APM Constanta ofera spre administrare rezervatiile din judet

Actiunea vizeaza, potrivit celor prezentate de seful compartimentului Protectia Naturii si Arii Protejate, Marcela Popovici, revitalizarea turismului ecologic constantean

La finele lunii octombrie a anului trecut, Agentia pentru Protectia Mediului Constanta, prin intermediul biroului Protectia Naturii si Arii Protejate, a demarat, in conformitate cu prevederile Ordonantei 850/2003, campania de incredintare spre administrare sau atribuire a custodiei ariilor naturale protejate. Astfel, referitor la aceasta actiune, seful compartimentul PNAP, Marcela Popovici, a declarat ca solicitantii pot primi din partea statului anumite rezervatii naturale, pentru care acestia vor avea obligatia de a asigura o serie de fonduri in baza carora sa poata administra terenurile. Totodata, prin aceasta ampla campanie se incearca o revitalizare a turismului ecologic romanesc. Aceeasi sursa a mai precizat ca termenul limita pana la care cei interesati pot depune documentatiile a fost stabilit, pentru aceasta prima etapa a desfasurarii, pentru data de 5 martie. Totodata, in saptamana 5-8 aprilie, la sediul APM Constanta, se va intruni comisia de evaluare a ofertelor privind atribuirea in custodie a ariilor naturale protejate din judetul Constanta. Tot referitor la aceste oferte, Popovici a mai mentionat ca "pana in prezent nu a fost depusa nici o cerere, dar exista anumite regii si societati care si-au manifestat interesul de a participa la aceasta actiune".

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Situația geopolitică crește ratingul alegerilor europarlamentare 60% dintre cetățenii europeni declară că sunt interesați de alegerile din iunie 2024 !

17 Apr 2024 480

Marius Mocanu, fostul avocat al lui Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, executat silit de fiscul din Constanța (DOCUMENT)

14 Apr 2024 6063

Oportunitate de angajare în SRI! 31 martie, ultima zi pentru înscriere! Vizați, elevii claselor a XII-a și absolvenții cu diploma de bacalaureat, cu vârsta maximă de 23 de ani în anul admiterii

30 Mar 2024 1334

Vrei să lucrezi la SRI? Anunț important pentru elevii claselor a XII-a și absolvenții cu diploma de bacalaureat, cu vârsta maximă de 23 de ani în anul admiterii

05 Mar 2024 28302

Anunțul Centrului 110 Comunicații și Informatică al Forțelor Navale Române A început înscrierilor pentru posturile vacante de soldat gradat profesionist

12 Feb 2024 919

Regulament Primăria Constanța vrea să vândă locuințele construite prin ANL. Totul despre procedura de vânzare și numărul de solicitări (DOCUMENT)

12 Dec 2023 6949

Unde te poți înscrie Primăria Constanța și SPIT organizează dezbatere publică pe tema majorării taxei de salubrizare la 17 lei/lună/persoană în 2024!

08 Nov 2023 1242

Consiliul Județean Constanța cumpără rampe pentru persoanele cu dizabilități. Acestea vor deservi Palatul Administrativ

07 Oct 2023 745

Lupta pentru conducerea instanțelor din Constanța! Mâine e ultima zi pentru depunerea candidaturilor

21 Sep 2023 989

Când are loc dezbaterea publică pentru delegarea gestiunii serviciului public de transport judeţean de persoane prin curse regulate în judeţul Constanţa – Lot 3?

03 May 2023 1030

Anul acesta se vor deschide 44 de apeluri prin PNRR, în valoare de peste 4 miliarde de euro

28 Feb 2023 961

Anunţ important al MApN! Sunt vizaţi cei interesaţi de o carieră în domeniul militar (DOCUMENT)

19 Feb 2023 2055

Unde și de când se depun documentațiile pentru comercializare mărțișoare și felicitări?

18 Jan 2023 1291

Anunț important făcut de Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” Constanța! Vizați, candidații la colegiile naționale militare (VIDEO)

13 Jan 2023 4103

Se achiziționează servicii de dirigenție de șantier pentru Centrul de Sănătate Mintală Adulți de pe strada Izvor din Constanța

07 Dec 2022 1306