S-au terminat lucrările la „Prelungirea digului de larg al Portului Constanța”



În decursul zilei de ieri, a fost încheiată recepția la finalizarea lucrărilor privind „Prelungirea digului de larg al Portului Constanța”. Proiectul a constat în extinderea cu 1.050 metri a digului de larg, de la 4.850 metri la 5.900 metri, în vederea atingerii lungimii din proiectul inițial.
 
Acesta a avut drept scopuri îmbunătăţirea condiţiilor de exploatare prin diminuarea valurilor în întregul acvatoriu portuar, sporirea siguranței navelor prin asigurarea unei protecții a șenalelor de circulație a navelor și reducerea efectelor distructive ale valurilor asupra amenajărilor din incinta portuară.


 
În acest context, au fost utilizate în jur de 16.000 de elemente prefabricate de beton de diferite tipuri: trei metri cubi, nouă metri cubi și 12 metri cubi, aproximativ trei milioane tone de piatră de diferite dimensiuni și 11.000 metri cubi de beton turnat în coronament. Constructor a fost Van Oord Dredging and Marine Contractors.


 
Proiectul, care are o valoare de 616.104.412 lei, este finanțat prin Programul Operațional Sectorial în Transporturi (POS-T 2007 – 2013) din fonduri structurale ale Uniunii Europene (85%) și de la bugetul statului (15%), în conformitate cu contractul de finanțare nr.29/29.01.2010.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Adam

04 Nov, 2015 00:16

S-a depășit valoarea cu care s-a câștigat licitația cu circa30 milioane euro si termenul de finalizare a lucrării cu peste un an.Asta sa ne spună CN APM Constanta si ce penalizări plătește constructorul pentru depasirea termenului.

Articole asemanatoare

UPDATE Accident rutier, la ieșirea din Lazu, județul Constanța. SMURD intervine

03 May 2024 492

Alertă lângă o stație GPL O camionetă, cuprinsă de flăcări, pe Șoseaua Mangaliei! (FOTO+VIDEO)

01 May 2024 1618

Oficial de la IPJ Constanța Deținea arme de vânătoare, dar avea permis expirat!

25 Apr 2024 482

Proiectul a fost depus la APM Constanța Port Azuro SRL investește într-un nou restaurant în Portul turistic Mangalia

25 Apr 2024 517

Incendiu în Portul Constanța. Pompierii au intervenit

25 Apr 2024 650

Procesul s-a terminat! Iată când va afla Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, decizia finală în dosarul terenurilor din Portul Tomis

19 Apr 2024 614

Pronunțare amânată în procesul dintre Silo Port SRL și Comisariatul Județean Constanța

18 Apr 2024 441

Investitorul CN APM Constanța a solicitat evaluarea impactului asupra mediului Dezbatere publică la APM Constanța pentru proiectul privind realizarea unui cheu în Portul Midia

18 Apr 2024 484

Ce decizii au adoptat acționarii CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța?

15 Apr 2024 497

CNAPM SA Constanța anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare de către APM, Incinta Port, Danele 64-65-66, Parcelele 64-65-66, Parcelele 256 și 257

12 Apr 2024 383

​Se asfaltează podul peste Canalul Dunăre – Marea Neagră (FOTO)

12 Apr 2024 485

Bunuri contrafăcute, în valoare de peste 8 milioane lei, depistate în Portul Constanța

11 Apr 2024 400

CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța evaluează parcelele de teren pentru închiriere

11 Apr 2024 432

ANR repară Capitănia Portului Mangalia! Care este valoarea contractului și cine se va ocupa de lucrări

10 Apr 2024 530

Atenție șoferi! Un transport agabaritic va circula pe ruta Agigea Port - PTF Siret

09 Apr 2024 546