Praf in ochi pentru profesori

In urma negocierilor care au avut loc, zilele trecute, la Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei intre delegatia guvernamentala si reprezentantii federatiilor sindicale din invatamant, s-a hotarat, printre altele, elaborarea pana la data de 30 iunie 2004 a unei legi speciale de salarizare pentru intreg personalul din invatamant, care sa cuprinda si majorari salariale esalonate. Referitor la majorarea salariilor in medie cu 5%, incepand cu data de 1 mai, ministrul Marian Sarbu a cerut reprezentantilor Ministerului Educatiei si Cercetarii ca, pana la jumatatea saptamanii viitoare, sa prezinte situatia privind structura cheltuielilor pe capitole, pentru anul 2004, pentru a se identifica astfel sursele financiare in vederea acordarii majorarii prevazute in contractul colectiv de munca. Potrivit celor declarate de catre reprezentantii Federatiei Sindicatului Liber din Invatamantul Preuniversitar Constanta, celelalte puncte din lista de revendicari vor fi discutate in urmatoarea runda de negociere, pentru care nu a fost stabilita deocamdata o data exacta. In aceste conditii, cadrele didactice considera ca actiunile revendicative hotarate de catre Colegiul liderilor se vor desfasura conform calendarului.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Elevii din județul Tulcea s-au întrecut în cadrul concursului „Prietenii pompierilor“! Lista câștigătorilor (GALERIE FOTO)

19 May 2024 322

Licitații Constanța Primăria Comunei Independența, investiție în educație (DOCUMENT)

18 May 2024 449

Licitații publice Chrome Computers va livra echipamentele digitale și mobilierul pentru unitățile de învățământ din comuna Dobromir, județul Constanța (DOCUMENT)

16 May 2024 394

Achiziții Constanța Primăria Independența a încheiat un contract de aproape 15.000 de euro cu o firmă din București. Despre ce este vorba (DOCUMENTE)

14 May 2024 470

Cumpărări directe Constanța Primăria Comana investește în educație (DOCUMENT)

11 May 2024 460

Licitații publice Primoval SRL bifează un nou contract cu Primăria Constanța (DOCUMENTE)

09 May 2024 486

Guvernul a aprobat participarea României la Programul OCDE privind evaluarea competenţelor adulţilor

09 May 2024 411

Elevii se întorc în bănci de miercuri, 8 mai. Când va fi următoarea vacanță?

06 May 2024 1272

Maarif Instituții Internaționale de Învățământ SA continuă demersurile pentru edificarea campusului școlar din orașul Ovidiu, județul Constanța

30 Apr 2024 491

Licitații Tulcea Școala Gimnazială Carcaliu, dotată cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale de firmele Woodart SRL și Abitek Devices SRL (DOCUMENTE)

28 Apr 2024 612

“CONSTRUIESC DE MIC, CU BRICK” – atelier de creatie sustinut de Brick Romania in institutiile de invatamant constantene

26 Apr 2024 554

Ministerul Educației Ghid de întrebări și răspunsuri - Ce acte sunt necesare pentru înscrierea copilului la grădiniță

24 Apr 2024 520

Licitații Tulcea Woodart SRL va dota Școala Gimnazială Ostrov cu mobilier și materiale didactice (DOCUMENT)

19 Apr 2024 423

Licitații directe CJC cumpără servicii de publicitate aferente unui proiect finanțat prin PNNR. Despre ce este vorba?

16 Apr 2024 587

Primăria Tuzla, județul Constanța, organizează licitația pentru achiziția de mobilier școlar și echipamente digitale

14 Apr 2024 522