Din ciclul „Ştiaţi că?” Pe ce facilităţi şi scutiri fiscale se duc banii constănţenilor

Aleşii locali urmează să se întrunească într-o nouă şedinţă ordinară pe data de 17 iunie. Printre proiectele de pe ordinea de zi se mai află şi proiectul de hotărâre privind aprobarea contului anual de execuţie al bugetului local pe anul 2012.
 
„În conformitate cu prevederile Legii 273/2006 privind finanţelor publice locale cu modificările ulterioare ulterioare, Legii nr.571/2003 privind Codul Fiscal, consiliul local aprobă contul de execuţie al bugetului municipal al anului 2012, insolvabilităţile şi rămăşiţele înregistrate la 31.12.2012 pentru impozitele şi taxele locale”, se spune în raportul proiectului de hotărâre. La data de 31 decembrie 2012 s-a înregistrat deficit în sumă de 2.702.183 lei. Astfel, secţiunea de funcţionare a înregistrat excedent de 41.696.174 lei, iar secţiunea de dezvoltare a înregistrat un deficit de 44.398.771 lei. Excedentul anilor precedenţi în sumă de 52.152.771 lei a fost aprobat prin HCL 5/2012 pentru cheltuielile secţiunii de dezvoltare. „Facilităţile şi scutirile fiscale acordate în anul fiscal 2012 precum şi bonificaţia acordată pentru plata integrată a impozitelor şi taxelor locale până pe data de 31.03.2012, au fost în sumă totală de 493.220.940 lei, sumă distribuită astfel: valoarea bonificaţiei este de 3.305.552 lei, iar valoarea facilităţilor de 489.915.388 lei.

Facilităţile şi scutirile fiscale acordate persoanelor fizice în anul 2012 reprezintă 1,06% din total, în valoare de 5.232.093 lei şi bonificaţie în cuantum de 1.886.057 lei. Ponderea cea mai mare o reprezintă facilităţile acordate la impozitul pe clădiri, în cuantum de 1.913.358 lei, reprezentând un procent de 57,18% din totalul facilităţilor acordate persoanelor fizice. Facilităţile fiscale acordate persoanelor juridice în 2012 reprezintă 98,94 % din total, în valoare de 487.988.847 lei, iar această sumă este constituită din facilităţi şi scutiri în valoare de 486.569.352 lei şi bonificaţie în cuantum de 1.419.495 lei. Ponderea cea mai mare o reprezintă facilităţile acordate la impozitul pe clădiri, în cuantum de 470.639.061 lei, reprezentând un procent de 96,73 % din totalul facilităţilor acordate persoanelor juridice. De menţionat că ponderea de 21% la facilităţile acordate la impozitul pe clădiri persoanelor juridice este deţinută de CNAPM SA Constanţa cu suma de 98.331.274 lei pentru construcţii care nu au caracteristicile unei clădiri”, se spune în raportul prezentat de Virgina Uzun, şefa Serviciului Public de Impozite şi Taxe Constanţa.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria și Consiliul Local Cuza Vodă, mesaj de Paște

04 May 2024 214

Primăria și Consiliul Local Mihail Kogălniceanu, mesaj de Paște

04 May 2024 208

Primăria și Consiliul Local Mangalia, mesaj de Paște

04 May 2024 205

Prefectul Județului Constanța și Consiliul Local Năvodari, părți într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Constanța

04 May 2024 537

Candidaturile PRM la Consiliul Local Constanța au fost admise

03 May 2024 661

Consiliul Local Limanu și Prefectul Județului Constanța, părți în două dosare aflate pe rolul Tribunalului Constanța

02 May 2024 474

Prefectura cere anularea ei în instantă În 2023, Consiliul Județean Constanța a adoptat nelegal o hotărâre pe care secretarul județul a anunțat că nu o va contrasemna. Despre ce este vorba (DOCUMENT)

02 May 2024 706

PNL Constanța decide săptămâna viitoare cine îl înlocuiește pe Daniel Gigi Tatu în Consiliul Local Municipal Constanța!

02 May 2024 328

Procesul deschis Consiliului Local Constanța de compania Tundria Patru Invest SRL, ajuns la Curtea Supremă

01 May 2024 444

Achiziția serviciilor de pază și supraveghere în parcul eolian Horia din județul Constanța, administrat de statul român, contestată la CNSC

01 May 2024 727

Lista candidaților din partea Alternativa Dreaptă pentru Consiliul Județean Constanța

01 May 2024 529

Lista candidaților din partea Partidului Ecologist pentru Consiliul Județean Constanța

01 May 2024 519

Lista candidaților din partea SOS România pentru Consiliul Județean Constanța

01 May 2024 551

Ziua Europei, marcată la Tulcea printr-un spectacol de excepție

01 May 2024 338

UPDATE. Candidaturile PRM au fost respinse ! Oficial de la Biroul Electoral Județean. Candidaturile admise pentru Consiliul Județean Constanța la alegerile locale din 9 iunie (DOCUMENTE)

01 May 2024 889