Pacienţii constănţeni ar putea să nu mai beneficieze de medicamente ieftine compensate

medicamente.jpgPacienţii din Constanţa ar putea să nu mai beneficieze de medicamente compensate atunci când vine vorba de afecţiuni uşoare, cum ar fi răceala sau gripa, ci acestea vor trebui cumpărate cu bani din buzunarul propriu.

Propunerea a venit din partea actualului Ministru al Sănătăţii, care doreşte ca pachetul medical de bază să acopere cheltuielile date de boli grave, precum cancerul.

Nu vor mai fi decontate medicamente care costă mai puţin de 10 lei şi care sunt antiinflamatorii, antispastice şi expectorante, deoarece acestea aduc cheltuieli majore pentru bugetul de sănătate. De aceea se doreşte ca banii aceştia să fie îndreptaţi către afecţiuni mai costisitoare.

În 2011, au fost decontate 20 de milioane de euro pe siropuri, 11 milioane de euro pe medicamente antiinflamatorii şi 10 milioane de euro pe pastile împotriva durerilor. Proiectul pentru noua lege a sănătăţii impune deductibilitatea fiscală şi în cazul asigurărilor facultative de sănătate, nu doar în cazul abonamentelor, aspect care poate duce la trecerea de la abonamente la asigurări private, precum şi la creşterea gradului de concurenţă între clinicile medicale private.

O astfel de trecere va oferi un avantaj clienţilor. Abonamentele medicale nu prevedeau şi acoperirea cheltuielilor date de spitalizare, în timp ce asigurarile de sanatate private oferă de cele mai multe ori o indemnizaţie pentru zilele de spitalizare.

Se vehiculează ideea conform căreia noua lege a sănătăţii ar putea creşte piaţa asigurărilor medicale la 1,5 miliarde de euro în următorii patru ani. Proiectul legislativ prevede existenţa a cinci tipuri de pachete de sănătate diferite, în funcţie de categoria în care se încadrează pacientul.

Pachetul minimal - include servicii medicale şi urgente, care vor fi acoperite din bugetul Ministerului Sănătăţii.

Pachetul de bază - include acele servicii medicale şi medicamente pentru persoanele asigurate, decontate din Fondul Naţional Unic de Asigurări de Sănătate.

Pachetul social - destinat acelor asiguraţi cu venituri mici.

Pachetul special - creat pentru pacienţii cu boli rare, care includ costuri mari.

Pachetul facultativ - poate fi obţinut de cei care îl doresc, existând doua tipuri de asigurări: asigurarea facultativă complementară (acoperă serviciile medicale care nu se regăsesc în pachetul de baza) şi asigurarea facultativă suplimentară (care mai include şi accesul la un anumit personal medical, condiţii de spitalizare superioare şi opţiunea de a solicita o a doua opinie medicală).


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

La ceas aniversar Asociația „Suflete deschise” a împinit nouă ani, în care a derulat mai multe programe social-misionare, a ridcat zeci de troție și a fost alătiuri de cei aflați în suferință

28 Apr 2024 587

Ministerul Sănătății crește accesul pacienților cronici la medicamente de ultimă generație

23 Apr 2024 400

Raport covid pentru săptămâna 25 - 31 martie 2024. Situația la Constanța (DOCUMENT)

02 Apr 2024 810

Raportul COVID în săptămâna 18 - 24 martie 2024. Care este situația la Constanța

26 Mar 2024 1174

Contract de peste jumătate de milion de lei O firmă din Constanța va furniza Spitalului Măcin, județul Tulcea, două ascensoare (DOCUMENTE)

20 Mar 2024 645

Oficial de la Ministerul Sănătății! Câți pacienți cu Covid 19 sunt internați în spitalele din județul Constanța (DOCUMENT)

05 Mar 2024 704

Preşedintele CNAS, Valeria Herdea „În România sunt peste 200.000 de pacienţi oncologici”

19 Feb 2024 1013

Prefectul, Silviu Coșa „Pacienții nu trebuie să aibă de suferit, fiindcă există bani pentru sănătatea românilor”

01 Feb 2024 720

Raport covid pentru săptămâna 22 - 28 ianuarie 2024.Câte persoane sunt internate la Constanța (DOCUMENT)

30 Jan 2024 995

Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, la ora bilanțului! Peste 76.000 de pacienți tratați în 2023

10 Jan 2024 739

Raport coronavirus! Niciun pacient cu Covid 19 nu era internat la finalul anului 2023 în spitalele din județul Constanța (DOCUMENT)

03 Jan 2024 765

Știri Constanța Aproape 2000 de pacienți, la UPU, în zilele de Crăciun. Zeci de pacienți în stare critică, pe codul roșu

27 Dec 2023 758

Alertă în București! Doi pacienți cu difterie, internați în spital! Anunțul Ministerului Sănătății

09 Dec 2023 1061

Raport covid 27 noiembrie - 03 decembrie 2023. Copii internați la Constanța (DOCUMENT)

05 Dec 2023 1049

PSD și PNL refuză ca managerii de spital să răspundă pentru neregulile sesizate de pacienți. Proiectul USR, respins de Parlament

23 Nov 2023 655