Tronsonul Cernavodă - Medgidia din Autostrada Soarelui ar putea fi deschis pe o cale

autostrada-lucrariautostrada.jpgVineri, la ora 11.00, va avea loc conferinţa de lansare a lucrărilor la tronsonul Cernavodă - Medgidia din Autostrada Soarelui. Proiectul este realizat prin Programul Operaţional Sectorial Transport şi cofinanţat de Uniunea Europeană, prin Fondul de Coeziune. Valoarea totală a contractului de proiectare şi execuţie a lucrărilor este de 498.799.999,87 lei (fără TVA). Contribuţia UE este de 63.597.000 de lei fără TVA (12,75%).

Acest tronson începe la sud de oraşul Cernavodă, în zona nodului rutier existent, şi se termină în zona de intersecţie cu DJ 222, derulându-se la sud de Canalul Dunăre - Marea Neagră.

Se estimează că până la începutul acestei veri tronsonul Cernavodă - Medgidia din Autostrada Soarelui ar putea fi deschis traficului rutier, cu menţiunea că se va circula pe o singură cale.

La conferinţa de vineri sunt aşteptaţi să participe reprezentanţi ai Ministerului Transporturilor, ai Ministerului de Finanţe, precum şi ai Ministerului Culturii, reprezentanţi ai Prefecturii şi ai Consiliului Judeţean Constanţa, primarii localităţilor prin care trece A2, constructorul Astaldi Spa - Max Boegl România SRL Cernavodă, dar şi deputaţi şi senatori.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

anonim

18 Mar, 2012 18:24

bine ca circulam la vara pe autostrada dar de expropieri nu ziceti nimic ca ati intrat abuziv pe terenuri nu ati anuntat proprietari totu se face hoteste in tara noastra sa va fie rusine

Articole asemanatoare

CS Victoria Cumpăna Gimnastele, peste 30 de medalii la „Chișinău Rhythmic Stars“. „Ne oferiți motive de mândrie cu fiecare participare!“ (GALERIE FOTO)

01 May 2024 470

Fotbal județul Constanța Unirea Topraisar - Avântul Comana, meci cu 11 goluri. Liga a 5-a, rezultate și clasamente

01 May 2024 1123

Constructorul Sălii Polivante, amendat de Garda de Mediu Constanța! (FOTO)

30 Apr 2024 347

Maarif Instituții Internaționale de Învățământ SA continuă demersurile pentru edificarea campusului școlar din orașul Ovidiu, județul Constanța

30 Apr 2024 357

Simona Halep, acționar la Farul Constanța? Iată ce a răspuns Stere Halep

28 Apr 2024 1739

Investiție de peste 140.000 de euro a companiilor Chimpex și AmeropaGrains Sală de sport, inaugurată la Școala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța chiar de ziua unității școlare (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 653

Ședință CJC Au fost stabiliți câștigătorii proiectelor sportive care vor beneficia anul acesta de finanțări nerambursabile (DOCUMENT)

23 Apr 2024 993

LIVE TEXT Companiile Chimpex și Ameropa Grains investesc în infrastructura școlară din Constanța. Sală de sport inaugurată la Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 954

Cumpărări directe Constanța Primăria Topraisar dotează sala de sport cu aparatură și echipamente specifice (DOCUMENT)

22 Apr 2024 630

Chimpex și Ameropa Grains - companii cu tradiție în proiecte destinate comunității Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța are o nouă sală de sport, construită integral cu sprijinul grupului de companii AMEROPA

22 Apr 2024 804

Peste 15 milioane lei fără TVA Primăria Constanța încheie un nou acord-cadru pentru toaletarea copacilor şi a spaţiilor verzi din zona II a municipiului Constanța (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 670

Constanța Micii voleibaliști au jucat în amintirea lui Paul Cămui, la memorialul care-i poartă numele (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 915

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1534

Locuri de muncă Constanța Direcția Județeană pentru Sport și Tineret angajează. Detalii

18 Apr 2024 799

Cumpărări directe Constanța SC Degreen SRL tunde gazonul de pe terenuri de sport din comuna Topraisar (DOCUMENT)

17 Apr 2024 550