Primăria Constănţenilor vine cu soluţii la problemele oamenilor

Chiru-GigiChiru1.jpgCetăţenii pot cere ajutorul Primăriei Constănţenilor de luni până vineri, de la 9.00 la 17.00, la sediul de pe bulevardul Tomis nr. 30

Primăria Constănţenilor a întocmit raportul de activitate pentru săptămâna 19-25 martie a.c.

Christian Gigi Chiru, primarul constănţenilor, a ţinut audienţe marţea şi vinerea, de la ora 16.00 şi a încercat, cu ajutorul consilierilor săi, să ascultă problemele constănţenilor şi să le găsească rezolvare. Oamenii au fost ascultaţi şi de doi avocaţi, Adrian Alexandrescu şi Sorina Tuşa, care dau sfaturi juridice joi, între 14.00 şi 16.30, respectiv vineri, de la ora 12.30. Printre cele mai des întâlnite probleme ale constănţenilor se află ajutoarele la căldură şi micşorarea preţului la gigacalorie, retrocedarea de terenuri, locurile de muncă, reabilitarea de clădiri şi acoperişuri, dosarele medicale şi de protecţia copilului, curăţarea de gunoi a unor zone ale oraşului, dar şi câinii vagabonzi. De asemenea, o mulţime de pensionari au venit la Primăria Constănţenilor să-şi spună oful. Dintre cele 70 de dosare depuse la municipalitatea care se ocupă cu adevărat de locuitorii Constanţei, 47 au fost soluţionate. Printre cei care au cerut ajutorul s-a aflat şi Gheorghe P. care are o problemă ce intră sub incidenţa legii 9 din 1998 privind despăgubirile. Omul a fost îndrumat să depună dosarul la Prefectura Constanţa, la Comisia pentru aplicarea legii 9/1998. Comisia emite o hotărâre de acordare de despăgubiri care poate fi atacată în 15 zile de la comunicare. Dacă nu este atacată, dosarul împreună cu hotărârea se transmit către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor. ANRP va analiza dosarul şi hotărârea şi emite fie ordin de validare a hotărârii şi apoi intră în plată, fie ordin de invalidare a hotărârii. Ordinul de validare/invalidare se atacă în 30 de zile de la comunicare. Soluţia juridică prevede formularea unei acţiuni pe calea instanţei, la Tribunalul Constanţa, secţia contencios-administrativ, prin care se va solicita obligarea ANRP la emiterea ordinului de validare şi la actualizarea sumei de bani cu indicele de inflaţie, calculate de la data emiterii hotărârii până la data emiterii ordinului de validare.

Chiru-GigiChiru2.jpgUn caz mai deosebit este cel al doamnei Smadeci Elena, care are o problemă gravă ce trebuie să intre urgent în atenţia Protecţiei Copilului, nepotul acesteia fiind în pericol să fie trimis la cerşit de către mama lui. În acest caz, Fundaţia Christian Gigi Chiru va face o cerere către Protecţia Copilului pentru urgentarea cazului. „Vom reveni cu amănunte despre acest caz în cel mai scurt timp. Mulţumim şi în această săptămână constănţenilor care ne-au acordat încrederea lor şi le reamintim că îi aşteptăm de luni până vineri, de la 9.00 la 17.00, la sediul nostru de pe bulevardul Tomis nr. 30", a declarat Christian Gigi Chiru.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Rianna Chiru și Ana Biciușcă, eleve la Liceul Tehnologic „Lazăr Edeleanu” Năvodari, reprezentantele României în cadrul unui proiect Erasmus (GALERIE FOTO)

29 Apr 2024 334

Fostul senator Gigi Chiru, din Constanța, declarații după achitarea definitivă – „S-a făcut dreptate!“

12 Apr 2024 580

Fostul senator Gigi Chiru, din Constanța, achitat definitiv pentru ucidere din culpă

11 Apr 2024 801

Cu acordul Primăriei Constanța Meridian Project & Logistic SRL investește într-un imobil cu cinci etaje pe bulevardul Mamaia

08 Apr 2024 490

Curtea Supremă de Justiție, în pronunțare în dosarul fostului senator Gigi Chiru!

01 Apr 2024 609

Județul Constanța Sportivii de la Shobu Lumina, peste 50 de medalii la „Moldavian Challenge Cup“ (GALERIE FOTO)

26 Feb 2024 1507

Chiros SRL, firma care deține Cherhanaua Ovidiu, în proces cu Garda de Mediu Constanța

25 Feb 2024 921

CJPC Constanța Protecția Consumatorilor a descins la Cherhanaua Ovidiu de pe strada Primăverii. Amendă aplicată și închidere temporară a locației (FOTO)

20 Feb 2024 2136

Primăria Lumina cere insolvența Alboram SRL, firmă controlată de Constructii Hidrotehnice SA, unde acționar este Mihai Lupu, președintele CJ Constanța!

06 Feb 2024 2596

Imobiliare Constanța O firmă dorește să edifice un bloc de 6 etaje aproape de Hotel Oxford, de pe bulevardul Mamaia

04 Jan 2024 1126

Firme din Constanța Modificări importante într-o companie administrată de un fost candidat la Primăria Constanța

27 Dec 2023 1054

Fostul senator Gigi Chiru, acțiune extraordinară la Curtea Supremă! Instanța a admis în principiu cererea

17 Dec 2023 809

Firme Constanța Blue Bike Development SRL, modificări în societate, adoptate de asociații Caraivan, Iorgoveanu și Petre

15 Dec 2023 1026

LIVE VIDEO+TEXT Primăria Lumina a finalizat proiectul „Parc tematic pescăresc sat Sibioara, comuna Lumina, județul Constanța” (GALERIE FOTO+VIDEO)

14 Dec 2023 2208

Constanța Sara Chiru, de la Encanto Dance Academy, medaliată la Campionatul Mondial de Salsa Euroson Latino! (GALERIE FOTO)

08 Dec 2023 2289