Zilele Porţilor Deschise la Universitatea Ovidius Ce surprize îi aşteaptă pe elevii constănţeni la standurile celor 16 facultăţi (galerie foto)

Timp de trei zile, între 10 şi 12 aprilie, Universitatea Ovidius din Constanţa organizează acţiunea de promovare a ofertei educaţionale Zilele Porţilor Deschise. Deschiderea oficială a avut loc în cursul zilei de ieri. Profitând de săptămâna „Şcoala altfel“, absolvenţii liceelor constănţene s-au grăbit să dea curs invitaţiei şi au venit însoţiţi de profesori şi părinţi.
 
Înfiinţată imediat după Revoluţie, Universitatea Ovidius din Constanţa are la ora actuală 16 facultăţi, cu 20.000 de studenţi. Fiecare facultate a universităţii va prezenta oferta de şcolarizare, rezultatele obţinute, corpul profesoral, precum şi baza materială de care dispune. În funcţie de domeniul de studiu al facultăţilor, elevii vor participa la sesiuni interactive, pe o tematică atractivă şi accesibilă. Vor fi vizitate laboratoarele, biblioteca, amfiteatrele, iar grupurile de elevi vor face un tur al universităţii.
Aşadar, absolvenţii de liceu şi nu numai sunt aşteptaţi la Campusul Universitar (Aleea Universității nr. 1), după următorul program: vineri, 11 aprilie, între orele 10.00 - 16.00 şi sâmbătă, 12 aprilie, între orele 10.00 - 14.00. „Acesta este un eveniment pentru noi, dar şi pentru cei care doresc să devină studenţii noştri. Facultăţile au standuri la care se află studenţi gata să interacţioneze cu toţi vizitatorii.

Sper că această acţiune va avea succes şi că ne vom bucura de tot mai mulţi studenţi“, a declarat prof. univ. dr. Ion Bordeianu, rectorul interimar al Universităţii Ovidius.
La rândul său, preşedintele Senatului, prof. univ. dr. Petre Bordei, a ţinut să precizeze că, în fiecare an, asemenea evenimente au avut ecouri pozitive. „Anul trecut, am avut peste 2.000 de vizitatori. În ultimii ani, a crescut interesul tinerilor faţă de Facultăţile de Medicină, de Construcţii, de Drept. În schimb, a scăzut interesul faţă de Ştiinţe Economice“, a menţionat prof. Petre Bordei.
La standurile celor 16 facultăţi, vizitatorii vor găsi pliante, broşuri şi multe alte informaţi necesare alegerii viitoare cariere. Mai mult, viitorii studenţi vor afla răspunsuri la toate întrebările legate de modalitatea de desfăşurare a admiterii din acest an. Liceenii vor putea dialoga cu studenţii şi absolvenţii Universităţii, precum şi cu viitorii lor profesori, care le vor împărtăşi impresii despre viaţa academică.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpărări directe Universitatea Ovidius din Constanța investește în servicii de mentenanță și asistență tehnică aplicație EMSYS (DOCUMENT)

02 May 2024 338

Universitatea Ovidius din Constanța Conferința „Pământul - planeta noastră cea de toate zilele”, la Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole

26 Apr 2024 352

Întâlnire cu Ambasadorul Japoniei în România, ES Takashi Katae, la Universitatea Ovidius din Constanța

25 Apr 2024 519

Universitatea Ovidius din Constanța și-a prezentat oferta educațională la Târgul TehnoSKILLS (Galerie FOTO)

25 Apr 2024 463

LIVE TEXT Radu Paraschivescu își lansează noul volum la Biblioteca Județeană "Ioan N. Roman" Constanța (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 562

Prima ediție a evenimentului caritabil „Gala Luminilor”, organizată de Universitatea Ovidius din Constanța

24 Apr 2024 515

Filmul „Trei kilometri până la capătul lumii”, regizat de profesorul Emanuel Pârvu de la Universitatea Ovidius din Constanța, la Festivalul Internațional de Film de la Cannes

23 Apr 2024 647

Eveniment caritabil la Constanța „Gala Luminilor” are loc, în acest weekend, la Muzeul de Artă

23 Apr 2024 635

Anunț pierdere legitimație și carnet de student

23 Apr 2024 319

LIVE TEXT Universitatea Ovidius Constanța găzduiește conferința „Identitate românească în comunitatea europeană” (FOTO)

22 Apr 2024 689

Eveniment literar la Constanța Lansarea romanului lui Radu Paraschivescu, la Biblioteca Județeană

22 Apr 2024 443

Universitatea „Ovidius” Constanța, convocată la Reuniunea Consorțiului Universitaria

22 Apr 2024 395

Universitatea Ovidius din Constanța organizează vernisajul expoziției „Ierós”

22 Apr 2024 364

Primăria Constanța A doua ediție a Conferinței Naționale despre Rolul Poliției Locale în Sistemul de Ordine Publică, găzduită de Universitatea „Ovidius”! (GALERIE FOTO)

22 Apr 2024 425

Cadre didactice de la Universitatea Ovidius din Constanța vor preda cursuri de educație juridică și administrativă în școli

22 Apr 2024 429