A votat la Lepşa Preot constănţean audiat la DNA în dosarul referendumului

Tanasescu_-_Eugen_Tanasescu.jpgPeste 50 de localnici din Lepşa au fost chemaţi luna trecută la audieri de către procurorii anticorupţie pentru că numele lor se regăseau pe listele suplimentare din comuna vrânceană la referendumul pentru suspendarea preşedintelui Traian Băsescu. Oamenii au dat declaraţii cu privire la locul unde s-au aflat la referendum şi au fost puşi să-şi recunoască semnătura care apare în dreptul numelui lor pe documentele electorale din Vrancea. Oamenii legii au dubii în privinţa procesului electoral de la Lepşa, deoarece în ziua votului, în zonă, prezenţa la vot a fost de 250%, pe primul loc în ţară. În Lepşa sunt 345 de persoane pe listele permanente, şi peste 1.000 de case de vacanţă, unde aproape în fiecare week-end proprietarii vin cu rude şi prieteni.

O faţă bisericească la DNA!

Deşi ancheta este derulată de procurorii bucureşteni, ca să nu-i pună şi pe constănţeni pe drumuri până în capitală. s-a decis audierea oamenilor la sediul DNA Constanţa. Mulţi dintre electori au înlemnit când au primit acasă citaţiile de la Parchet. Este şi cazul părintelui Eugen Tănăsescu, preot la biserica Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil din Constanţa şi director al postului Radio Dobrogea. Părintele mărturiseşte că s-a prezentat cu citaţia la DNA. „Eu mă aflam la Mănăstirea Lepşa la referendum, acolo unde merg deseori când timpul îmi permite şi pentru că soţia a vrut să mergem la vot, am mers la secţia din localitate. Nici vorbă de fraudare a votului. De altfel, interesându-mă pentru ce sunt citat, mare mi-a fost mirarea să constat că, deşi am votat împreună cu soţia, ea nu primise nicio citaţie, pentru că s-a făcut o greşeală de nume. Din Tănăsescu, pe lista electorală fusese trecută Tănase. M-am prezentat la DNA, am răspuns întrebărilor şi cu ocazia asta am realizat că DNA nu e chiar babalau", a povestit Eugen Tănăsescu. Ancheta privind votul din satul turistic Lepşa continuă. Autoritatea Electorală Permanentă a constat că la referendumul din 29 iulie au fost depistate 118.881 posibile voturi multiple şi 47.386 de CNP-uri invalide pe listele suplimentare, însă nu a fost dată publicităţii situaţia pe judeţe.

tanasescu_-_Manastirea_Lepsa.jpg

Mănăstirea Lepşa a fost reînfiinţată în 1990

Mănăstirea Lepşa a fost întemeiată în anul 1774, când un ucenic al Sfântului Vasile de la Poiana Mărului ridica un schit. Biserica schitului piere într-un incendiu în anul 1929, iar cea noua va fi ridicată în anul 1936. Părăsită în vremea comuniştilor, mănăstirea va fi reînfiinţată în anul 1990. Astăzi ea are şi o biserică din zid. Aici se află o icoană a Sfântului Nicolae, considerată făcătoare de minuni, la care se închină mulţi turişti.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații Constanța Primăria Comunei Independența vinde mai multe apartamente

02 May 2024 576

Cumpărări directe Constanța Primăria Medgidia, licitație deschisă pentru servicii de asistență și dezvoltare programe software (DOCUMENT)

02 May 2024 1146

Cumpărări directe Universitatea Ovidius din Constanța investește în servicii de mentenanță și asistență tehnică aplicație EMSYS (DOCUMENT)

02 May 2024 427

Licitații Constanța Primăria Adamclisi a atribuit un contract de peste 800.000 de lei către două firme din București și Ploiești. Despre ce este vorba (DOCUMENT)

01 May 2024 549

Licitații Constanța Cine va asigura paza, protecția, supravegherea permanentă și transport valori pentru sediile CERONAV? (DOCUMENT)

01 May 2024 457

Licitații Constanța Școala Gimnazială nr. 1 din Chirnogeni va fi dotată cu echipamente digitale și mobilier. Investiție de aproximativ un milion de lei (DOCUMENT)

30 Apr 2024 452

Licitații Constanța Primăria Costinești vrea să atribuie contractul de delegare a gestiunii privind deșeurile municipale. La ce valoare este estimat (DOCUMENT)

30 Apr 2024 433

Cumpărări directe Constanța Primăria Comunei Oltina investește în asfaltarea străzii Pelinului din localitatea Răzoarele (DOCUMENT)

29 Apr 2024 450

IPJ Constanța investește peste 100.000 de euro pentru reparațiile de la Poligonul de tragere

29 Apr 2024 345

Licitații Constanța Primăria Medgidia cumpără mobilier școlar, materiale didactice și echipamente cu peste 730.000 de euro (DOCUMENT)

28 Apr 2024 442

Licitații Constanța Primăria Ovidiu cumpără mobilier specific și materiale didactice (DOCUMENT)

27 Apr 2024 669

Licitații Tulcea Regia Autonomă Administrația Zonei Libere Sulina modernizează portul Sulina Zona Mol-Bazin Maritim-Perimetrul II (DOCUMENT)

27 Apr 2024 544

Cumpărări directe Constanța Primăria Murfatlar investește în lucrări de reparații sistem rutier (DOCUMENT)

27 Apr 2024 565

Cumpărări directe Constanța Apollo Ecoterm SRL cumpără puieți ornamentali din specia Brad de Caucaz (DOCUMENT)

27 Apr 2024 364

Licitații Constanța Primăria Tîrgușor investește în dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gimnaziale Târgușor (DOCUMENT)

27 Apr 2024 418