Politisti cu legitimatii false

Documente de identificare in afara legii

La aproape un an de la intrarea in vigoare a Legii numarul 360/2002 privind Statutul politistului, actele de serviciu ale oamenilor legii inca nu au fost schimbate * Desi grade politienesti precum colonel, maior sau plutonier, de exemplu, nu mai exista din luna august a anului trecut, in legitimatiile acestora inca se mai gasesc astfel de inscrisuri * Surse din cadrul IPJ Constanta spun ca, desi lucratorii din Politia locala, si-au facut poze pentru documentele de identificare, acestea nu au fost eliberate, din lipsa de fonduri * Chestorul Traian Jipa, seful IPJ Constanta, ne-a declarat ca vina pentru legitimatii o poarta venirea treptata a uniformelor * Oricum, chiar daca ar fi fost eliberate mai demult, acum ar fi trebuit din nou schimbate, pentru ca titulatura Ministerului de Interne este alta de cateva saptamani

Surprinzator sau nu, realitatea aceasta este: politistii nu au legitimatiile in regula. Si asta nu de o zi, de doua, ci de aproape un an, adica de la intrarea in vigoare a Statutului politistului, aprobat prin Legea numarul 360, care se aplica de la 1 august anul trecut. Astfel, odata cu data intrarii in vigoare a actului normativ la care facem referire, gradele militare ale politistilor au fost echivalate cu gradele profesionale, conform pregatirii si studiilor fiecaruia, cu mentinerea drepturilor castigate anterior. In acest sens, sublocotenentul, de exemplu, a devenit subinspector, locotenentul - inspector, capitanul - inspector principal de politie, maiorul - subcomisar, locotenentul-colonel a devenit comisar, iar colonelul - comisar sef. Maistrii militari si subofiterii au devenit agenti de politie, iar generalii - chestori. Si, cu toate acestea, nici unul dintre lucratorii de politie apartinand de Inspectoratul Constanta, dar si de cel de Frontiera, indiferent de gradul profesional, de la agent la chestor, nu are legitimatia actualizata. Chestorul Traian Jipa, seful IPJ, ne-a declarat ca, intr-adevar, asa stau lucrurile, dar ca "aceasta schimbare se va face pe parcursul a trei ani de la intrarea in vigoare a legii la care facem referire, treptat, odata cu venirea noilor uniforme". "Nu este normal ca eu sa fiu fotografiat pe legitimatie cu uniforma de general si sa am acum tinuta de chestor", ne-a mai declarat Jipa. Cu toate acestea, surse din cadrul IPJ spun ca fotografiile pentru legitimatii s-au facut, dar ca ministerul nu are destule fonduri si pentru aceste documente, care nu sunt pur si simplu niste cartoane colorate scoase de pe calculator, ci au foarte multe elemente de securizare, astfel incat sa nu poata fi falsificate de oricine. Oricum, trebuie sa spunem ca, daca totusi legitimatiile politistilor ar fi fost emise in urma cu doua-trei saptamani, acestea din nou nu ar mai fi fost valabile, pentru ca, intre timp, Ministerul de Interne a fuzionat cu un altul, devenind acum Ministerul Administratiei si Internelor. Si pentru ca tot am adus vorba despre noul minister, trebuie sa facem precizarea ca in aceasta situatie urmeaza ca, treptat, toate structurile care compun institutia sa-si comande alte stampile, alte sigilii, alte imprimate, inclusiv modelele de procese-verbale de stabilire a contraventiei. In aceasta situatie, de schimbare a legitimatiilor dupa noua denumire a ministerului de care apartin, a stampilelor si a formularelor, se mai afla, in prezent, angajatii de la Politia de Frontiera, jandarmii si pompierii. Aceleasi surse ne-au mai declarat ca banii care urmeaza sa se cheltuiasca pentru "mofturile remanierii" ajungeau sa modernizeze cel putin doua-trei brigazi de pompieri din Romania, care inca mai au dotarea pe care o au si cu care ajung foarte greu la interventii, uneori chiar dupa consumarea evenimentului.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Misha și Lidia Buble dau tonul distracției la Constanța, în această seară

02 May 2024 514

Evenimente Constanța de 1 Mai Artiști îndrăgiți cântă la mare în minivacanța de 1 Mai. Programul evenimentelor

30 Apr 2024 6543

Evenimente anunțate în minivacanța de 1 Mai și Paște în Constanța

07 Apr 2024 2074

Constanța Surprize pregătite pentru fani la ediția aniversară din acest an a festivalului NEVERSEA

05 Jul 2023 1662

Melodia zilei MIRA x LORA - Tu cu Ea | Official Video

16 Apr 2022 2229

Melodia zilei F.Charm feat. @LORA - Perfect defect (Videoclip Oficial)

30 Oct 2021 2273

Melodia Zilei LORA – O rană

05 Sep 2020 2058

Lora – Rămas bun (Official Video)

03 Nov 2017 5117

Lora - Ruga

03 Dec 2016 5178

Concert Lora, live, la Constanţa

13 Aug 2016 6490

Melodia zilei Anda Adam, George, Lora, What's Up - Moşu' e român

27 Dec 2015 4424

Ultima din acest sezon Petrecere în Princess Summer Club

11 Sep 2015 3915

Lora revine pe scena Princess Summer Club

10 Aug 2015 3467

Melodia Zilei Lora feat. Naz Tokio - Fire Up

26 Jul 2015 4901

Lora, într-un concert live la Constanţa

15 Jul 2015 2874