02 Apr, 2015 00:00
2709
Al doilea politician constănţean care s-a autosuspendat din toate funcţiile ocupate în partid este senatorul Gigi Chiru. Parlamentarul şi-a anunţat, la începutul acestei săptămâni, suspendarea din funcţia de copreşedinte al Organizaţiei Judeţene a PNL Constanţa, precum şi din cea de membru al Biroului Permanent Naţional al partidului. Chiru a mărturisit că a luat această hotărâre din cauza problemelor pe care le are cu Justiţia. În acest sens, amintim că senatorul PNL a fost condamnat cu suspendare într-un dosar de mită electorală, dar decizia instanţei nu este definitivă. „Am decis să mă suspend temporar din toate funcţiile deţinute în PNL, pentru că nu doresc ca situaţia mea juridică să afecteze activitatea şi imaginea organizaţiei în care am investit muncă şi suflet“, a explicat copreşedintele auto-suspendat al PNL Constanţa. El a adăugat că mandatul de parlamentar şi votul de încredere al constănţenilor îl obligă însă să meargă mai departe şi să lupte pentru municipiul Constanţa, pentru ca acesta „să nu mai fie o corabie în derivă“.
Ulterior auto-suspendării lui Chiru de la conducerea filialei, funcţia de co-preşedinte este asigurată, interimar, de secretarul general al partidului, consilierul judeţean George Măndilă.
Cea mai importantă demisie este însă cea a liberalului Dănuţ Culeţu. Acesta a anunţat, ieri, că renunţă la mandatul de deputat şi la funcţia de membru în Comitetul Judeţean Executiv al PNL Constanţa, motivând: „Nu vreau să fiu o ţintă pentru adversarii politici şi autorităţi, mai mult sau mai puţin formale, şi nici o povară pentru Partidul Naţional Liberal, al cărui membru sunt din 1990. În acest sens, am decis să îmi depun demisia din Parlamentul României, la fel cum am decis să dau curs noilor prevederi ale statutului PNL şi să mă auto-suspend din funcţiile deţinute în acest partid.“ Amintim că Dănuţ Culeţu a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciu Teritorial Constanţa. Fostul prefect al judeţului Constanţa este acuzat de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru un altul un folos necuvenit.
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: