O pensiune din Năvodari va fi supraetajată în scop turistic

Doi investitori  intenţionează să supraetajeze o pensiune din Năvodari. În acest sens, Marian şi Florela Potlog au depus la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa un memorium de prezentare prin care precizează că doresc modificarea proiectului autorizat cu autoriația de construire 168 din 29 martie 2016 prin care s-a dorit construirea unui imobil P+2E (pensiune), devenind acum imobil P+3E+T – pensiune în limita a 20% conform Legii 50/1991. 
 
Pensiunea ce se dorește a fi supraetajată se află în zona Depozit 10, de pe strada D12 numărul 5B, lot 10, din oraşul Năvodari, județul Constanţa. Terenul pe care se va construi are o suprafaţă de 500 mp.
 
Prin autorizaţia de construire 168 din 29 martie 2016 s-a aprobat construirea unei pensiuni cu regim de înălţime P+2E , unui imobil S+P (spaţiu alimentaţie publică) şi împrejmuirea terenului. Prin noul proiect nu se aduc modificări la imobilul S+P (spaţiu alimentaţie publică) şi nici împrejmuirii terenului.  Astfel, se propune doar supraetajarea cu un nivel (nivelul 3) a pensiunii autorizate cu A.C.168 din 29.03.2016.          
 
Astfel, etajul 3 ce ar urma să se construiască,  va avea următoarele caracteristici: o suprafaţă construită de 165,55 mp, suprafaţă utilă de 134,12 mp. De asemenea, aici se vor mai amenaja balcoane în suprafaţă de 8,70 mp și jardiniere în suprafaţă de 36,52 mp. Casă scării de la etajul 3 va asigura accesul către terasă de peste etajul 3. Pe terasă de peste etajul 3 se vor amenaja şi următoarele suprafeţe: terasă circulabilă în suprafaţă de 49,86 mp, jardiniere în suprafaţă de 133.17 mp.
 
Compartimentarea la nivelul etajului 3 este formată din: 3 camere + hol + baie + balcon, un spaţiu tehnic (spălătorie) + balcon, un spaţiu ethnic (uscătorie) + balcon, 3 holuri, 2 grupuri sanitare (bărbaţi, femei). De asemenea, pe terasă circulabilă de peste etajul 3 se vor amenaja jardiniere.
 
Motivele care au determinat demararea acestei investiţii au la baza considerente de ordin turistic, tehnic şi economic, oraşul Năvodari fiind cunoscut că o zona turistică în curs de dezvoltare. Prin intermediul investiţiei ce se va realiza se aşteaptă o îmbunătăţire a serviciilor turistice în zona şi creşterea capacităţii existente de cazare pe plan local.
 
Potrivit memoriumului de prezentare, destinaţiile clădiriilor vor rămâne aceleaşi: pensiune turistică + spaţiu alimentaţie public, iar durata de execuţie este estimată la 3 ani, urmată de darea în folosinţă pentru exploatare pe perioada nedeterminată.
 
Pentru acest proiect a mai fost solicitat și avizul de securitate la incendiu ce a fost emis de Primăria oraşului Năvodari.
 

În prezent terenul este liber de construcţii aflându-se în afara zonelor protejate, sau a zonelor de interdicţie temporară sau definitivă de construire.
 
Construcţia propusă va adăposti funcţiunea de pensiune în regim de proprietate privată. Prin lucrările propuse, construcţia se va încadra în prevederile de urbanism din zona impuse prin certificat de urbanism P.O.T. =35%; CUTpropus=1.26.

 
Parcarea autovehiculelor va fii realizată în interiorul terenului. Pe teren se vor amenaja platforme carosabile 257,4 mp, cu 14 locuri de parcare în interior și 5 locuri de parcare în exterior.
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Revista presei locale

18 Aug 2018 1460

Firma Arasound SRL construieşte o pensiune de patru etaje! Cum va arăta imobilul

21 Mar 2017 4241

Tonik Project SRL vrea să construiască o pensiune în zona Taberei de Copii Năvodari

14 Nov 2016 2349

O nouă clădire de trei etaje se va ridica la Năvodari! Cine este investitorul

26 Sep 2016 2569

Trei etaje și... puține spații verzi În Năvodari se va construi o nouă pensiune

29 Aug 2016 2030

Societatea Copola Star SRL face investiţii în Năvodari. Ridică o pensiune cu două etaje

05 Aug 2016 2642

Îşi face pensiune turistică de 14 camere Laurenţiu Duţă din trupa 3 Sud Est investeşte în turism

18 Jul 2015 7654