Primarul din Techirghiol îi duce Regelui Mihai titlul de cetăţean de onoare

cap_6.jpgAstăzi, la ora 12.00, primarul Adrian Stan, împreună cu o delegaţie de 60 de persoane din Techirghiol, va merge la Palatul Elisabeta la invitaţia Regelui Mihai, să-i înmâneze acestuia titlul de cetăţean de onoare al oraşului-staţiune balneoclimaterică.

Proiectul de hotărâre prin care s-a decis ca acest titlu să fie acordat Regelui Mihai a fost votat în unanimitate de consilierii locali în şedinţa de Consiliu Local din luna august. La acel moment, în răspunsul primit de la Casa Regală se spunea că Majestatea Sa nu se află în ţară pe 26 august, data la care avea loc şedinţa festivă de Consiliu Local şi că titlul va putea fi acordat în preajma zilei de naştere a Regelui Mihai.

 Techirghiol_-_regele_Mihai.jpg

Pe lângă angajaţi din cadrul Primăriei, din delegaţia care îl va însoţi pe primar vor face parte şi reprezentanţi ai Sanatoriului Balnear şi de Recuperare Techirghiol şi ai Mănăstirii Sfânta Maria, dar şi cetăţeni de rând. Se pare că s-a agreat această modalitate de a i se oferi distincţia Regelui Mihai având în vedere vârsta înaintată care nu îi permite acestuia deplasarea pe distanţe lungi. Pe lângă diplomă, autorităţile locale au pregătit şi câteva cadouri simbolice. De asemenea, Regele Mihai va semna şi în cartea de onoare a oraşului.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Lista candidaților din partea AUR pentru Consiliul Județean Constanța

30 Apr 2024 882

Dosar incomplet Pesedistul Adrian Stan, obligat să redepună dosarul de candidatură pentru Consiliul Local Techirghiol!

28 Apr 2024 542

Fostul primar al orașului Techirghiol va candida din partea PSD la alegerile din 2024

04 Mar 2024 777

Techirghiol Farma Cosmetics SRL, controlată de fostul primar Adrian Stan, undă verde de la APM Constanța pentru laboratorul de săpunuri naturale

20 Feb 2024 950

Consilierul local de la Techirghiol, Laurențiu Papu rămâne cu decizia de excludere din PMP

18 Jan 2024 545

Cei trei PMP-iști excluși pentru „coabitare” cu PSD au atacat la Tribunal deciziile Consiliului Executiv Județean al formațiunii politice

17 Dec 2023 981

Fostul primar al orașului Techirghiol, exclus din PMP după ce ar fi bătut palma cu PSD pentru alegerile din 2024

10 Dec 2023 2067

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 09 octombrie 2023

10 Oct 2023 1383

Ioana Chereji, în a treia zi de Neversea "Ne așteptăm să vină cei mai mulți participanți" (VIDEO)

08 Jul 2023 2326

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 09 mai 2023

10 May 2023 1611

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 06 aprilie 2023

10 Apr 2023 1703

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 19 decembrie 2022

22 Dec 2022 1965

Fostul primar din Techirghiol dorește să ridice o vilă turistică în localitate

06 Oct 2022 1778

Acționarii Plasty Prod SA au desemnat comisia de cenzori ai societății

03 Aug 2022 1856

Viorel Adrian Stan, fostul primar din Techirghiol, are cazierul curat! I s-a admis cererea de reabilitare judecătorească (MINUTĂ)

12 Jul 2022 3098