20 Mar, 2018 00:00
3071
Lavinia SICLITARU
Aleşii locali municipali vor aproba, vineri, şi atribuirea de denumiri circulaţiilor publice potrivit HCL 167/2012, prin care a fost aprobat „PUZ - introducere teren din extravilan în intravilan şi lotizare, sola 62, parcela A 612/4; sola 72, parcela A 672/33 şi parcelă A 672/45“. Este vorba despre un cartier de vile, regim P+1/P+2, situat în zona complexului Histria de pe variantă.
Atribuirea sau schimbarea de denumiri, aprobate şi modificate prin Legea nr. 48/2003, se realizează prin proiect de hotărâre privind atribuirea de denumiri circulaţiilor publice.
Astfel, se aprobă atribuirea de denumiri circulaţiilor publice, după cum urmează: strada 1 devine „aleea Frasinului“, strada 2 - „aleea Aninului“, strada 3 - „aleea Tuiei“, DE 634/2 devine strada „Cedrului“, iar DE 633 se transformă în „strada Tisei“.
Proiectul are avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local Municipal.
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: