Constănţenii plătesc tărăgănarea 13 milioane de lei pentru proiectele întârziate ale Primăriei Constanţa (galerie foto)



Consilierii locali au fost convocaţi ieri în şedinţă de îndată pentru a vota şase proiecte de hotărâre iniţiate de primarul interimar Decebal Făgădău. Întrunirea aleşilor s-a făcut în doi timpi şi trei mişcări.
 
Mai multe proiecte aflate în derulare de către municipalitate şi care sunt incluse pe lista proiectelor a căror durată se prelungeşte după extinderea perioadei de implementare/eligibilitate a Programului Operaţional Regional (POR) 2007-2013 în scopul îndeplinirii integrate a obiectivelor şi indicatorilor acestora şi în vederea asigurării funcţionalităţii acestora au nevoie de aprobarea consilierilor pentru amânarea datelor de finalizare, dar şi de asumarea cheltuielilor necesare finalizării lor din bugetul local. În această situaţie se regăsesc mai multe proiecte, în valoare de peste 70 de milioane de lei: „Parcul seniorilor”, „Reabilitarea şi amenajarea Parcului Arheologic”, „Reabilitarea şi modernizarea iluminatului public în unele localităţi ale Zonei Metropolitane Constanţa”, dar şi cel ce vizează „Construirea parcării multietajate P+7e+T în staţiunea Mamaia, zona Cazino-Albatros”.
 
Din aceşti bani, Primăria a aprobat ieri acoperirea diferenţei de lucrări, de 13 milioane de lei, rămase neexecutate. În cazul parcării multietajate din Mamaia, Decebal Făgădău propune finalizarea obiectivului pe 30 iunie 2016, iar municipalitatea să acopere din bugetul propriu suma de 160.000 de lei, inclusiv TVA. „Termenul a fost extins din cauza condiţiilor meteo, din cauza altor factori care nu au ţinut de noi“, a explicat Făgădău.
 
Aceeaşi dată-limită de finalizare a fost înaintată şi pentru Parcul Seniorilor, în acest caz municipalitatea urmând să suporte 11.000 de lei, inclusiv TVA. Proiectele 1 şi 2, iniţiate de Decebal Făgădău, au avut câte patru abţineri. Este vorba despre proiectele privind aprobarea rectificării bugetului municipal Constanţa pe anul 2015 şi a datei finalizării contractului de finanţare pentru proiectul „Parcul seniorilor” şi a cheltuielilor necesare finalizării acestuia. De asemenea, s-a aprobat şi hotărârea privind extinderea datei şi pentru proiectul „Reabilitarea şi modernizarea iluminatului public în unele localităţi ale Zonei Metropolitane Constanţa”.

Proiectul „Reabilitarea şi amenajarea Parcului Arheologic” ar trebui definitivat până cel târziu la finele lunii iunie a anului viitor, iar Primăria Constanţa ar trebui să aloce suma de 9.500.000 de lei, inclusiv TVA. „În această situaţie, aveam două posibilităţi, fie să renunţăm la proiect, şi atunci să suportăm integral de la bugetul local cheltuielile pentru acest obiectiv, pentru că nu am identificat nicio axă pe fondurile comunitare viitoare pe care să putem depune acest proiect, fie să încheiem contractul şi să ne apucăm de lucrări“, a explicat Făgădău.
 
La acest proiect, consilierulul Raluca Trandafir a solicitat explicaţii suplimentare. „Primăria municipiului Constanţa nu poate angaja cheltuieli de 9 milioane de lei cu o expunere de motive atât de superficiale fără să existe un raport de progres. Trebuie să ştim pe ce anume dăm atâţia bani, cât s-a cheltuit până acum şi care mai sunt sumele de angajat. Şi solicit aceste explicaţii pentru fiecare proiect”, a spus consilierul local.
 
Viorica Ani Merlă, directorul ZMC Constanţa, a explicat că aceste rapoarte există, dar că timpul a fost foarte scurt pentru a putea fi cuprinse în aceste proiecte de hotărâri. Data-limită până la care pot fi trimise către autorităţile de management situaţiile acestor proiecte este 8 decembrie. De aceea, astăzi, şi consilierii judeţeni se reunesc în şedinţă pentru a adopta proiecte de hotărâre similare referitoare la proiectele europene aflate în implementare şi care nu vor fi finalizate până la sfârşitul anului. De asemenea, aceasta a declarat şi că, în principal, această întârziere a proiectelor a fost cauzată şi de contestaţiile primite.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Vasilicăi Olteanu secretar general UAT la Comuna Siliștea (DOCUMENTE)

02 May 2024 373

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Simonei Elena Radu, consilier achizițiii publice la Comuna Cerchezu (DOCUMENTE)

02 May 2024 369

Licitații Constanța Primăria Comunei Independența vinde mai multe apartamente

02 May 2024 425

Cumpărări directe Constanța Primăria Medgidia, licitație deschisă pentru servicii de asistență și dezvoltare programe software (DOCUMENT)

02 May 2024 520

Primăria Comana, județul Constanța pune la dispoziție aproximativ 40.000 de euro pentru dotarea unităților de învățământ cu mobilier școlar (DOCUMENTE)

02 May 2024 320

Primăria Independența, județul Constanța, a cumpărat servicii pentru proiectarea locurilor de joacă. Care este valoarea contractului (DOCUMENTE)

02 May 2024 367

Contestația pe legea electorală, respinsă și în apel Feliciei Ovanesian poate candida!

02 May 2024 374

PNL Constanța decide săptămâna viitoare cine îl înlocuiește pe Daniel Gigi Tatu în Consiliul Local Municipal Constanța!

02 May 2024 292

Primăria Constanța și-a dat acordul Costea Halep, unchiul tenismenei Simona Halep, construiește un bloc de opt etaje în zona Butoaie din Mamaia

02 May 2024 614

Licitații Constanța Cazinoul din Constanța, la un pas de renaștere! Aedificia Carpați, compania ce restaurează monumentul, se va ocupa și de lucrările exterioare (DOCUMENT)

01 May 2024 531

Licitații Constanța Primăria Adamclisi a atribuit un contract de peste 800.000 de lei către două firme din București și Ploiești. Despre ce este vorba (DOCUMENT)

01 May 2024 476

Cumpărare Directă Primăria comunei Bărăganu, județul Constanța achiziționează echipament TIC pentru Școala Gimnazială „Emil Gârleanu” (DOCUMENT)

01 May 2024 454

Primăria Constanța a scos la licitație lucrările de reabilitare energetică a clădirii liceului Tehnologic „Dimitrie Leonida”

01 May 2024 329

Kirvad Tour SRL va investi într-un imobil de două etaje, cu destinația servicii, comerț, sediu administrativ și showroom în Constanța

01 May 2024 368

Dosarul Marcon Star SRL vs. primarul municipiului Constanța, suspendat de judecători. Vezi de ce

01 May 2024 357