Azi e ziua cea mare! Se intoarce Mazare!

corina_samoila_1.jpgDupă cum ne-am obişnuit, mai-marele orăşelului aerisit de briza Mării Negre pleacă, iarnă de iarnă, în însorita Brazilie. Este adevărat că a mai avut şi scăpări şi că a ajuns prin alte destinaţii. Însă, exotismul nu a lipsit niciodată de prin plimbările sale.

Povesteşte de fiecare dată când se întoarce cum a fost, cum s-a simţit, ce-a mâncat şi ce-a văzut, îndeajuns încât să ne facă să visăm, dar să şi jubileze în faţa supuşilor săi constănţeni. Şi mai ştie ceva: plimbările îi vor creşte cota de dandy mioritic, de băiat umblat, deştept, cu bani şi ceasuri pe care le poţi vedea din Cosmos, mai ceva ca pe Marele Zid Chinezesc. Cică este trendy să porţi ceasuri de dimensiuni exagerate, iar Mazăre al nostru nu poate dezamăgi electoratul, care-l vrea cool. Mi-am adus aminte, gândindu-mă la ce vrea electoratul, de o melodie a celor de la Sarmalele Reci. „Ţara te vrea prost" de numeşte piesă care ne... „învaţă": „Ce folos să-nveţi atât limba română / O vorbeşti cursiv de la doi ani/ Nu exagera nici cu matematica / S-o ştii numai cât să nu te-ncurci la bani". Păi la ce naiba să mai avem idealuri în viaţa asta dacă ne distrugem viitorul cu mâna (ştampila) noastră. Dar asta este o altă poveste deja. Să ne amintim că pe la mijlocul lui decembrie, tărâmurile litorale au devenit mai sărăcăcioase, că briza mării nu a mai fost la fel, că distracţiile s-au stins, iar lumina şi-a pierdut din strălucire. Atunci a plecat primarul nostru mult-iubit în Brazilia. De tot? Nu am crezut asta nicio clipă, cu toate că aşa promisese şi i se urase. Şi, chiar dacă s-a zvonit că va reveni pe meleagurile pe care le stăpâneşte abia în luna martie, după ce ar fi participat în calitate de dansator pe carul alegoric la Carnavalul de la Sao Paolo, cică Mazăre Radu - Ştefan va ateriza astăzi în friguroasa Românie. Bârfa s-a auzit chiar din primărie, iar angajaţii deja îl aşteaptă înfriguraţi. Vor reveni la programul de zi cu zi: şefu' vine când dă Domnu' la serviciu, stă puţin şi pleacă, pentru că este om ocupat. Mare stres şi pe oamenii ăia! Nu înţeleg de ce s-ar întoarce primarul aşa repede. Nu-mi dau seama, pe de altă parte, cât concediu poate avea într-un an. Adică el face parte dintr-o categorie favorizată care poate pleca de la serviciu atunci când vrea muşchiuleţul lui? Sau numai noi, muritorii de rând suntem total neînţelegători şi egoişti şi nu ne dăm seama că o muncă asemenea celei pe care o deţine el, conducătorul suprem, poate fi extrem de solicitantă. Poate aşa o fi. Atât vă spun: pregătiţi-vă! De azi începe circul! Nu cred că vom ţine „capu' la cutie" prea mult timp.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

toti toti au vacante nenumarate.....

08 Jan, 2010 13:34

Toti primarii PSD au vacante cu nemiliuite si de lunga durata.La Navodari ,luna august, septembrie,octombrie a fost vacanta prelungita pentru alesul nostrii si ai lui.Si daca au venit 3zile au plecat la munte 3zile,au plecat in pelerinaj si tot asa.

mike

08 Jan, 2010 10:47

Nu mai scapa odata orasul Constanta de animalul asta care ne-a albit la ...cu figurile si prostia lui.Bate pasul pe loc orasul din cauza lui si a acolitilor lui.Nu cred ca asta merita Constanta.

alien

07 Jan, 2010 20:15

leguma unde umbli bre nu vezi ca liberali ling clanta de la primarie ,cica sunteti asociati in opozitie si trebe sa tineti aproape ,iar mirciulica de la pdl pierde teren si are nevoie de sprijin sti ca mimeaza cel mai bine opozitia la nivel judetean

surmelis argentina pusa

07 Jan, 2010 15:30

Pe primarul Constantei , RADU MAZARE,il pandesc "sacalii " de liberali ,care asteapta sa-i ia PRIMARIA ,inainte de vreme.

stavila

07 Jan, 2010 09:42

Credeti ca numai primarul pleaca cand vrea ? Mai sunt destui in primarie unul este tov. Taran cel cu digurile pentru inondatii ( pe care a uitat sa le mai ia )pai omul asta vine la primarie numai pentru spagile pe care le ia zilnic ,din traficul de influenta pe care il face .sta 2,3 zile isi face plinul ,da sarcini pentru tov. LUCA ,IA MASINA DE SERVICI ,AMANTA -CARE ESTE angajata primariei si de joia si pana vrea el e plecat Asta da viata sa-i plateasca primaria amanta si sa-i de si masina de serviciu.Da de cand are dreptul un sef de serviciu la secretara,sofer si masina de servici .Poate stie dl. Gabi Stan ca tot se afiseaza impreuna .Domnule Mazare scapati de hotii de la protectia civila ca altfel o sa va traga la fund pe toti

Articole asemanatoare

Fotbal județul Constanța Liga a 5-a 2023/2024, rezultate și clasamente. Festivități pentru campioane (GALERIE FOTO)

04 Jun 2024 228

Oină Frontiera Tomis Constanța, pe primul loc după turneul regulat al Campionatului Național (GALERIE FOTO)

03 Jun 2024 360

Volei După titlul național de la cadete, CSM Constanța a luat medalie și la speranțe. „Un sezon fabulos pentru fetele noastre!“ (GALERIE FOTO)

02 Jun 2024 909

Corina Martin, secretar general al FPIOR Peste 30.000 de turişti vor fi prezenţi în acest weekend pe litoral. Cele mai aglomerate stațiuni

01 Jun 2024 523

Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral investește în servicii de proiectare (DOCUMENT)

31 May 2024 535

UPDATE. Farul Constanța După 5-0 cu Kids Tâmpa Brașov, fotbalistele de pe litoral continuă cursa pentru medaliile naționale la Under-17

31 May 2024 989

LIVE TEXT ANAT și OMD județul Constanța organizează un workshop cu privire la dezvoltarea turismului (FOTO)

31 May 2024 509

Rezultate CS Farul Constanța Luptătorul Ștefan Buruiană, aur la Cupa României (GALERIE FOTO)

31 May 2024 688

Live Text OMD Mangalia prezintă agenda evenimentelor, în cadrul unui eveniment la Jupiter, județul Constanța

30 May 2024 745

Destinația perfectă pentru sezonul estival OMD Mamaia Nord invită turiștii români în cea mai nouă stațune de pe litoral

30 May 2024 559

Farul Constanța Gică Popescu, anunț important despre acționariatul clubului. „Acesta e obiectivul principal pe care-l am“

30 May 2024 2445

Echipa Under-16 de la Farul Constanța a câștigat Cupa Elitelor. Ianis Podoleanu, jucătorul finalei (GALERIE FOTO)

30 May 2024 746

Volei Patru jucătoare de la CSM Constanța, convocate la Naționala Under-18 a României

30 May 2024 706

Ședință de Guvern, joi. Un proiect vizează Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral

29 May 2024 609

CSM Constanța lupte Diana Voiculescu a cucerit Cupa României (GALERIE FOTO)

29 May 2024 483