PNL preia puterea în administraţia locală din Lumina

 

5 iunie a fost ziua decisivă pentru soarta tuturor localităţilor. Patru ani de acum încolo, ierarhiile s-au stabilit… asta dacă nu apar noi alianţe politice care, ca de fiecare dată, să ignore voinţa alegătorilor. 
 
Deşi a fost weekend, şedinţa de constituire a Consiliului Local Comunal Lumina s-a desfăşurat sâmbătă, la Căminul Cultural din localitate. Pentru că noul primar, Ioan Roman, a depus jurământul în avans, în faţa unui judecător, acum doar consilierii au jurat pe Constituţie. Pentru că populaţia comunei are peste 10.000 de locuitori, CL Lumina va fi compus din 17 aleşi locali, aceştia reprezentând cinci formaţiuni.
 
Rezultatul scrutinului din 5 iunie a adus în palmaresul PNL Lumina opt mandate de consilieri locali, PSD va avea cu doi reprezentanţi mai puţin decât liberalii, iar PMP, PND şi UDTTMR, câte unul. Astfel, în perioada 2016-2020, CL Lumina ar trebui să aibă următoarea alcătuire: Deniz Curtnazar (UDTTMR), Mihai Viorel Ungureanu (PNL), Nicoleta Pîrvu (PNL), Tatian Mirea (PNL), Daniel Badanac (PNL), Mihai Ștefan (PSD), Daniel Mantea (PSD), Luminiţa Daiana Orezeanu (PSD), Aidar Ali (PND), Gheorghe Beşliu (PMP ), Claudia Răsteanu (PNL), Lidia Oanea (PNL), Mădălina Călin (PNL), Viorel Popescu (PNL), Cristian Duiculete (PSD), Gabriel Pîslaru (PSD) şi Dumitru Chiru (PSD), fostul gospodar-şef al comunei.

Prima promisiune: transparenţă

Pentru desemnarea viitorului viceprimar, au existat două propuneri, ambele liberale. Votul secret al consilierilor a decis însă. Cu 15 voturi pentru, unul împotrivă şi o abţinere, funcţia de viceprimar al comunei Lumina I-a revenit lui Tatian Mirea (PNL).

La propunerea preşedintelui de şedinţă, Gheorghe Beşliu, şi cu aprobarea majorităţii aleşilor locali, stabilirea componenţei comisiilor de specialitate se va face în cadrul următoarei întruniri a CL Lumina. La început de nou mandat, o parte dintre consilieri au promis concetăţenilor mai multă transparenţă şi susţinerea şedinţelor de Consiliu Local la Căminul Cultural, pentru a le oferi cât mai multor dintre ei posibilitatea de a asista şi a constata, pe viu, cum dezbat şi votează cei pe care i-au ales să le reprezinte interesele.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Alegeri Locale Constanța 2024 Contestația lui Adrian Zamosteanu, admisă. Poate candida pentru funcția de primar la Mangalia

02 May 2024 381

Alegeri Locale Constanța 2024 Judecătoria Mangalia a admis contestația lui Remus Birică

02 May 2024 335

Candidaturi pentru funcția de primar și pentru Consiliul Local Constanța, respinse la Biroul Electoral de Circumscripție Constanța

01 May 2024 976

Lista candidaților din partea PUSL pentru Consiliul Local Constanța și Consiliul Județean Constanța

29 Apr 2024 1757

Oficial de la Biroul Electoral Central! În ce ordine vor apărea candidații la alegerile europarlamentare pe buletinul de vot

29 Apr 2024 441

Biroul Electoral Central Candidaturile propuse de partidele politice pentru alegerile europarlamentare, definitive! Vezi lista

29 Apr 2024 550

Stelian Ion susține că numele său și al altor colegi din USR Constanța apare în listele de susținători ai partidului Dianei Șoșoacă

28 Apr 2024 558

Alegeri Locale Constanța Candidații de la patru partide vor depune luni candidaturile

28 Apr 2024 521

Anunț important de la Curtea de Apel Constanța! Sunt vizate alegerile locale

28 Apr 2024 436

Judecătoria Constanța anunță programul pentru depunerea propunerilor de candidaturi și a contestațiilor

28 Apr 2024 425

Alegeri Locale Constanța 2024 Candidatul independent, Felicia Ovanesian, susținut de un fost primar al municipiului Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 1489

Alegeri Locale Constanța Lista candidaților PSD pentru Consiliul Local Municipal Constanța (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 1761

Horia Constantinescu, candidatul la funcția de Primar al municipiului Constanța- „Arunc buchetul pentru toți cei care iubesc Constanța“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 525

LIVE VIDEO+TEXT Horia Constantinescu și candidații PSD pentru Consiliul Local municipal depun candidaturile (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 955

Sondaj INSCOP Intenţie vot alegeri locale

25 Apr 2024 1302