UPDATE. Trupul neînsufleţit al femeii a fost depus la morga Cimitirului Central Iarna cere vieţile mamelor. O gravidă a decedat în drum spre Constanţa

 O altă gravidă, în vârstă de 37 de ani, din localitatea Ostrov, judeţul Tulcea a murit în ambulanţă în drum spre spitalul judeţean Constanţa. Acest lucru a fost confirmat de directorul Serviciului de Ambulanţă Tulcea, dar şi de Secretarul de Stat Raed Arafat. Tânăra din Ostrov, judeţul Tulcea era însărcinată în luna a opta şi avea eclampsie, a declarat Raed Arafat.
Ambulanţa în care se afla s-a înzăpezit pe drumul dintre Tulcea şi Constanţa, undeva în dreptul localităţii Cogealac. În timpul transportului, tânăra, care avea o sarcină complicată, a intrat în stop cardio-respirator, aceasta fiind resuscitată de echipajul de pe ambulanţă.

UPDATE ora 19.00
Potrivit reprezentanţilor Serviciului de Ambulanţ Judeţean Constanţa, şi de aici au fost trimise echipaje către graniţa cu Tulcea pentru a veni în sprijinul femeii gravide.

UPDATE ora 19.15
Directorul Serviciului de Ambulanţă Tulcea, Dumitru Vâlcu, a declarat pentru cotidianul ZIUA de Constanţa că femeia în vârsgtă de 37 de ani a intrat în  stop cardiac la jumătatea distanţei dintre Tulcea şi Constanţa, în apropierea localităţii Cogealac. „A fost solicitat şi ajutorul SMURD, care a venit la timp, însă manevrele de resusciatre aplicate nu au avut succes“, a explicat şeful SAJ Tulcea.

El a precizat că femeia era o „gravidă indisciplinată, care nu fusese luată în evidenţă ca având o sarcină“. Anterior aceasta ar fi avut o sarcină gemelară, copii nu au reuşit să supravieţuiască.

Potrivit directorului Dumitru Vâlcu, Medicii au decis ca femeia să fie transportată la spitalul de urgenţă din Constanţa întrucât drumul către cel din Tulcea era blocat. Ambulanţa sericiului judeţean Tulcea s-a întâlnit pe drum cu o ambulanţă de la Constanţa care transporta o altă gravidă cu o sarcină ajunsă la termen.

Potrivit directorului Vâlcu, femeii, care era din localitatea Ostrov, judeţul Tulcea, i s-a făcut rău luni dimineaţă şi a ost adusă a la dispensarul din localitate, de unde a fost preluată de o ambulanţă cu o asistentă, autosanitara plecând  în jurul orei 12.00 către Spitalul judeţean Tulcea, însă şoseaua era blocată în acel moment. După aproximativ trei ore în care drumul nu a fost deblocat,  ambulanţa s-a îndreptat către Constanţa, drumurile de acces către Spitalul Judeţean fiind libere, a explicat Vâlcu.

Secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, a declarat, într-o intervenţie televizată, că femeia nu a mai putut fi salvată, deşi în sprijinul ambulanţei a fost trimis şi un echipaj SMURD de la Constanţa cre a încercat în zadar să o resusciteze pe femeie.


Potrivit lui Dumitru Vâlcu, decesul femeii a fost declarat în jurul orei 18.00.

UPDATE, ora 19.55
În urmă cu câteva minute, trupul femeii a fost depus la morga Cimitirului Central din Constanţa. Rudele sale vor veni de la Tulcea la Constanţa pentru a ridica trupul neînsufleţit al gravidei decedate în drum spre spital.

Sursa foto: Mediafax

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Ștefan Valentin Cocos

29 Dec, 2014 23:55

Acum mai bine de 40/50 de ani,gravidele erau foarte indisciplinate pentru ca nasteau in aer liber, pe câmp, singure sub carute, fără nici o asistenta, iar copii erau perfect sănătosi. Si erau destule! Între timp ele/câteva au devenit doar indisciplinate, riscandu-si chiar viata!

Articole asemanatoare

Detalii incredibile din cazul tinerei însărcinate care a decedat în spitalul din Botoșani! Timp de 7 ore nu a primit îngrijiri medicale

22 Aug 2023 1097

Tragedie la Tulcea O gravidă a decedat în Ambulanța care o aducea de la Sulina

10 Jun 2020 3179

Salvatorii au aşteptat trei ore să fie deblocat drumul Femeia care a murit în ambulanţă pe drum către Constanţa nu declarase sarcina

29 Dec 2014 2230