Chiru îi cere în scris lui Mazăre demiterea lui Rachieru (Document)

montajcopy.jpgChristian Gigi Chiru a anunţat, ieri, că a depus la Primăria Constanţa, în atenţia primarului Radu Mazăre, cererea de demitere din funcţie a managerului RADET, Ilie Rachieru. „Solicitarea vine ca urmare a hotărârii luate de Consiliul Constănţenilor în şedinţa de sâmbătă, 24 martie 2012", se precizează într-un comunicat de presă.

Chiru consideră că se impune „demiterea de urgenţă a managerului RADET" din cauza faptului că acesta „este condamnat la doi ani de închisoare (n.r. cu suspendare) pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată", dar şi a „managementului defectuos care a dus la înregistrarea unor datorii de 220,447 milioane de lei, datorii care pot genera întreruperea furnizării agentului termic şi falimentarea regiei". În cererea semnată de Chiru se precizează că „menţinerea în funcţie a actualului manager al RADET, Ilie Rachieru, înseamnă nepăsare faţă de constănţeni, promovarea intereselor de grup şi de familie şi iresponsabilitate în actul administrativ". La final se menţionează că decizia lui Mazăre în ceea ce priveşte această cerere este aşteptată în termen de 30 de zile, aşa cum prevede legislaţia în vigoare. Menţionăm că am încercat să îl contactăm pe managerul RADET pentru un punct de vedere, iar în sensul acesta i-am trimis şi un mesaj pe telefonul mobil. Rachieru nu a răspuns însă până la închiderea ediţiei. În cazul în care ne va transmite un răspuns, acesta va fi publicat. Puteţi vedea cererea depusă la Primăria Constanţa pe site-ul ZIUA de Constanţa.

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Geo

30 Mar, 2012 14:01

yoli ...pt ca mazare a scumpit sa se bucure idiotii de subventii sa il voteze iar ;)

cta

30 Mar, 2012 10:55

ne vom debransa toata scara si vom trage gaze pe scara si centrale in ap. adio radet

yoli

29 Mar, 2012 23:21

Poate ne explica si noua d.nul Rachieru de ce avem cea mai scumpa gigacalorie din tara,de ce din ianuarie au scumpit iar?

Articole asemanatoare

Fostul senator Gigi Chiru, din Constanța, declarații după achitarea definitivă – „S-a făcut dreptate!“

12 Apr 2024 573

Fostul senator Gigi Chiru, din Constanța, achitat definitiv pentru ucidere din culpă

11 Apr 2024 797

Cu acordul Primăriei Constanța Meridian Project & Logistic SRL investește într-un imobil cu cinci etaje pe bulevardul Mamaia

08 Apr 2024 487

Curtea Supremă de Justiție, în pronunțare în dosarul fostului senator Gigi Chiru!

01 Apr 2024 606

Județul Constanța Sportivii de la Shobu Lumina, peste 50 de medalii la „Moldavian Challenge Cup“ (GALERIE FOTO)

26 Feb 2024 1503

Chiros SRL, firma care deține Cherhanaua Ovidiu, în proces cu Garda de Mediu Constanța

25 Feb 2024 921

CJPC Constanța Protecția Consumatorilor a descins la Cherhanaua Ovidiu de pe strada Primăverii. Amendă aplicată și închidere temporară a locației (FOTO)

20 Feb 2024 2136

Primăria Lumina cere insolvența Alboram SRL, firmă controlată de Constructii Hidrotehnice SA, unde acționar este Mihai Lupu, președintele CJ Constanța!

06 Feb 2024 2596

Imobiliare Constanța O firmă dorește să edifice un bloc de 6 etaje aproape de Hotel Oxford, de pe bulevardul Mamaia

04 Jan 2024 1125

Firme din Constanța Modificări importante într-o companie administrată de un fost candidat la Primăria Constanța

27 Dec 2023 1047

Fostul senator Gigi Chiru, acțiune extraordinară la Curtea Supremă! Instanța a admis în principiu cererea

17 Dec 2023 808

Firme Constanța Blue Bike Development SRL, modificări în societate, adoptate de asociații Caraivan, Iorgoveanu și Petre

15 Dec 2023 1025

LIVE VIDEO+TEXT Primăria Lumina a finalizat proiectul „Parc tematic pescăresc sat Sibioara, comuna Lumina, județul Constanța” (GALERIE FOTO+VIDEO)

14 Dec 2023 2208

Constanța Sara Chiru, de la Encanto Dance Academy, medaliată la Campionatul Mondial de Salsa Euroson Latino! (GALERIE FOTO)

08 Dec 2023 2279

#Dobrogea145 Christian Gigi Chiru, inițiator Ziua Dobrogei și președinte ALDE Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei (VIDEO)

14 Nov 2023 1020