Pinguin Agrement si Euro Vial Lighting primesc terenuri in Mamaia

Aleşii locali vor decide în şedinţa de Consiliu Local de vineri atribuirea prin negociere directă a două suprafeţe de teren către SC Pinguin Agrement SRL şi SC Euro Vial Lighting SRL.

În primul caz este vorba despre 1.850 mp în zona Metropol. La baza deciziei stă solicitarea de cumpărare 1077209/2009. „Terenul constituie domeniu privat al municipiului Constanţa şi face obiectul contractului de asociere de participaţiune 88482/2002 şi a actului adiţional 111377/2003 încheiat între municipiul Constanţa şi SC Pinguin Agrement SRL", se arată în documentaţia dată spre analiza consilierilor locali. Societatea Pinguin Agrement are sediul în Constanţa, bd. 1 Decembrie şi are ca obiect principal de activitate „Alte activităţi recreative şi distractive". Societatea îl are ca unic asociat şi administrator pe Petru Clipa. Pinguin Agrement are un punct de lucru în Braşov şi un altul în Mamaia, Complex Cafe Bar - Pinguin.

În cel de-al doilea caz este vorba despre 150 mp, în zona Mellody, care vor fi vânduţi prin negociere directă către SC Euro Vial Lighting SRL, în urma solicitării 108227 din 2008.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Restaurant înființat recent în județul Constanța. Cine este fondator

02 May 2024 355

Societatea Nikolas & Andreas Style, înființată recent la Năvodari. Cu ce se ocupă

02 May 2024 311

OMD Mamaia Concertul din această seară cu Lidia Buble și Misha a fost anulat – Iată noul program

02 May 2024 547

Superliga 2023/2024. Farul Constanța - Sepsi OSK Hagi - „Vom avea o partidă dificilă și sperăm să fim inspirați cu toții“ (VIDEO)

02 May 2024 1598

Firme Constanța Schimbări în firma Magnum Betting SRL. Punct de lucru deschis și în Corbu

02 May 2024 311

Restaurant înființat recent la Constanța. Cine sunt fondatori

01 May 2024 510

Un bar nou a fost înființat în Agigea, județul Constanța. Cine este asociatul

01 May 2024 336

Firme Constanța Nicholas Suflaru, campion național cu FC Viitorul, cooptat în Astecos Comtour SRL

01 May 2024 523

Licitația pentru asfaltarea unor străzi din localitatea Nistorești, comuna Pantelimon, județul Constanța, contestate la CNSC

30 Apr 2024 392

Șoferii din județul Constanța, la control. S-au aplicat amenzi

30 Apr 2024 399

Firme Constanța Doi asociați au fondat firma Mobilăpeplacultău SRL. Unde se află sediul

30 Apr 2024 367

Afaceri Constanța Societate ce se ocupă cu activități de curățenie înființată recent la Năvodari

29 Apr 2024 512

Firme Constanța A fost înființată SC VLADANDREI 2024 SRL, cu domeniul principal de activitate - „Restaurante“

29 Apr 2024 506

Trageri speciale Loto, de sărbători! Vezi când

29 Apr 2024 441

Societatea Iutacan SRL, înființată la Constanța. Cu ce se ocupă

28 Apr 2024 880