru Răzvan Ungureanu, iar de Dănuţ Culeţu mă leagă o prietenie veche", a conchis Iustian.

Mircea Iustian a fost nu doar subprefect, ci şi, vreme de opt ani, parlamentar de Constanţa. A făcut parte din PNL, PLD şi, după fuziunea cu PD-ul, din PDL.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CSM Constanța Baschet Ghetele de joc „fermecate“ ale lui Jorden Duffy au făcut fericit un mic fan. Cadou de preț! (GALERIE FOTO)

02 May 2024 584

Firme din Constanța Fostul deputat și ministru al Turismului Mircea-Titus Dobre s-a retras din MG Tour SRL

02 May 2024 518

Firme Constanța Actul constitutiv al societăţii Ekodep SRL a fost actualizat

02 May 2024 293

Lista candidaților din partea SOS România pentru Consiliul Județean Constanța

01 May 2024 558

Academia Navală achiziționează servicii de asigurare pentru voiajul Navei Școală „Mircea“ din anul 2024! Iată de la cine

01 May 2024 424

Restaurant înființat recent la Constanța. Cine sunt fondatori

01 May 2024 553

Fotbal județul Constanța Unirea Topraisar - Avântul Comana, meci cu 11 goluri. Liga a 5-a, rezultate și clasamente

01 May 2024 1402

Lumea marinarilor Ispitele Americii Latine. Cadeții nu cedează!

30 Apr 2024 502

Mai multe mașini avariate în zona unor localuri din Constanța (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 2139

Pregătire a studenților Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” din Constanța, la „Maritime Security Common Module" în Grecia (FOTO)

27 Apr 2024 472

Legături cu fostul cuplu Petcu-Dospinescu Modificări în acționariatul Sterani Lounge SRL, firmă expropriată de municipalitate pentru amenajarea spațiului verde de la intersecția străzilor Mircea cel Bătrân și Decebal (DOCUMENTE)

26 Apr 2024 842

Cazarma 1369 Constanța va f reabilitată. Contractul de peste 450.000 de lei, scos la licitație de Academia Navală „Mircea cel Bătrân" (DOCUMENT)

25 Apr 2024 420

Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral angajează. Ai nevoie de studii medii

25 Apr 2024 716

LIVE TEXT Radu Paraschivescu își lansează noul volum la Biblioteca Județeană "Ioan N. Roman" Constanța (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 562

Fost contracandidat al lui Nicolae Manolescu la funcția de președinte al Uniunii Scriitorilor a devenit consilier al președintelui Consiliului Județean Constanța

24 Apr 2024 714