#Citeşte Ovidius! Publius Ovidius Naso - „Fastele“

În perioada de elaborare a ultimelor două cărţi din Metamorfoze, al căror subiect îl formau legendele italice, Ovidiu se ocupa de un aspect diferit al aceleiaşi probleme într-o operă mai vastă, scrisă în distih elegiac: Fastele.
 
În perioada de elaborare a ultimelor două cărţi din Metamorfoze, al căror subiect îl formau legendele italice, Ovidiu se ocupa de un aspect diferit al aceleiaşi probleme într-o operă mai vastă, scrisă în distih elegiac: Fastele. Această operă ocupă un loc cu totul aparte în activitatea poetului şi, în general, în literatura italiană.
 
Ovidiu dezvoltă în versuri calendarul roman, notând şi discutând, în ordinea succesiunii lor, evenimentele anului, cu specială atenţie la sărbătorile periodice. El explică semnificaţia şi presupusa origine a practicilor tradiţionale, sugerează justificări ale ceremoniilor speciale şi interpretează termenii tehnici utilizaţi. În afară de acestea, poetul mai schiţează istoria sistemului calendaristic roman şi analizează numele lunilor în adevărata lor accepţiune. De asemenea, el notează apariţia şi dispariţia constelaţiilor şi semne care indică mersul vremii.
 
(Nicolae Lascu, „Ovidiu“, 1973 pag. 52)
 
CARTEA A II-A
PARENTALELE
 
Tot atunci morţii cinstim: împăcaţi părinteştile umbre
Daruri de mic preţ ducînd pe la mormintele lor.
Daruri smerite cer Manii, prinoase bogate-n iubire:
În ale Styxului văi nu sînt zei nesăţioşi.
Sînt mulţumiţi dacă ţigla cu flori împletite le-acoperi,
Dacă făină un praf, dare un bob de le pui,
Grîul în vin înmuiat, cîteva viorele deasupra:
Toate-ntr-un vas de lut ars lasă-le apoi la drum.
Voi puteţi da şi mai mult, însă umbra se-mpacă cu-atîta,
Și cînd e focul aprins, rugile voastre rostiţi.
Datina-aceasta Eneas în ţară, Latine-nţelepte,
Prin a sa pildă-a adus, evlavios cum a fost.
În amintirea părintelui său i-ngrijea de comîndă
Și au rămas în popor sacrele îndatoriri.
Dară cu vremea veniră războaiele lungi şi cruntate,
La Parentale atunci nimenea n-a mai gîndit.
Nu însă fără pedeapsă: de multele ruguri aprinse
În mahalalele ei, Roma-avea aeru-ncins.
Ce e mai greu de crezut: se mai spune că-n liniştea nopţii
Umbre tăcute străvechi s-au înălţat de prin gropi.
Pe-ale oraşului uliţi, pe ţarini în Latium, mulţime
De urîcioase năluci se auziră gemînd.
Cînd s-a dat însă mormintelor iar cuvenita cinstire,
N-au mai fost morţi nefireşti, nici minunate-ntîmplări.
 
„Ovidiu. Cele mai frumoase poezii“, Editura Albatros, 1969, pag. 145-146
 
Citeşte şi:

#Citeşte „Găteala femeilor în trecut şi astăzi“!: Publius Ovidius Naso - „Dresuri pentru faţă“

#Citeşte „Sfaturi către tinere“: Publius Ovidius Naso

#Citește „Femei legendare“!: Publius Ovidius Naso - „Penelope către Ulise“

#Citeşte „Dragostea Corinei“!: Publius Ovidius Naso - poezia erotică

#Citește „Arta iubirii“: Publius Ovidius Naso - poezia iubirii

#Citește „Tristele“!: Publius Ovidius Naso - poezie din exil

#Citeşte „Scrisori din Pont“!: Poetul Ovidius, brand al orașului, între adevăruri și legende (galerie foto)

#Citește Ovidius! Publius Ovidius Naso - „Ibis, blestemul bardului“