Acuzaţii grave la adresa unui operator aerian Pasager nemulţumit - „Fly România, o companie fantomă care înşală oamenii“

Cotidianul ZIUA de Constanţa a publicat, pe data de 18 iunie a acestui an, articolul „Peripeţiile unor constănţeni în Italia. Călătorii acuză - Fly România îşi abandonează pasagerii“. La acel moment, vă prezentam povestea unei familii din Năvodari care s-a confruntat cu o serie de probleme atunci când a optat pentru compania aeriană Fly România pentru a ajunge în Italia. Respectiva companie operează din 16 mai şi pe Aeroportul „Delta Dunării“ Tulcea, pe ruta Tulcea - Bergamo. Articolul nu a trecut neobservat de cititorii noştri, care au trimis zeci de comentarii, exprimându-şi nemulţumirea la adresa companiei Fly România.

Vă prezentăm, în continuare, câteva dintre mesajele primite: „Cea mai neserioasă companie de zbor. Am achitat biletele în urmă cu patru luni, iar cu două săptămâni înainte de plecare m-au anunţat prin e-mail că se anulează zborul şi ca voi primi banii înapoi în maximum 30 de zile. Pe singurul număr de telefon fix cu greu răspunde cineva. Neserioşi, iresponsabili, neinteresaţi. Evitaţi-i, deoarece cu siguranţă veţi pierde timp şi bani“, ne-a semnalat  Elena Gruia.

„Am şi eu o experienţă neplăcută cu această firmă. Povestea mea începe cam aşa: prin luna iunie, am achiziţionat patru bilete Tulcea - Bergamo dus -întors pentru socrii şi unchii mei, pentru care am plătit suma de 442 de euro. Pe data de 1 iulie, am primit un email potrivit căruia cursa care trebuia să aibă loc pe data de 14 iulie s-a anulat. De atunci, a trecut o lună de când sun la acel număr la care răspunde un call center şi mă tot minte că îmi virează banii în cont. Prima dată mi-au promis că acest lucru se va întâmpla după zece zile, a doua oară mi-au spus că voi primi banii după şapte zile şi tot aşa. Banii încă nu i-am recuperat“, şi-a spus păsul şi Adrian Stegaru.

„Pot spune despre compania Fly România că este cea mai neserioasă. Am cumpărat pe 17 mai două bilete dus-întors Barcelona - Bucureşti pentru 1 august - 29 august. Acum, am fost anunţată că zborul a fost anulat din motive comerciale. Nu-mi răspund nici la emailuri, nici la telefon. Cred că e o companie fantomă care înşală oamenii. Aveţi grijă, fraţilor, nu mai luaţi ţeapă!“, ne-a semnalat Mariana Gugiu.

Printre atâtea persoane nemulţumite am găsit şi un pasager care a lăudat compania Fly România. „Mi-a fost anulată şi mie cursa Otopeni - Frankfurt, însa cei de la Fly România s-au comportat ireproşabil şi mi-au luat bilet pe altă cursă de linie în ziua în care aveam zborul. S-a întâmplat la fel şi la întoarcere. Mi-au luat zbor pe altă cursă în aceeaşi zi“, povesteşte Eugen.

Reclamaţii pe pagina de Facebook a companiei aeriene

Iată şi câteva dintre mesajele postate de pasageri nemulţumiţi pe pagina de Facebook a Fly Romania:

Cătălin Lupoaie - „Cea mai proastă companie aeriană. A anulat un zbor către Barcelona printr-un email de un rând, fără a da explicaţii sau soluţii alternative!“

Cristiana Skorna - „Acum, în loc să fim la Bucureşti, suntem în Italia, pentru că s-au anulat zborurile dus şi întors Verona-Bucureşti. Pierdute zile de vacanţă, coincidenţe cu alte zboruri, parcări plătite. Suntem dezamăgiţi!“

Andreea Florea - „Persoanele cu care vorbim la +40317.113.270 nu sunt angajate Fly România. Am întrebat un operator care este adresa fizică, unde sunt birourile Fly România, şi m-a pus în aşteptare, iar când a revenit, mi-a spus să contactez site-ul pentru această informaţie, deoarece el nu o deţine. În acel moment, care mi s-a părut ciudat, l-am întrebat dacă el nu cunoaşte adresa la care merge la birou dimineaţa, şi mi-a răspuns: «Noi suntem un call center, eu sunt angajat al unui call center.»“

Tatiana Vasilache - „Fly made in Romania. Mai întâi, zbori cu autocarul, câteva ore, la Bucureşti, apoi cu avionul, pe ruta Palermo - Genova, poate Bergamo - Budapesta, ce contează, nu uita să aplauzi când aterizezi, mai ales daca reuşeşte din prima!“


Daniela Mititelu Petcu - „Am sperat până în ultima clipă. Sunteţi nişte hoţi şi nişte neprofesionişti. Fiecare minte în felul său şi la final mi se închide telefonul în nas. Oameni buni, haideţi să facem ceva, aceşti escroci se joacă cu banii noştri, cu timpul nostru şi cu sănătatea noastră!“

Bogdan Oprea - „Compania aeriană trebuia să anunţe anularea zborurilor cu cel puţin două săptămâni înainte. În cazul în care a anunţat pasagerii cu mai puţin de două săptămâni înainte că zborul a fost anulat, compania aeriana trebuie să plătească despăgubiri de 250 de euro de pasager plus returnare bilet.“

Alecs Alecsutz - „Compania aeriană nu plăteşte aceste despăgubiri decât dacă pasagerul trimite un formular în care cere această despăgubire şi, cum din 100 de pasageri, doar doi sau trei ştiu de aceste drepturi europene, Fly România preferă să anuleze zboruri, este mai rentabil aşa.“
  
Ionel Popa - „Cum am făcut noi un drum până la aeroportul din Bergamo şi ne-am întors cu coada între picioare, deoarece zborurile Fly România nu existau. Aveţi grijă să nu păţiţi la fel cu aceşti şarlatani!“

Facem precizarea că am încercat, şi de această dată, să obţinem un punct de vedere de la reprezentanţii companiei Fly România, atât telefonic, cât şi prin intermediul poştei electronice. Până la închiderea ediţiei, aceştia nu au transmis poziţia oficială a companiei cu privire la aspectele sesizate. În eventualitatea în care vor transmite un punct de vedere, acesta va fi ulterior publicat.

Aeronave fabricate acum 32 de ani

Compania Ten Airways operează zboruri în Delta Dunării sub marca Fly România, care a început să funcţioneze la mijlocul lunii mai. Rutele internaţionale deservite sunt: Bergamo (două zboruri pe săptămână, din Tulcea), Verona (trei zboruri săptămânale, din Timişoara şi Bucureşti), Genova (trei zboruri săptămânale, din Bucureşti), Barcelona (trei curse săptămânale, din Bucureşti), Frankfurt (trei zboruri săptămânale, din Bucureşti şi unul din Tulcea), Palermo (două zboruri săptămânale, din Bucureşti), Antalya (o cursă săptămânală, din Bucureşti, din luna iunie). Pentru rutele interne, tarifele sunt unice, respectiv 69,9 de euro/zbor pentru Bucureşti - Timişoara şi 49,9 de euro/zbor pentru Bucureşti - Tulcea, în vreme ce pe rutele internaţionale preţurile pornesc de la 29,9 de euro/zbor. Fly România efectuează zboruri regulate cu aeronave MD82 şi MD83, avioane vechi şi ineficiente, care, în America, sunt retrase din serviciu, dar care aparţin acum companiei Ten Airways, fostă Tend Air, fostă Jetran Air.

Conform informaţiilor existente pe site-ul Autorităţii Aeronautice Civile din România, în prezent, Ten Airways SRL este operator aerian autorizat până pe 8.11.2014, având înregistrate următoarele aeronave: 2 MD-82 înregistrate YR-OTK şi YR-OTN, 3 MD-83 înregistrate YR-OTH, YR-HBD, YR-OTY. Aeronava YR-OTN a zburat pentru prima dată pe 15.04.1982, deci are aproape 32 de ani. YR-OTY apare ca fiind în serviciu din 1991. YR-HBD a avut primul zbor pe 1.02.1991. YR-OTH, fost YR-HBH, a efectuat primul zbor din existenţa sa pe 10.05.1988, deci se poate „lăuda“ cu o vârstă de aproape 26 de ani. YR-OTK, fost YR-MDK, a zburat pentru prima dată pe 5.11.1982.

Despre Ten Airways SRL

Potrivit newsair.ro, Fly România aminteşte de Medallion Air, care a implicat aceleaşi avioane, McDonnell Douglas, ale Tend Air sau Jetran. În urmă cu trei ani, compania Medallion Air era cea care înfigea steagul la Aeroportul „Mihail Kogălniceanu“, promiţând că va revigora activitatea aeriană. Se lansau, atunci, zboruri directe din Constanţa către Cluj şi Bucureşti, dar şi spre Madrid, Barcelona, Istanbul, Londra, Nürnberg şi Pisa, aşa cum se anunţa la vremea respectivă, în 2011. Toate aceste destinaţii au pălit, una câte una. Potrivit Registrului Comerţului, compania Ten Airways SRL a fost înfiinţată în anul 2009 şi are sediul social pe strada Coralilor din municipiul Bucureşti. Capitalul social subscris este de 200 de lei, integral vărsat, fiind compus din 20 de părţi sociale, valoarea uneia fiind de 20 de lei. Asociaţii societăţii sunt Nicolae Petrişor, născut în anul 1957, în Bucureşti, care deţine două părţi sociale, şi Ovidiu Lucian Tender, născut în 1956, în Timişoara, care deţine 18 părţi sociale, cu o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 90%/90%. Administratorul societăţii este Adrian Cătălin Buţu. Activitatea principală, conform codificării CAEN, este „transporturi aerian de pasageri“.

Ovidiu Tender, în spatele afacerii

Ovidiu Tender se află pe locul 6 în Top 300 Capital - Cei mai bogaţi români, cu o avere estimată la 500 de milioane de euro. Activităţile Grupului Tender se întind din Cuba, unde există câteva proiecte în domeniul farmaceuticii şi al industriei chimice, şi ajung în Singapore, unde compania Prospecţiuni SA a deschis o reprezentanţă ce ţinteşte accesul pe piaţa explorărilor geologice din Burma. Cu afaceri de 133 de milioane de lei în prima jumătate a anului 2013, Prospecţiuni SA beneficiază de pe urma investiţiilor în tehnologie şi în oameni. Compania are contracte de prospecţiuni pe teritoriul României în valoare de peste 120 de milioane de euro cu OMV Petrom şi Romgaz, iar pe plan extern, lucrează în proiecte importante din Maroc, Senegal, Georgia şi Bulgaria. Tot de Prospecţiuni SA se leagă şi celelalte activităţi importante ale omului de afaceri: Tender Minerals şi Tender Oil &Gas. Aceste companii deţin şi operează contracte de concesiune din Africa de Sud şi Africa Centrală. Aceasta înseamnă circa 40.000 de hectare concesionate pentru prospecţiuni geologice cu precădere în Senegal şi în Guineea. Fier, minerale rare şi metale preţioase, petrol şi gaz, fosfaţi, practic, spectrul descoperirilor din aceste regiuni este nelimitat.

Citeşte şi
Peripeţiile unor constănţeni în Italia: Călătorii acuză - „Fly România îşi abandonează pasagerii“

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

maria

01 Aug, 2014 09:25

Astia va folosesc banii ,fara dobinda.un nou Caritas. Daca nu ai rabdare si nervi renunti la banii si baietii destepti mai au o sursa nemuncita. Asa se fac afaceriel in Romania.tepe pentru fraieri. Opc-ul ce face? autoritatea aviatica ce face? ce sa faca: bara/bara.

Articole asemanatoare

Operatorul aerian Fly România și-a cerut insolvența. A distrus vacanțele a mii de oameni

21 Aug 2014 1836

Peripeţiile unor constănţeni în Italia Călătorii acuză - „Fly România îşi abandonează pasagerii“ (document)

18 Jun 2014 10084