Iată primele cuvinte adresate sutelor de năvodăreni care l-au întâmpinat! Ce judecător nu l-a vrut pe primarul Nicolae Matei în libertate (galerie foto + video)

De menţionat că judecătorul Marius Damian Mitea a făcut opinie separată, în sensul respingerii acţiunii formulate de Nicolae Matei
 
După mai multe luni de arest, primarul oraşului Năvodari, Nicolae Matei, s-a întors aseară acasă. Aşteptat de câteva sute de oameni în centrul localităţii Năvodari, Nicolae Matei a declarat că, în scurt timp, se va întoarce în fruntea Primăriei şi că va continua proiectele demarate înainte de a fi arestat. „A fost o experienţă tristă în penitenciar. (...) Doar dacă muream nu mă întorceam la Primărie, în Năvodari”, a mai susţinut, ieri, Matei. În această dimineaţă, edilul proaspăt eliberat se va afla la Tribunalul Constanţa, unde, în cadrul unei şedinţe ferite de privirile curioşilor, va analiza, alături de avocaţii săi, înregistrările efectuate în dosar de procurorii Anticorupţie. Nu este de trecut cu vederea faptul că eliberarea lui Nicolae Matei a venit la scurt timp după ce comisarul-şef Valentin Burlacu, fostul şef al Poliţiei Judeţului Constanţa, denunţător în cauză, a fost audiat de Tribunalul Constanţa.
 
Revenind la decizia instanţei de judecată, ea a venit ieri în jurul prânzului. Completul de judecată al Curţii de Apel a fost prezidat de Maria Uzună şi format din magistraţii Cristina Eleni Marcu şi Damian Mitea. Potrivit minutei judecătoreşti, instanţa a admis recursul formulat de către Nicolae Matei, hotărând pe cale de consecinţă liberarea provizorie sub control judiciar a edilului. „Dispune punerea în libertate provizorie sub control judiciar a inculpatului Matei Nicolae de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 283/UP/15.11.2012 emis de Tribunalul Bucureşti - Secţia I Penală în dosar nr. 44076/3/2012, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză”, conform minutei judecătoreşti. Pe timpul liberării provizorii sub control judiciar, primarul din Năvodari nu va avea voie să depăşească limita teritorială a judeţului Constanţa decât cu încuviinţarea instanţei şi va fi obligat să se prezinte la organul de urmărire penală şi la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat.

Mai mult decât atât, Nicolae Matei va trebuie să se prezinte la organul de poliţie în a cărui rază teritorială locuieşte, respectiv Poliţia oraşului Năvodari, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat, să nu îşi schimbe locuinţa fără încuviinţarea instanţei, să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme, să nu se apropie de martori, experţi şi de orice alte persoane care au legătură cu cauza, şi să nu comunice cu aceştia direct sau indirect. Instanţa de judecată a atras atenţia edilului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, se va lua faţă de acesta măsura arestării preventive. Decizia Curţii de Apel Constanţa este definitivă. De menţionat că judecătorul Marius Damian Mitea a făcut opinie separată, în sensul respingerii acţiunii formulate de Nicolae Matei.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Judecătorii explică de ce i-au respins lui Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, cererea de eliberare condiționată!

26 Apr 2024 411

Curtea de Apel Constanța stabilește ce instanță va judeca procesul deschis de administrația Chițac legat de Fundația Fantasio

26 Apr 2024 228

Biroul Electoral a respins candidatura lui Matei la Primăria Năvodari! Se va adresa instanțelor de judecată

26 Apr 2024 460

CNAIR SA prin Direcția de Drumuri și Poduri cheamă în judecată UAT municipiul Constanța

26 Apr 2024 287

Alegeri Locale Constanța 2024 Candidatul independent, Felicia Ovanesian, susținut de un fost primar al municipiului Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 643

LIVE VIDEO+TEXT Felicia Ovanesian, candidat independent, își depune candidatura pentru Primăria Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 550

Horia Constantinescu, candidatul la funcția de Primar al municipiului Constanța- „Arunc buchetul pentru toți cei care iubesc Constanța“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 404

Achitare definitivă în cazul lui Vasile Delicoti, primarul de la Poarta Albă

25 Apr 2024 568

LIVE VIDEO-TEXT Alegeri 2024 Este oficial - Stelian Ion și-a depus candidatura pentru funcția de primar al Constanței (GALERIE FOTO+VIDEO)

25 Apr 2024 730

Cazul fostului primar Cătălin Cherecheș menționat într-un raport al Departamentului de Stat al SUA! (DOCUMENT)

25 Apr 2024 539

Licitații publice Primăria caută o firmă care să reabiliteze energetic Școala Gimnazială nr.33 „Anghel Saligny” din Constanța!

24 Apr 2024 321

Licitații publice Primăria cumpără lucrări pentru reabilitarea, grădiniței cu program prelungit Steluțele Mării din Constanța

24 Apr 2024 351

LIVE TEXT+VIDEO Dumitrache reales Conferință de alegeri în cadrul Organizației Municipale a PSD Constanța. Cine sunt vicepreședinții organizației municipale? (Galerie FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 1117

Primăria Constanța anunță decizia privind etapa de încadrare pentru proiectul de finalizare a reabilitării rețelelor termice

22 Apr 2024 358

Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, cere Tribunalului București să fie eliberat condiţionat!

21 Apr 2024 1293