Minca a prezentat functionarii-caini din Primaria Mangalia (video)

cap_6.jpgViceprimarul Mangaliei, Ion Mincă, a susţinut, în cursul zilei de ieri, o conferinţă de presă, pe marginea deciziei edilului local Mihai Claudiu Tusac de a-i oferi, drept unică atribuţie, „îndrumarea şi supravegherea activităţii Biobazei Mangalia"

DSC_8548_.jpgÎntâlnirea viceprimarului cu presa a avut loc chiar în incinta biobazei din cartierul „Moară", la periferia urbei, iar drept „decor" au stat mai multe cuşti cu câini comunitari, care au primit numele unor funcţionari din primărie.

DSC_8600_.jpgLiderul pecist constănţean a ţinut să sublinieze, de la început, că nu va renunţa la biroul său din primărie, pe care îl va frecventa zilnic. „Nu mă deranjează să stau nici aici, pentru că mie îmi plac animalele, chiar şi cele «umane». Însă, eu unul, din primărie nu voi pleca decât dacă majoritatea consilierilor mi-o vor cere, prin vot.

Din păcate, am observat că «majoritatea celor zece», pe care am susţinut-o de doi ani încoace, se clatină din cauza unor colegi care nu şi-au învăţat lecţia de acum doi ani, când prietenul meu, doctorul Oleniuc, a fost pus să facă curăţenie, la propriu, în primărie. Dacă eu, care sunt o «nucă» tare, nu am reuşit să mă înţeleg cu Tusac, în niciun caz cei ce negociază zilele acestea doar să poată sta «la masă» cu primarul, nu vor putea face acest lucru".

Ion Mincă a mai vorbit şi despre modul în care el, personal, împreună cu primarul Mihai Claudiu Tusac, au ajuns la masa negocierilor: „Sunt trei consilieri PSD care m-au rugat să mai încerc o negociere - Petcu, Slăvescu şi Voicu. Acum câteva zile aceştia m-au sunat şi şi-au cerut scuze că au făcut acest lucru". Mincă mai spune că va ataca în instanţă dispoziţia primarului, considerând că, în calitate de viceprimar, nu se poate subordona Serviciului Social Mangalia (cel ce are în subordine biobaza). În plus, viceprimarul mangaliot a mai spus că „nu se va lăsa intimidat de niciun fel de presiune a unor personaje interlope, care deja i-au ameninţat telefonic pe consilierii locali Filimon şi Olan".


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dramă în familia politicienilor Liliana Ghervasuc și Ion Mincă

03 Feb 2019 6755

Biroul Executiv Judeţean Constanţa PRM a validat candidaturile la alegerile locale

15 Apr 2016 2512

De la postura de posibil candidat la Primăria Constanţa, la cea de parlamentar de Botoşani Liliana Mincă a trecut la UNPR

04 Aug 2015 3972

Fosta şefă a Loteriei Române s-a răzgândit în câteva ore Liliana Mincă a intrat în UNPR. „Nu candidez la Primăria Constanţa“

03 Aug 2015 3728

Încă un nume pe listă Liliana Mincă, fosta şefă a Loteriei Române -„Nu exclud o candidatură la Primăria Constanţa“

03 Aug 2015 4487