Sute de credinciosi, la izvorul Sfantului Apostol Andrei

Praznicul Izvorul Tamaduirii din Saptamana Luminata a adus peste o mie de credinciosi la Manastirea Dervent. Acestia au venit inca din ajun si au dormit in curtea lacasului monahal, pentru a prinde un loc la slujba.

Sfanta Liturghie a fost oficiata, de dimineata, de Inaltpreasfintitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. Dupa aceea, clerul si participantii la sarbatoarea de la Dervent au pornit in procesiune spre Izvorul Tamaduitor al Sfantului Apostol Andrei, unde, potrivit randuielilor, s-a sfintit agheasma mica. Manifestarile religioase la Manastirea Dervent au inceput inca de joi dupa-amiaza. Oamenii au venit din toate colturile tarii la izvorul cu apa tamaduitoare pentru suflet si trup al Celui Dintai Chemat dintre apostoli. Credinciosii au participat la slujba privegherii, oficiata in biserica, de catre soborul de preoti si diaconi ai Manastirii Dervent. Imediat dupa miezul noptii, potrivit traditiei, ei au participat la paraclisul izvorului tamaduitor, unde a fost oficiata Taina Sfantului Maslu pentru bolnavi si pelerini. Izvorul de la Manastirea Dervent este recunoscut in Dobrogea si in tara ca fiind tamaduitor. Traditia spune ca acesta a aparut la rugaciunea Sfantului Apostol Andrei. In drumurile sale, pentru a-i invata cuvantul Evangheliei pe locuitori zonei, dupa predica sa, Sfantul Andrei a batut cu toiagul in pamant, de unde a izvorat o apa limpede, in care i-a botezat pe cei ce au dorit sa primeasca botezul crestin. Anual, mii de credinciosi din toata tara - chiar si in perioada comunista - poposesc la acest izvor pentru a lua apa care aduce vindecare celor care o beau cu credinta.

Scris de: {autor}Mirela STINGA {/autor}


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Angajări Constanța Ai studii superioare în medicină generală? Primăria Cumpăna angajează

03 May 2024 575

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

03 May 2024 554

Angajări la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea”! Iată ce posturi sunt vacante

03 May 2024 786

DIICOT a făcut mai multe rețineri! Droguri în zona Centrului Vechi din București. Oficial de la procurori

02 May 2024 470

Post vacant la Spitalul Municipal Medgidia. Iată condițiile

02 May 2024 394

Spitalul Clinic CF Constanța angajează. Ești interesat?

02 May 2024 603

Joia Mare. Tradiții și superstiții. În ziua celor 12 denii se prepară cele mai importante copturi

02 May 2024 3719

Cum poți prepara cel mai savuros grătar vegan sau de post?

01 May 2024 367

Vrei să lucrezi la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța? Mai multe posturi, scoase la concurs

01 May 2024 779

Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Mangalia angajează medic specialist epidemiologie

01 May 2024 332

Tradiții pentru spor și sănătate în Miercurea Mare! Femeile nu torc și nu cos

01 May 2024 546

Angajare la SRI! Iată ce post este liber! Înscrierile se fac în perioada 6 - 31 mai

01 May 2024 893

Unitatea Militară 02013 Mangalia angajează. Ce post este vacant

30 Apr 2024 524

Serviciul Public de Gospodărie Comunală Techirghiol angajează. Ce post este disponibil

30 Apr 2024 480

Fostul viceprimar al Medgidiei, Sorin Petrică Țuțuianu este noul director al CT BUS Constanța

30 Apr 2024 649