Afaceri de conducătoriCe interese au Constantinescu, Darie şi Dragomir

cjc.jpgOdată cu prezentarea declaraţiilor de avere, cei trei de la conducerea Consiliului Judeţean, Nicuşor Daniel Constantinescu, Cristian Gheorghe Darie şi Cristinel Nicolae Dragomir, şi-au arătat şi interesele.

Membrii ai mai multor „comitete şi comiţii" (a se înţelege asociaţii mai mult sau mai puţin sportive ori de altă natură), cei trei au şi afaceri. Dar şi un trecut furtunos din acest punct de vedere.

Începem cu şeful, Nicuşor Daniel Constantinescu, cel care a declarat că este implicat în şapte societăţi comerciale şi că deţine acţiuni la SIF Oltenia şi SIF Transilvania. Firmele, cele care ne interesează, sunt: Xenoti, Conpress Group, Royal Distribution Services, Concordia Press; Sigma Trading, Ideea Contrast şi Comtext SA. Putem lesne observa că afacerile sunt cele în care este implicat şi camaradul lui NDC, primarul Radu Ştefan Mazăre. De altfel, de-a lungul anilor, cei doi au avut destine comune din punct de vedere afaceristic. În afacerile celor doi prieteni mai intervin Sorin Gabriel Strutinsky sau Husein Ozghen. În 2001, Mazăre şi Constantinescu înfiinţau, alături de Strutinsky şi Marius Petre Săvulescu, societatea Ideea Contrast, având sediul pe strada Dragoş Vodă nr. 10. În 2009, aceeaşi societate deschidea o pensiune numită Grindul Lupilor, în locul cu acelaşi nume. În 2002, în SC Sigma Trading SRL găsim, din nou, nume de vază, pe lângă cel al şefului CJC şi al primarului: Mihail Cârciog, Strutinsky, Nicolae Moga, Mihai Mazăre şi societatea Five Holding SA (proprietara magazinului Brick). A urmat o serie de firme „Services": Romanian Marketing Services, Romanian Distribution Services, Tomis Marketing Services şi Royal Distribution Services. Pe lângă nelipsiţii Radu Ştefan Mazăre şi Sorin Gabriel Strutinsky, asociaţi în aceste firme au mai fost Husein Ozghen, Mihai Mazăre, Cristian Ruşescu, Rohan Ovidiu Rene, Ştefan Popescu şi Otilia Mihaela Pârvan. Prin societatea Xenoti, Nicuşor Daniel Constantinescu deţine, alături de asociaţii săi, Hotelul Flora din Mamaia. Preşedintele CJC este menţionat de topul Forbes printre cei mai bogaţi oameni ai ţării.

Varianta vicelui Darie

Ajungem la vicepreşedintele reales al Consiliului Judeţean, Cristian Gheorghe Darie. Potrivit declaraţiilor de interese, deţine părţi sociale în: PC Dual Logistics, Asociaţii SRL, General Auto Trading, General Auto Service, Valcredi Grup, General Grup, General Auto International, Ball Grup şi Asociaţii Servicii. Om care ţine la familie, Darie face afaceri cu fraţii săi, Valentin, Cristian şi Constantin Edmond. Au împărţit în timp firme cum ar fi General Auto International, General Auto Service, General Auto Trading. Printre cei care i-au fost asociaţi lui Darie se numără Ion Bucovală, Decebal Tapangea, Ionel Boeru, Marius Puşcaşi - administratorul Hotelului Flora al SC Xenoti SRL (Asociaţii SRL - terasa Teleorman), Radu Babuş sau Husein Ozghen. Ruxandra Luminiţa Darie, soţia vicepreşedintelui CJC, Cristian Gheorghe Darie, este implicată în celebrul dosar al retrocedărilor, în care este inculpat şi Nicuşor Constantinescu. Şi, pentru ca povestea să fie mai spumoasă, Varianta SRL, una dintre firmele în care vicele CJC (PSD) era implicat la acel moment este menţionată în rechizitoriul pe care procurorii DNA l-au întocmit în binecunoscuta problemă a retrocedărilor. Este vorba despre Dispoziţia primarului Radu Mazăre nr. 3414 din 21.12.2004, prin care Elena Ştefănescu a primit 51.935,6 mp de teren în diverse zone ale oraşului. Prejudiciul creat: 742.684 de euro.

Cristinel, năşit de Babinciuc în biserică şi-n afaceri

Cel mai „sărăcuţ" în afaceri este vicepreşedintele Cristinel Nicolae Dragomir. Pe lista acestuia apare doar SC Cazare la Mare SRL, iar soţia, Rodica, este implicată în SC Atlantida Grama SRL, societate care deţine Hotelul Zodiac de pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu.

Nici Cristinel n-a fost prea liniştit din punct de vedere afaceristic. Numai că în lumea sa a existat o constantă, care nu apare însă cu numele: Cameliu Vasilică Babinciuc. Naşul de cununie al vicelui CJC şi-a trimis „săgeţile" în afacerile finului. Să nu uităm de afacerea „Autogara Nord" în 2001. În Rovery Group SA, Dragomir era asociat cu Adriana Beatrice Spiţă, Eugen Dabija, Georgiana Spiţă şi Maria Magdalena Motoc. În 2002, împărţea Grup Millenium Security cu Cristian Stroe Putinică, Virgil Trofin, Camelia Lenuţa Trofin (sora lui Cameliu Babinciuc) şi C.M.C. Duty Free. United Pinkas, societate în care Cristinel a fost implicat, era asociat în Tomis Car, iar în Cazare la Mare este asociat cu Ion Constantin, şeful Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor Constanţa.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cine va ridica autovehiculele abandonate din municipiul Mangalia? (DOCUMENT)

07 May 2024 356

CS Victoria Cumpăna Gimnastele, peste 30 de medalii la „Chișinău Rhythmic Stars“. „Ne oferiți motive de mândrie cu fiecare participare!“ (GALERIE FOTO)

01 May 2024 866

Fotbal județul Constanța Unirea Topraisar - Avântul Comana, meci cu 11 goluri. Liga a 5-a, rezultate și clasamente

01 May 2024 1464

Constructorul Sălii Polivante, amendat de Garda de Mediu Constanța! (FOTO)

30 Apr 2024 382

Maarif Instituții Internaționale de Învățământ SA continuă demersurile pentru edificarea campusului școlar din orașul Ovidiu, județul Constanța

30 Apr 2024 429

Simona Halep, acționar la Farul Constanța? Iată ce a răspuns Stere Halep

28 Apr 2024 1863

Investiție de peste 140.000 de euro a companiilor Chimpex și AmeropaGrains Sală de sport, inaugurată la Școala Gimnazială nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța chiar de ziua unității școlare (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 672

Ședință CJC Au fost stabiliți câștigătorii proiectelor sportive care vor beneficia anul acesta de finanțări nerambursabile (DOCUMENT)

23 Apr 2024 1046

LIVE TEXT Companiile Chimpex și Ameropa Grains investesc în infrastructura școlară din Constanța. Sală de sport inaugurată la Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 977

Cumpărări directe Constanța Primăria Topraisar dotează sala de sport cu aparatură și echipamente specifice (DOCUMENT)

22 Apr 2024 658

Chimpex și Ameropa Grains - companii cu tradiție în proiecte destinate comunității Școala Gimnazială Nr. 30 „Gheorghe Țițeica” din Constanța are o nouă sală de sport, construită integral cu sprijinul grupului de companii AMEROPA

22 Apr 2024 819

Peste 15 milioane lei fără TVA Primăria Constanța încheie un nou acord-cadru pentru toaletarea copacilor şi a spaţiilor verzi din zona II a municipiului Constanța (DOCUMENTE)

21 Apr 2024 691

Constanța Micii voleibaliști au jucat în amintirea lui Paul Cămui, la memorialul care-i poartă numele (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 952

Hagi, după Farul Constanța - CFR Cluj 5-1 „Un meci perfect. Bravo lor! Am făcut diferența la ritm și intensitate“ (GALERIE FOTO)

19 Apr 2024 1575

Locuri de muncă Constanța Direcția Județeană pentru Sport și Tineret angajează. Detalii

18 Apr 2024 843