Ciprul riscã intrarea în încetare de plãţi în aprilie Cum va reuşi Harborside Imobiliara sã finalizeze investiţia din strada Traian cu acţionariat din Cipru?

„Vreau sã vã spun aşa: 40 de milioane de euro privaţi, bãgaţi în pãmânt, cu ultima lucrare de stabilizare de 11 milioane de euro. Locuitorii pot sta liniştiţi”, a anunţat, la începutul acestei sãptãmâni, primarul municipiului Constanţa, Radu Mazãre, într-o conferinţã de presã pe tema consolidãrii malului strãzii Traian, respectiv a investiţiei din aceastã zonã.

Aşadar, 40 de milioane de euro. La atât s-ar ridica, potrivit spuselor edilului-şef, investiţia Harborside Imobiliara din strada Traian. Interesant este însã cine sunt asociaţii din aceastã societate. Potrivit datelor furnizate de Registrul Comerţului, asociaţi persoane juridice în Harborside Imobiliara sunt Quixotic Trading LTD (cu sediul social în Cipru, Nicosia), cu 75%, Romanian Real Estate Partners BV (sediul în Olanda), cu 15%, şi SC Masterjob Limited (sediul în Cipru), cu 10%.

Dupã cum se poate observa, investitorul care a direcţionat cei mai mulţi bani în investiţia din strada Traian este din Cipru. Este greu însã de verificat dacã investiţia se ridicã într-adevãr la 40 de milioane de euro, suma avansatã de Mazãre, datã fiind situaţia criticã în care se aflã Ciprul în aceastã perioadã. Curios e cã, în pofida crizei din Cipru, şeful administraţiei publice locale a lãsat sã se înţeleagã cã, fie „cu o cruce mare” („Locuitorii pot sta liniştiţi, (...) sã îşi facã o cruce mare şi sã aştepte investiţia de suprastructurã”), fie fãrã, investiţia ar putea continua, iar aceasta din urmã presupune o construcţie ce include birouri, hotel şi un centru comercial.

Se impune însã o întrebare: din ce bani? Potrivit AFP, Cipru are nevoie de 75 de milioane de euro pentru a evita o încetare de plãţi în aprilie şi pentru a putea sã plãteascã salariile funcţionarilor şi pensiile, susţine un înalt oficial cipriot. „Deficitul de lichiditãţi pentru aprilie se ridicã la 160 de milioane de euro, cele 85 de milioane din rezerve nu ajung şi avem nevoie de o sumã echivalentã pentru a evita o încetare de plãţi”, a explicat şeful Trezoreriei, Rea Georgiu, citat de Hotnews. Este sau nu întâmplãtoare ieşirea lui Mazãre în acest context? Din ce bani va fi finalizatã investiţia din strada Traian în condiţiile în care Ciprul pare sã stea pe un butoi de pulbere, iar cel mai mare asociat din Harborside este tocmai unul care-şi are sediul în Cipru?!?

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Afaceri Constanța Societatea AXC Imobiliare Development SRL și-a mutat sediul social

07 May 2024 172

Două imobile de pe strada Soveja vor fi demolate pentru o nouă investiție imobiliară. BCD Intermed SRL solicită de la APM Constanța modificarea reglementărilor urbanistice

06 May 2024 616

O firmă din Constanța, executată silit de fiscul din Tulcea. Mai multe bunuri deținute de SSS Global Systems SRL, scoase la licitație (DOCUMENT)

06 May 2024 446

Un nou bar s-a înființat în Cumpăna, județul Constanța

06 May 2024 322

Horia Constantinescu, candidatul PSD pentru Primăria Constanța „Taluzul din dreptul plajei se prăbușește pe zi ce trece mai mult!" (VIDEO)

06 May 2024 558

Afaceri Constanța Primăria Eforie a vândut nouă terenuri mai multor persoane fizice

06 May 2024 368

Abras SRL continuă demersurile pentru ridicarea unui imobil de patru etaje pe strada Napoli din Constanța

06 May 2024 368

Accident la intersecția străzilor Mangaliei cu Caraiman, în municipiul Constanța. Două autoturisme implicate (FOTO)

06 May 2024 1090

O mașină a intrat în peretele unei case, în municipiul Constanța

06 May 2024 450

UPDATE. Constanța Incendiu la un apartament din Mangalia. Intervin pompierii

05 May 2024 638

O fetiță de 10 ani a fost rănită în urma unui accident rutier în Cumpăna, județul Constanța

04 May 2024 784

Accident rutier pe strada Ștefăniță Vodă, Constanța. S-a spart și o conductă de gaz (FOTO+VIDEO)

04 May 2024 2905

RAJA anunță furnizarea apei cu presiune scăzută în Lumina, Corbu și Năvodari, județul Constanța

04 May 2024 1155

Firma este controlată de afaceristul Gheorghe Muhscină Plasty Prod SA a cumpărat de la Primăria Constanța un teren de pe strada Industrială nr.11

04 May 2024 842

CNAIR actualizează Cartea Funciară a sediului DRDP Constanța! Care este valoarea contractului

04 May 2024 485